A fost anunțat câștigătorul celei de-a doua ediții a concursului de creație literară Trofeul Arthur!

25 noiembrie 2013

Trofeul Arthur, cel mai important concurs de creaţie pentru literatură pentru copii şi tineret din România, a desemnat câştigătorul celei de-a doua ediții. Le mulţumim tuturor celor douăzeci și doi de autori care ne-au trimis texte nepublicate încă, cât şi membrilor juriului, a căror expertiză a fost realmente necesară în vederea departajării textelor.

După cum vă amintiţi, Trofeul Arthur şi-a propus să premieze cele mai bune manuscrise de proză scurtă, de poezie şi cel mai bun roman. Pe lângă aceste secţiuni, câştigătorul Trofeului Arthur, indiferent de secţiunea la care participă, urmează să fie publicat la Editura Arthur, parte a Grupului Editorial Art.

Editura Arthur are plăcerea de a vă rezultatul concursului de creație Trofeul Arthur:

1. Secţiunea Poezie: neacordat;

2. Secţiunea Proză scurtă: neacordat;

3. Secţiunea Roman: neacordat;

4. Marele Premiu în valoare de 3 000 euro: Adina Popescu, O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului

Câştigătorii concursului au fost anunţaţi în cadrul unui eveniment care a avut loc sâmbătă, 23 noiembrie 2013, la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti, în prezenţa membrilor juriului (Florin Bican, Laura Grünberg, Elisabeta Lăsconi, Roxana Jeler și Florentina Sâmihăian) şi a autorilor.

Le mulţumim tuturor participanţilor la concurs. De asemenea, vă invităm să participaţi la cea de-a treia ediţie a concursului Trofeul Arthur trimiţând manuscrisele dumneavoastra pe adresa concurs@editura-art.ro. Regulamentul noului concurs va fi anuntat în curând pe blogul Editurii Arthur.

Puteți citi mai jos motivația juriului pentru acordarea Trofeului Arthur:

“După numărul de texte care s-au înscris anul acesta la concurs, am putea spune că scriitorii atraşi de genul literaturii pentru copii s-au împuţinat. Însă în spaţiul literelor nu judecăm, din fericire, după cantitate. Am citit texte bune, în majoritatea lor adecvate vârstei şi inspirate din universul celor mici, care ne-au emoţionat şi ne-au încântat. Ne-a bucurat să vedem că acordarea trofeului pentru poveştile lui Florin Bican nu a rămas fără urmări şi că a încurajat reciclarea altor motive de basm, cu frumoase pledoarii pentru lectură, cum s-a întâmplat cu povestea într-o mie de versuri Mereu-Mereu şi dragostea măiastră, de Veronica Niculescu. De asemenea, ne-a intrigat ideea originală a romanului Suflete pereche, de Georgiana Toma, la fel cum ne-au plăcut şi încercările de a împrumuta modele de succes ale scriiturii pentru copii, pe care le-am intuit în Jurnal de tipă cool, de Daniela Kluz sau în Anul Zero 13, de Anca Milchiș.

Cu toate acestea, decizia juriului a fost, în unanimitate, aceea de a acorda doar marele premiu, Trofeul Arthur. „A scrie pentru copii, spunea Coşbuc, este foarte greu, tocmai fiindcă e foarte uşor”. Sperăm, de aceea, ca decizia noastră să nu-i descurajeze pe cei care se simt chemaţi înspre acest gen de literatură şi să-i provoace să persevereze. Cea mai bună dovadă că perseverenţa dă roade ne-o oferă tocmai scriitoarea care câştigă anul acesta trofeul Arthur, o scriitoare care nu a renunţat nicio clipă să creadă că are ceva de spus în acest gen de literatură, din păcate atât de puţin vizitat. Adina Popescu, fiindcă despre ea este vorba, ne-a dăruit o carte pur şi simplu minunată, care ne încurajează să credem că suntem pe drumul cel bun. Suntem siguri că romanul ei, O istorie recentă a Ţării Vampirilor. Cartea Pricoliciului, va reprezenta o imensă surpriză pentru cititorii de orice vârstă şi va demonstra, cu talent şi erudiție, că putem avea și noi un Stăpânul inelelor sau un Harry Potter.”

trofeul arthur

Recomandări (330) Interviuri (108) Noutăți (78) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (319) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (18) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo de Oana Purice 28 martie 2024
Prietenia și iubirea sunt cuvintele în jurul cărora se construiește cel mai recent roman al scriitoarei americane Kate DiCamillo, tradus în românește...
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle de Ema Cojocaru 26 martie 2024
Continuăm să scormonim prin pasiunile și colecțiile autorilor români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Carmen Tiderle, maestra rimelor trăsni...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART