Olguța și un jurnal de pandemie, miercuri, S4

Autor: Alex Moldovan

Miercuri

Întrerupem plictiseala de carantină cu o veste proastă. Și-a rupt Farid mâna! Ăăă... piciorul. Mă rog, lăbuța. Nu știu exact cum a reușit, că era întuneric, dar s-a întâmplat aseară pe la zece. L-am văzut repezindu-se afară pe geam, cel mai probabil după o pisică din vecini (nu vă speriați, e o prietenă bună de-a lui, așa că niciun animal nu a fost rănit pe durata scrierii acestui jurnal) care îl tot miaună să iasă la joacă. Imediat am auzit pocnete și trosnete, urmate de un scheunat. Și de bufnetul unui câine care cade.

Ne-am bulucit să vedem care-i treaba și era cam îîîh! Tata a chemat o mașină și l-am dus cât am putut de repede la clinica unor prieteni de-ai noștri. Doamna doctor l-a consultat și diagnosticul a fost clar: fractură. I-a pus lăbuța în ghips și bietul animal se chinuie acum să învețe din nou să meargă. Cel mai greu e să nu ne vadă cum râdem de el, că-i supărăcios tare. Și oricum am auzit că nu-i frumos să râzi de un bolnav.

Deja face pe interesantul. S-a prins de disponibilitatea noastră de a-i face pe plac și profită din plin. Partea bună e că s-a învățat să ceară lucrurile la care nu mai ajunge. Partea proastă e că numai eu înțeleg ce vrea să spună. Numai ce-l auzi:

― Ham!

― Farid? sare mama. Ce zici tu acolo, mamă?

― Ham!

― Da, câine, ce vrei? intervine și tata. Olguța, ce are ăsta mic?

― Sunteți incredibili! Voi nu vedeți că vrea afară? Ce-o fi așa greu de înțeles?

― Ham, ham!

― Da, Farid, știu, și mie mi-e greu cu ei. Hai repede la pipi!

― Ham!

Partea comică, pentru că avem și așa ceva, e următoarea. De câteva zile, ori de câte ori apare la televizor ministrul de interne, Farid începe să-l latre de mama focului. Încă de când l-a văzut prima oară a ciulit urechile și până la lătrat n-a mai fost decât un pas. Mic pentru el, uriaș pentru omenirea căreia îi place să se distreze. E bine de știut că Farid nu mârâie niciodată fără motiv. Doar că în nouăzeci la sută dintre cazuri nu reușesc să aflu motivul pentru care mârâie.

Acum motivul e clar. Poate n-ar mai trebui să mai vorbim chiar orice în fața lui. Ăsta înțelege tot!