O zi din viața unui scriitor #3. Povestitoare: Laura Grünberg
Continuăm ancheta lunii martie cu autoarea Laura Grünberg, care, pe lângă scris, se ocupă de sociologie și este profesor universitar. Un adult cu preocupări serioase, așadar, pe care nu l-am putea bănui că ar inventa un titlu precum Să creștem mici. În caz că n-ați citit-o, cartea vorbește despre niște omari nesuferiți (omari, da?), care transformă lumea într-un loc lipsit de imaginație, plictisitor și plin de acreală – noroc că există omicii, care caută plini de entuziasm soluții pentru vindecarea omaritei. S-ar zice că tot despre omarită este vorba și în textul de mai jos, în care Laura Grünberg se privește din perspectiva obiectelor și a ființelor pe care le are în preajmă.
Pentru a ilustra textul, am găsit imaginea potrivită în cartea Improvești cu lucruri mici, hazlii, firești, scrisă chiar de Laura Grünberg și ilustrată de Bilyana Velikova. Cum-necum, imaginea acompaniază taman povestirea care dezbate subiectul… omaritei! Adică boala crescutului excesiv la oameni.
Laura Grünberg – Un om mare
Am stat de vorbă, la o ceașcă de ciocolată caldă, cu toate cele de prin casa mea – cu pereții, cărțile, computerul, patul, post-iturile motivaționale de pe birou, spalierul și mingea medicinală, chiar și cu Sancio, pisoiul. Am aflat lucruri interesante despre mine și viața mea de zi cu zi. De exemplu, zgarda lui Cara, agățată deasupra patului din ziua în care bichonul meu iubit a murit, mi-a spus că viața mea ar fi altfel dacă m-aș scula dimineața cu un zâmbet pe buze. Fake it till you make it, m-a sfătuit zgarda. Nu îți începi bine ziua, ești prea bosumflată. Îți amintești de Cara, cu codița ei veșnic bucuroasă?
I-am dat dreptate și raftului plin cu cărți de copii. Ai aici în camera ta atâtea cărți frumoase – mi-a spus. Mai citește-le o dată, dacă ai nevoie. Doar de-aia te-ai făcut scriitoare de copii – să înveți de la ei! Lasă televizorul și știrile alea groaznice, lasă Netflixul cu filmele dramatice. Mai pune și tu un desen animat dacă nu ai chef de noi, mi-au spus la unison cărțile de copii din bibliotecă.
Pe de altă parte, am aflat de la perna mea că sunt prea agitată în somn, iar spalierul mi-a declarat că e foarte supărat pe mine pentru că, deși e chiar acolo, sub nasul meu, îl folosesc mult prea rar și doar știe ce probleme am cu spatele. Sunt chiar indignat, mi-a mărturisit el, că am devenit cuier de haine și genți. Nici în visele mele cele mai urâte nu m-am gândit că așa va fi viața mea cu tine.
Tocmai când clanța de la ușă deschidea gura să spună și ea ceva, tam-nesam s-a băgat și pisoiul Sancio în vorbă. Stai prea mult la computer și trebuie să miaun întruna până când îmi dai ceva proaspăt să mănânc! Aș veni la tine în brațe când lucrezi, dar în ultima vreme nu prea ai mai scris povești pentru copii. Când te ocupi de altele – de sociologia aia a ta, de cursurile alea pe Zoom sau de plătit facturi pe internet, nu-mi prea vine să stau lângă tine, că nu ai energia care-mi place. Aș toarce mai des la tine în poală, știu că vrei asta, dar de multe ori ești, cum să spun, ești prea mare.
Ziua mea începe cu o cafea și se termină cu un ceiuț de salcâm. Am cana mea pentru ambele momente. Între aceste două obiceiuri, fac zilnic multe lucruri pe care trebuie să le facă orice om „mare” și mă strădui să las loc și timp pentru a mă ocupa de copilul dinăuntrul meu. Se pare că nu reușesc mereu. Lucrurile din casa mea știu totul despre mine și, așa cum au observat și ele, una vreau, dar alta fac uneori.
