Colecţia Cărţile lui Radu

09 ianuarie 2013

Pentru că ne dorim ca şi micii cititori să aibă acces la cele mai frumoase texte pentru vârsta lor, am selectat acele cărţi care îi vor face pe copii să se dezvolte armonios şi să iubească cititul încă de la primele experienţe de lectură. Sunt multe cărţi frumoase pentru copii. Uneori, avem norocul să întâlnim capodopere. Foarte rar însă ne iese în cale o carte despre care să ştim, încă de la primele rânduri, că o vom iubi mereu. Şi că o vom iubi atât de mult, încât le-o vom citi cu drag copiilor noştri şi, mai târziu, o vom reciti alături de copiii acestora.
Am adunat cu grijă câteva astfel de bijuterii. Acestea sunt Cărţile lui Radu
Din colecţia Cărţile lui Radu au apărut, până acum, două volume:
Shel Silverstein, Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lasat pagubas
 
Povestea lui Shel Silverstein despre leul Lafcadio, bogat şi celebru, îmbrăcat în costum şi iubitor de bezele, îi va face pe copii să râdă cu lacrimi, iar pe cei mari îi va pune serios pe gânduri.
Traducere din limba engleză de Alexandra Columban
Ilustraţii de Shel Silverstein
hardcover, 112 p., 165×225
ISBN: 978-606-8044-17-0
Michael Bond, Un urs pe nume Paddington
 
O zi caldă de vară pe peronul unei gări, lume multă, gălăgie şi… un colţ întunecat. Acolo stă cuminte pe o valiză un urs cu ochi rotunzi, acoperiţi de o pălărie cu boruri largi.
De unde vine şi ce caută în gara Paddington veţi afla călătorind cu noi în lumea plină de aventuri a misteriosului urs.
„Îl respect foarte mult pe Paddington… În Marea Britanie, e o adevărată instituţie.”
Stephen Fry
Traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
Ilustraţii de Peggy Fortnum
paperback, 137 p., 165×225
ISBN: 978-606-8044-14-9

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART