O zi din viața unui scriitor #6. Povestitoare: Daniela Ulieriu
Continuăm ancheta lunii martie cu un text trimis de Daniela Ulieriu, care ne povestește cum decurge o zi petrecută la București și una petrecută în Africa, unde autoarea coordonează un proiect despre țesăturile cameruneze. Ambele zile au ceva în comun: la căderea nopții, Daniela Ulieriu se apucă de scris și țese din cuvinte tot felul de povești.
Pentru a acompania textul, am ales o ilustrație din volumul Prințesa și perla. Poveste africană, în care Oana Ispir a desenat veșmintele strălucitoare ale curtenilor din regatul Bamileke. Iar pe autoare o puteți urmări citind un fragment în filmulețul dedicat anchetei O zi din viața unui scriitor.
Daniela Ulieriu – O zi din viața mea. De fapt două...
Mă fixează din ușă, se urcă tiptil pe noptieră și-mi sare direct pe piept. Inutil să vă spun că mă sperii mereu la fel de tare și mă trezesc. Îl scot afară și închid ușa. Mai sare de vreo trei ori pe clanță până o deschide iar, apoi îmi întoarce fundul și pleacă tacticos. Ador câinii. Dar Lucky e motan și mereu găsește o metodă de a se strecura la mine în cameră. Chiar și atunci când îl închid în salon. E cinci dimineața. Mă culc la loc. Două ore mai târziu, copilul meu urlă: „Mamiii” și se aruncă în pat. În al meu. Când era mică, sărea de câteva ori pe saltea, apoi mă lua în brațe și-mi spunea „Mami, te iubesc de aici până la Ikea și înapoi.” Acum îmi povestește ce vrăji a mai făcut Dirigu’ și restul clasei: Laser, Maia, Hamster, Nora, David...
Mă scol din pat evitând să calc pe romanul din care am citit azi noapte și mă duc la bucătărie. Trec prin living și arunc priviri în dreapta și-n stânga; am cărți în toată casa. În camera mea, a fiică-mii, pe hol, în balcon, am cărți chiar și în bibliotecă! 
Asta dacă nu le pun la socoteală pe ultimele două terminate, care lenevesc pe un raft din bucătărie, între o răzătoare și cutiile cu Rooibos și Matcha.
Apoi fac ceai și ud florile, iar fiică-mea pregătește iaurtul cu cereale. Mâncăm împreună, timp în care ea numără câte țări am văzut. Nu obținem niciodată același rezultat, cred că facem special ca să mai numărăm încă odată. După acest ritual ne pornim fiecare în ziua ei, care se umple cu întâlniri și întâmplări care mai de care.
Seara, târziu, după ce copilul meu se culcă și motanul se urcă pe draperie, mă așez la birou și, în liniștea nopții, mă apuc de scris. Am în fiecare seară două ore doar pentru mine, în care mă cufund în fel de fel de universuri.
Dacă sunt în Africa, unde coordonez un proiect despre țesăturile cameruneze, ziua mea începe cu un suc de bissap (hibiscus) amestecat cu ghimbir și două felii de ananas care au gust de fericire. Magia dimineților africane, cu răcoarea lor parfumată, vine la pachet cu o ceață aurie. După micul dejun mă întâlnesc la biblioteca fundației cu Danilo din Brazilia și Benjamin din Coasta de Fildeș, ca să studiem ultimele stofe primite. Limbajul materialelor e sacru. Nu întotdeauna se lasă decodificate, dar când reușești să le citești ai o bucurie fără margini. Țesăturile africane sunt și ele tot niște cărți, pline de povești, simboluri și înțelepciune. Și, la fel ca la București, după ce ziua se ridică la cer, în camera mea, mă apuc de scris.
