O zi din viața unui scriitor #5. Povestitoare: Adina Rosetti

Următoarea poveste din martie vine de la Adina Rosetti, care se lasă privită din perspectiva unui obiect pe care-l folosește zilnic și adeseori îl poartă cu sine peste tot. Un obiect indispensabil, cu personalitate și păreri bine definite, aidoma scriitoarei pe care o însoțește. Ei, ia să vedem, cât de repede ghiciți cine este naratorul? Iar pentru a ilustra textul Adinei, am ales o imagine din clipul inclus în filmulețul dedicat anchetei O zi din viața unui scriitor. 

Adina Rosetti – Am obosit!

Drept să vă spun, am obosit! În fiecare dimineață, nici bine nu se crapă de ziuă și mă deschide. Mă rog, nu mai zic că seara nici nu se obosește să dea un Shut down cum trebuie, vai de bateria mea! Dacă am noroc, mă pune pe Sleep. Dar de cele mai multe ori mă închide pur și simplu, în timp ce pe ecranul meu rulează vreun film. Nu știu pe cine crede ea că păcălește când e trecut de 10 noaptea și apasă Play pe vreo platformă de streaming: va adormi GA-RAN-TAT după primul sfert de oră. Așa se face că în zorii zilei se trezește super fresh și, fără să-i pese că am și eu o vârstă (sunt generație 2017…), mă pune imediat la treabă. Ei, și să nu vă imaginați că o lovește inspirația și lucrează la vreun roman, nuu, freacă menta vreo oră pe rețele sociale, scrie mailuri, își verifică obsesiv aplicația bancară, de parcă dacă s-ar uita mai des la cifrele alea ar începe să crească. Ah, mai rău, uneori face shopping online și n-am cum să o opresc, că nu e treaba mea.

Nici nu se apucă bine de scris, după toată această pierdere de vreme, că-i nevoită să se oprească brusc. Se trezesc copiii și intră într-un fel de vrie, face sandviciuri, verifică lecții, strigă prin casă. Din când în când, îmi mai aruncă și mie câte-o privire, mereu lasă o mie de tab-uri deschise. Mă pune la încărcat, când și dacă își amintește. Pe la prânz se face liniște. Dacă am noroc, se apucă de scris, dacă am și mai mult noroc, mă ia cu ea în oraș – așa am ajuns să cunosc tot felul de cafenele și librării pe unde se întâlnește cu alte scriitoare și pune la cale chestii. Cel mai mult îmi place la Verona și la Camera din Față, am petrecut niște clipe frumoase acolo. Mă rog, adeseori sunt în pericol să verse cana cu ceai pe tastatura mea, dar de fiecare dată am reușit să scap, ca prin minune. Predecesorul meu a mierlit-o fix din cauza asta: lichidul i-a afectat placa de bază și dus a fost!

Seara, cum vă spuneam, tot insistă să mă folosească pentru a începe să se uite la filme la care mai mereu adoarme. Ah, și are obiceiul ăsta să bată-n taste de zici că-s mitralieră. Vedeți în ce hal a adus tasta “a”? Vă spun drept, e un miracol că încă rezist…