O zi din viața unui scriitor #2. Povestitoare: Ana Rotea

I-am provocat pe autorii Arthur, Genius și Grafic să ne povestească cum arată o zi din viața lor văzută din perspectiva obiectelor și a ființelor care îi înconjoară (chiar și a unui păianjen, de ce nu? Un scriitor își poate imagina orice). Ana Rotea, cu umorul ei subtil, ne spune ce înseamnă, pentru lucrurile din casă, o zi perfectă și una dezastruoasă; motanul e fie „complicele păcii”, fie un „poltergeist domestic”, iar biblioteca știe clar ce-și dorește: să rămână cu dantura intactă.

Pentru ilustrații am căutat două imagini complet opuse: una care să inspire relaxare și pace, iar cealaltă agitație și dezordine - în ton cu stările pe care le surprinde Ana Rotea în text. Pe prima am găsit-o în cartea Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore, de William Joyce și Joe Bluhm. Pe a doua, în Jungla de acasă, de Susanna Isern și Rocio Bonilla. Care este preferata voastră?

Ilustrație din „Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore”

Ilustrație din „Jungla de acasă”

Ana Rotea – O zi ideală

Lucrurile din casa mea iubesc zilele în care nu se întâmplă nimic. Somnolente, ordonate, corpurile de bibliotecă și alte piese de mobilă sprijină pereții, nu ocupă niciodată o poziție centrală, dintr-un bun-simț de a nu sta în cale, dar poate și dintr-un calcul comod: nu vor să fie tulburate de cei care mai umblă printre ele.

Într-o zi ideală, cel mai mare deranj îl face cafetiera cea mârâită, dar tot ea trimite abur de cafea prin camere și-o iertăm, căscându-ne nările, umplându-ne cănile. E liniște într-o zi ideală; televizorul servește doar ca oglindă neagră pentru nemișcarea generală, iar laptopul, când îl mai apucă cheful de viață, știe să cânte în căști. Complicele păcii, motanul doarme eficient și aproape simultan prin toată casa.

Pentru lucrurile din casa mea, o zi opusă celei ideale e o zi cu vizite, în care măsuța neagră, cu toată timiditatea ei, se pomenește târâtă în centrul camerei, apar pahare (cu tot cu urmele lor) pe rafturile bibliotecii, se vorbește tare și se tropăie peste tot. Eu însămi, precedată de reputația celor două mâini stângi ale mele, mă reped printre lucrurile (ordonate și ele) din bucătărie, iar ele se crispează și protestează dându-se cu fundul de gresie. Ziua se compromite de-a binelea când careva împrumută o carte prea groasă și pleacă fericit, lăsându-ne în urmă biblioteca știrbă și rușinată.

Printre calamitățile posibile ale zilelor nefaste, să enumerăm și dezlănțuirea motanului, poltergeistul nostru domestic. Sunt momente de mare tulburare, când motanul aleargă de parcă vrea să-și iasă din blană, în urma lui dulapurile se deschid și-și varsă conținutul, reapar de sub mobilă și din alte timpuri jucării desfigurate, se răstoarnă toate cele răsturnabile de prin casă, iar smocuri de păr pisicesc se rostogolesc pe podele ca tufișurile alergătoare dintr-un western.

Cu toții preferăm primul tip de zile, cele în care sprijinim pereții (lucrurile), dormim (motanul), citim/scriem/ne prefacem că citim sau scriem (eu). Zilele în care suntem vecinii ideali.