Cu Florin Bican prin Golful Hohotelor (interviu)

La un popas prin Golful Hohotelor, într-o seară în care norii se lăbărțau pe cer ca un mare zâmbet, am reușit să stau de vorbă cu scriitorul Florin Bican. Am avut mare noroc cu cablurile din fibră optică care legau cele două extremități ale golfului ca o ață dentară încâlcită. În felul acesta, cu o conexiune care gâdila valurile și le făcea să hohotească spre țărm, autorul Recilopediei de povești cu rimă și fără tâlc a reușit să-mi răspundă la câteva întrebări.

[caption id="attachment_271" align="aligncenter" width="450"] Norii care plutesc deasupra Golfului[/caption]

Înainte de asta, vreau să vă spun câte ceva despre Florin Bican. L-am cunoscut în tabăra de creație Locuiește în poveste de anul trecut, de la Sinaia. Din primele momente, coborâsem cu mașina la gara Sinaia ca să-l pot aduce la Cabana Schiori, unde se desfășura tabăra, am remarcat naturalețea cu care leagă prietenii și aprinde conversații. Mai apoi, pe parcursul zilelor pe care le-am petrecut în tabără, am fost impresionat și de calitățile sale de povestitor. Atmosfera atelierelor de creație pe care le-a organizat în tabere era una destinsă, în care copiii lucrau cu plăcere și de plăcere, seduși de imaginația lui Florin și de istorisirile sale, dar și de exerciții de tipul “Cum îi explici unui extraterestru că ți-a intrat o piatră în pantof?”

[caption id="" align="aligncenter" width="460"] In tabăra de creație Locuiește in poveste, 2014[/caption]

Când am citit pentru prima dată Reciclopedia (Marele premiu al Trofeului Arthur, 2012 şi Premiul pentru cea mai bună carte pentru copii și tineret la Gala Bun de Tipar, 2014) am fost entuziasmat de felul în care Florin Bican a reușit să forțeze limitele literaturii pentru copii. Cum a reușit să facă din acest mediu sub-apreciat, pe plan local, un teren de joacă pentru copii și pentru adulți inteligenți deopotrivă. Cred că Florin a observat un lucru extrem de simplu, pe care a și știut să-l aplice foarte bine: putem accesa literatura sau folclorul românesc scris în ultimii 300 de ani doar prin filtrul lumii de astăzi. De aceea, la Florin Bican, simțim citirea activă și implicată. Lectura de sub vremi, adică influențată de tot ceea ce este cotidian, urban și contemporan. “Mi-a plăcut povestea doamnei profesoare care a achiziţionat un număr de exemplare pentru a le împărţi elevilor ca premii la sfârşitul anului şcolar. Citind însă cartea până la sfârşit, a decis că este prea hard-core pentru elevi şi a returnat-o editurii în schimbul unui volum mai puţin... disputabil. Pe de altă parte, în urma apariţiei acestei cărţi, profesori şi părinţi m-au invitat să mă întâlnesc cu clasele unde învăţau elevii şi, respectiv, copiii lor. Invitaţiile au fost cât se poate de cordiale, dar mi s-a sugerat, discret, ca în cadrul întâlnirii să nu le citesc copiilor din Reciclopedie...” Deși reacțiile sunt destul de variate, iar mulți profesori chiar reușesc să aprecieze “transpunerile” lui Florin, persistă încă teama de a-l “expune” pe copil unor lucruri “disputabile”, unei literaturi de tip boardslide între moștenire culturală și folclor contemporan. Ca aproape de fiecare dată reacțiile cele mai interesante vin din partea copiilor: “diriginta unei clase de liceu mi-a comunicat că elevii ei, pornind de la o idee a Reciclopediei, insistă, mai în glumă, mai în serios, să se organizeze o olimpiadă de înjurături... poetice.”

[caption id="" align="aligncenter" width="465"] Ilustraţie de Matei Branea[/caption]

Parcă pentru a mai confirma încă o dată ambiguitatea și tensiunile critice din Reciclopedie, Florin îmi spune că “mai sunt şi cei care cred că Reciclopedia... are nevoie, măcar parţial, de note de subsol.”

Am încercat apoi să aflu mai multe despre felul în care lucrează Florin Bican și despre modul în care scriitorul își alege subiectele sau personajele. „Lucrez acum la un poem în care încerc să reciclez povestea lui Sebeşan, eroul unui banc. [..] Aş vrea însă să rescriu, în versuri, câteva basme româneşti, aşa cum a făcut Roald Dahl cu basme „universale”, de la Fraţii Grimm la 1001 de nopţi. O dată pentru că influenţa lui Dahl este irezistibilă, mai ales după ce am tradus câteva din aceste basme versificate, şi apoi pentru că basmele însele sunt irezistibile, iar „reciclarea” lor este un fericit prilej de a le degusta din nou.” Și aici am regăsit aceeași nevoie de a reevalua și revitaliza motive folclorice prin lentila – sau ecranul LCD – al privirii actuale.

[caption id="attachment_275" align="aligncenter" width="325"] Ilustratie de Mircea Pop[/caption]

L-am mai întrebat pe Florin Bican și despre ultimul său volum, în curs de apariție la Editura Arthur. Un volum despre caii năzdrăvani ai personajelor de basm. Și pentru că mi s-a părut o idee foarte bună, am fost curios să aflu cum a răsărit aceasta și care a fost abordarea din Și v-am spus povestea așa în comparație cu Reciclopedia de povești. “Ideea cu cartea despre cai a fost un dar şi în acelaşi timp o temă. Ideea mi-a fost pusă pur şi simplu în braţe, împreună cu porunca de a o transforma într-o carte, că de nu, unde-mi stau picioarele, acolo îmi va sta şi capul. Din fericire am rezonat cu toată fiinţa la această idee şi mi-am însuşit-o fără rezerve. Trebuia, de fapt, să adun la un loc mai mulţi cai năzdrăvani din basme şi să-i las să-şi spună poveştile din perspectiva lor. S-a dovedit că perspectiva cailor nu coincide neapărat cu cea a eroilor, deşi povestea este aceeaşi. Din această cauză, povestea cailor este un fel de reciclopedie – remodelează poveştile originale, însă este mult mai fidelă originalului. Şi nu este în versuri...”

[caption id="attachment_276" align="aligncenter" width="325"] Ilustraţie de Mircea Pop[/caption]

Pentru că am tot citit, de pe vremea când încă era “în lucru” manuscrisul despre caii năzdrăvani, vă pot spune că această trecere de la poezie la proză pare foarte naturală, iar Florin reușește să evidențieze elementele poetice ale basmelor românești și să le distribuie într-un context actual. De exemplu, lui Harap-Alb și șleahtei sale de mocofani li se alătură și “celebrul Godzillă” – balaurul nipon post-nuclear, modificat genetic de seriile de pelicule japoneze și americane care-i poartă numele.

[caption id="attachment_273" align="aligncenter" width="325"] Ilustraţie de Mircea Pop[/caption]

Dar pe Florin nu l-am cunoscut și apreciat doar în calitate de coordonator de ateliere de scriere creativă sau prin intermediul cărților pentru copii pe care le-a scris, ci și ca traducător al câtorva volume publicate la Editura Arthur (a tradus versurile din seria Winnie Puh și din James și piersica uriașă de Roald Dahl și volumul de benzi desenate Aventuri în Momilandia de Tove Jansson). De aceea am l-am rugat să ne recomande o carte care nu a fost încă transpusă în limba română. Atât mi-a trebuit, pentru că Florin s-a lansat, așa cum o face de fiecare dată când îi place ceva foarte mult, într-o adevărată repovestire a cărții Nimic, scrisă de Janne Teller. “Este o carte apărută în Danemarca [pe care] aş fi fericit să o traduc, dar nu cunosc limba daneză. Am beneficiat însă de o superbă traducere engleză.” După ce descrie aproape în întregime acțiunea cărții, Florin încheie cu următoarele cuvinte: “Din carte se revarsă certitudinea că viaţa are un sens mai presus de definiţii imediate, dar şi că pericolul ratării acestui sens este foarte mare şi trebuie să fim pregătiţi să-l recunoaştem şi să-l contracarăm. Lectura ar putea fi un mare ajutor în acest sens. Este o poveste cutremurătoare în frumuseţea ei şi, chiar dacă nu s-ar bănui, este scrisă cu mult umor. Aceasta este una dintre cărţile pe care mi-aş dori să le văd traduse în limba română.” Din descriere și din ce mi-a mai povestit Florin, pot spune că pare o carte pentru copii tot la graniță. O carte care ridică întrebări dificile și care îi prezintă pe copii exact așa cum sunt: inteligenți și critici.

La capitolul recomandări de vacanță, Florin Bican mi-a răspuns “fără nicio ezitare, cartea Corneliei Funke, Inimă de cerneală. O să spun însă un secret: cu această lectură, ultima lună de vacanţă va fi atât de bogată încât o să vi se pară de două ori mai lungă! Este cel mai eficace mod de a vă prelungi vacanţa. Iar celor care au citit-o deja, ca să nu rămână cu o vacanţă mai scurtă, le recomand Luminile Nordului de Philip Pullman.”

Cam așa a decurs conversația mea cu Florin Bican, căruia, la sfârșit, i-am mulțumit pentru timpul pe care mi l-a acordat, deși, așa cum v-am spus și mai sus, părea izolat undeva în celălalt capăt al Golfului Hohotelor. Am mai încercat eu să scurtez pe ici și pe acolo interviul, dar cred că, de fapt, am cam lungit-o. Și cum vorba lungă-i sărăcia omului, mai vreau doar să-i mulțumesc lui Mircea Pop, care mi-a pus la dispoziție ilustrațiile la care lucrează pentru volumul Și v-am spus povestea așa. Și, apoi, să vă las să vă bucurați de vacanță.