Noua structură a anului școlar – forma poate dicta fondul

Felul în care este structurat calendarul școlar are implicații multiple, nu doar asupra modului în care timpul este utilizat în școli, ci și asupra modului în care se organizează societatea. În general, prima formă de organizare cu care oamenii se întâlnesc este școala în sens larg, de la creșă până la universitate. Prin durată, programe și orar, școala controlează direct modul în care se comportă copiii și tinerii, dar indirect și modul în care se comportă familiile acestora, mediul economic sau instituții ale statului. Astfel, o multitudine de agenți economici își modifică tipurile de servicii oferite sau prețurile în funcție de perioadele de vacanță școlară. La fel, instituții de cultură sau operatori turistici sunt afectați pozitiv de vacanța școlară, când numărul vizitatorilor crește considerabil. Tot prin calendar, școala poate dezvolta atitudini și comportamente pe care societatea le consider dezirabile: de la punctualitate și capacitate de a stabili obiective pe termen scurt sau lung până la preferința pentru un anumit tip de program de muncă sau pentru consumul unui anumit tip de servicii de loisir – de exemplu, sporturi de vară mai degrabă decât sporturi de iarnă.

Dar, în primul rând, structura calendarului școlar este un criteriu de organizare a proceselor de predare, învățare și evaluare în sistemul de învățămant, și succesul și eficiența acestor procese trebuie să fie factorul principal în orice decizie cu privire la data începerii sau terminării anului școlar, a datelor și numărului perioadelor de vacanță. În domeniul științelor educației, numeroase studii identifică și analizează în mod continuu legăturile puternice care există între sănătate fizică, sănătate emoțională, rezistență și învățare. Din această perspectivă, structura anului școlar și impactul vacanțelor școlare a stârnit un interes științific deosebit pentru cercetători. Mulți dintre aceștia susțin că timpul pentru odihnă și joacă sprijină reziliența și sănătatea mentală a elevilor. Practic, construirea calendarului școlar are implicații asupra modului în care este organizat conținutul învățării, și joacă un rol esențial în succesul școlar și în atingerea unui nivel de competențe optim cu un nivel optim de efort din partea tuturor celor implicați.

Calendarul școlar din septembrie pană în iunie este un program fix al sistemului de educație din Romania și are rădăcini în primul rând într-o „economie agrară“, în care copiii și tinerii erau implicați în muncile câmpului care, datorită climei, erau evident mult mai numeroase vara. Din această cauză, perioada de vară nu putea fi ocupată cu activități educaționale, deoarece ar fi afectat negativ capacitatea de producție și de supraviețuire a satului românesc – și ar fi însemnat implicit o rată foarte scăzută de participare la educație. Dar originile acestei organizări sunt legate și de alte trăsături ale societății rurale din secolul al XIX-lea. Dacă analizăm datele istorice, la vremea respectivă abilitățile fizice erau mai importante decât rezultatele academice, iar copiii aveau, în general, mame care erau acasă în fiecare zi;îin consecință, conținuturile academice erau mai puține și presupuneau un număr mai mic de zile de școală, iar mamele aveau mai mult timp pentru contact direct cu copiii și pentru educarea lor în spiritul comunității. Schimbările societății din secolul al XIX-lea pană în prezent sunt numeroase, însă creșterea participării mamelor la muncă plătită în ultimul secol reprezintă una dintre cele mai semnificative schimbări sociale. Iar grija față de creșterea și educația copiilor, care reprezintă o trăsătură principală a vieții de familie, a fost din ce în ce mai mult externalizată către sistemul de învățămant, un sistem în care viitorul adult trebuie acum să învețe mult mai multe, să-și dezvolte competențe care anterior țineau de educația în familie. În plus, rezultatele academice au devenit mult mai importante decât abilitățile fizice, ceea ce pune o presiune suplimentară pe copii și tineri în ceea ce privește învățarea și evaluarea, fără a le acorda mai mult timp. În sfarșit, nevoia de a folosi copiii și tinerii ca mană de lucru în agricultură, practic, a dispărut, deci cauza inițială a structurării calendarului școlar nu mai este de actualitate.

Pe langă data primei și ultimei zile de școală, adică dincolo de numărul total de zile de școală, alte aspecte importante ale structurii calendarului școlar le reprezintă împărțirea timpului de învățare în unități de sine stătătoare, intercalate de perioade de vacanță, și durata acestor unități. Trimestrele au reprezentat foarte mult timp structura standard de organizare a anului școlar, adică trei unități separate de două vacanțe prilejuite de sărbătorile de iarnă și de cele de Paști.

Schimbarea acestei structuri a fost discutată pentru prima dată la sfârșitul anilor 1990, iar unul dintre decidenții care avea să implementeze schimbarea, dna Dakmara Georgescu, consilieră a ministrului Educației pentru reforma învățămantului preuniversitar (1997-2000) a evidențiat într-un interviu acordat Institutului de Științe ale Educației provocările principale ale acelei perioade pe care această măsură le-a vizat:

 sistemul trimestrial aducea, pentru mulți profesori, numeroase constrângeri de timp și un ritm intens de lucru, care nu garanta o învățare într-un ritm constant pentru elevi;

 obișnuința și preocuparea excesivă pentru evaluările sumative, determinate de necesitatea asigurării unui număr minim de note la fiecare disciplină în fiecare trimestru;

 preocuparea excesivă și stresul provocat de teze, care ajungeau să reprezinte într-o măsură limitată evaluări pentru învățare, fiind mai degrabă evaluări pentru notare;

 sistemul trimestrial aducea o durată neuniformă a celor trei secvențe principale, care duceau la o acumulare de teme la clasă la sfarșitul trimestrului și o cursă frenetică pentru „acoperirea materiei“, cu o preocupare insuficientă pentru verificarea solidității unor achiziții și pentru asigurarea contextelor de învățare care să conducă la consolidarea acestor achiziții;

 de cele mai multe ori, perioadele mai intense de final de trimestru conduceau la situația în care mulți elevi rămâneau în urmă, cu un risc major de eșec școlar (corigență, repetenție sau abandon școlar) Literatura de specialitate evidențiază acest risc – de exemplu, René La Borderie, L’école du XXIe siècle, Repères pédagogiques, 2000, p.107.;

 alte aspecte menționate: dificultățile mai mari în recuperarea unei ore pierdute, mai ales pentru disciplinele care au o oră pe săptămană; dificultate în realizarea de proiecte interdisciplinare sau de activități nonformale sau extracurriculare (inclusiv outdoor), avand în vedere programul încărcat al elevilor și al profesorilor.

Ministerul Educației a promovat, în consecință, o împărțire a anului școlar în două semestre începând cu anul școlar 1998-1999, măsura urmărind un set de avantaje evidențiate de dna Dakmara Georgescu astfel:

 facilitarea evaluării formative prin perioade mai lungi de consolidare (la vremea respectivă s-a discutat în presă de introducerea „sesiunilor“ în învățământul preuniversitar, fiind interpretată greșit această propunere);

 o distribuire mai armonioasă a timpului de lucru;

 mai mult timp pentru pregătirea adecvată a evaluărilor sumative, care devin mai puțin constrângătoare, expunând elevii la mai puțin stres și implicit cu impact pozitiv asupra învățării;

 profesorii au mai mare control asupra ritmului de parcurgere a programelor școlare și implicit pentru realizarea reglajelor necesare în cazul unor rămâneri în urmă.

Prin trecerea la semestre, ministrul Andrei Marga spera să elimine „acea teroare de a pune note și încheia medii la sfarșitul trimestrului“. S-a sperat că va fi redus stresul cauzat de temele la clasă în rândul elevilor și profesorilor, sporind în același timp capacitățile de evaluare formativă, care să orienteze învățarea și nu doar să măsoare.

Cu toate acestea, conform respondenților la numeroase sondaje efectuate de diverse entități, inclusiv Institutul de Științe ale Educației, cel puțin în ceea ce privește nivelul de stres, obiectivele nu au fost atinse. Numărul de sarcini de învățare nu a scăzut, în continuare există o fragmentare a temelor într-o multitudine de teste mici care îi fac pe elevi să se simtă ca și cum sunt supuși unei evaluări sumative continue. Curba de efort pentru elevi și profesori este dezechilibrată, pentru că durata lungă a semestrelor și lipsa unei vacanțe în cadrul semestrului I pentru ciclurile gimnazial și liceal duc la o oboseală acumulată care se manifestă exact în perioada în care se fac evaluările sumative de final de semestru, adică în perioada tezelor. Atât elevii, cât și profesorii reclamă în continuare presiunea de a acumula note în ultima parte a semestrului, ceea ce accentuează diferența dintre rezultatele învățării și rezultatele evaluării. Aceste argumente sunt convergente cu concluziile unor rapoarte de cercetare, chiar dacă nu există un consens între experții în științele educației cu privire la relația și influența structurii anului școlar asupra rezultatelor elevilor.

Alte argumente critice la adresa actualei structuri a anului școlar pornesc de la faptul că semestrele sunt dezechilibrate din cauză că durata de vacanță intersemestrială coincide cu sărbătorile de iarnă. Încercarea de a le echilibra a dus la întreruperea activității în perioada sărbătorilor de iarnă și revenirea la școală pentru finalizarea semestrului cu 3 săptămâni de evaluare în ianuarie, urmată de o săptămană de vacanță intersemestrială.

Această abordare este ineficientă din punct de vedere pedagogic, elevii intrând în evaluare direct din vacanță, și duce și la o fragmentare prea mare, artificială, a procesului de predare-învățare.

Pentru mulți elevi și profesori, acea săptămană de vacanță intersemestrială, atunci cand există, a fost insuficientă pentru a compensa semestrul lung și efortul care urmează. Totodată, acea vacanță de iarnă din ianuarie-februarie de o săptămană ducea la o supraaglomerare a taberelor sportive și a stațiunilor montane, la prețuri mult prea ridicate pentru majoritatea populației pentru a putea fi folosită optim de elevi și familiile lor pentru a petrece timp de calitate împreună și a practica sporturi de iarnă, așa cum mulți își doresc.

Acest ultim aspect indică și o altă provocare mai generală, și anume existența unei corelări slabe a vacanțelor cu ritmurile naturale de învățare influențate de anotimpuri: încă acordăm mai puține vacanțe decât restul țărilor din Uniunea Europeană, cu vacanțele cele mai lungi în perioada de vară, în condițiile în care în perioada de iarnă suntem mult mai puțin pregătiți să rezistăm unui efort intelectual de lungă durată (Claire Leconte (2011). Des rythmes de vie aux rythmes scolaires: quelle histoire!, Presses Universitaires du Septentrion, Les savoirs mieux.) Prin comparație, majoritatea statelor europene au o vacanță de vară semnificativ mai scurtă și un număr mai mare de vacanțe scurte pe perioada anului școlar.

În urma acestor analize realizate cu sprijinul experților și cercetătorilor din structurile Ministerului Educației, care au evidențiat provocările de mai sus, chiar dacă am lua în considerare doar principiile unei învățări eficiente, principalii factori în definirea structurii calendarului școlar trebuie să fie curba de efort a celor implicați și curba de învățare a elevilor, astfel încât nevoia de a schimba structura anului școlar și de-a avea perioade mai echilibrate de studiu este evidentă.

Pentru a îmbunătăți sistemul actual și ținând cont de aceste principii, Ministerul Educației a propus, așadar, o structură nouă a anului școlar. Astfel, noul an școlar va începe în prima zi de luni a lunii septembrie și se va încheia în data de 16 iunie.

Anul școlar 2022-2023 va fi împărțit în 5 module de învățare și 5 vacanțe școlare. Perioadele de invățare și perioadele de odihnă vor fi uniform distribuite, cu un număr de cinci perioade de 6-8 săptămani de studiu intercalate de minimum o săptămană de odihnă; fiecare secvență a anului școlar are astfel o durată relativ apropiată, reglajul fiind făcut  prin intermediul săptămanilor de vacanță din interior, care permit și respectarea perioadelor tradiționale de sărbători.

Implementarea acestei structuri modulare este o măsură de eficientizare a timpului de instruire și trebuie asociată cu o reformă a proiectării instruirii și evaluării pentru consolidarea învățării.

Trecerea la o organizare pe module poate avea avantajul structurării parcursului de învățare în unități mai ușor de gestionat și de monitorizat din perspectiva relației dintre învățare și evaluare, cu condiția ca proiectarea învățării să se facă în unități mai mici, și chiar integrate inter- sau multidisciplinar. Din perspectiva curbei de învățare a elevilor, stabilirea unor obiective mai bine definite și apropriate în timp poate avea un efect motivational important, mai ales în condițiile în care procesul de învățare se bazează pe pedagogia experiențială și pe învățare prin proiecte. De asemenea, în majoritatea sistemelor care promovează o structură modulară există o preocupare explicită pentru ca evaluarea să fie în principal de natură formativă, echilibrată în raport cu evaluarea sumativă, și acest lucru devine posibil cu condiția reformei sistemului de evaluare (accent pe evaluare formativă/feedback, renunțarea la ideea unui număr minim de note și concentrarea pe competențe specifice dezvoltate). Trebuie subliniat, totuși, că măsura nu vizează verificarea mai redusă a elevilor, ci dimpotrivă, o evaluare sistematică a progresului acestora, care să dirijeze și să orienteze planificarea procesului de predare-invățare, cu obiective setate individual de la un modul la altul; notele ar trebui să devină astfel complementare unui proces de evaluare narativă care să acompanieze invățarea, și nu un obiectiv în sine.

Așadar, simpla măsură de redefinire a structurii anului școlar, fără reformarea profundă a curriculumului (a celui formal și a celui aplicat), împreună cu sistemul de evaluare a elevilor, nu are cum să conducă la o creștere semnificativă a rezultatelor școlare. Însă perceperea noii structuri nu doar ca o alt fel de secvențiere temporală a parcursului educațional anual ar avea un impact major în sensul următor:

 încheierea doar a mediei anuale, în baza notelor/calificativelor asociate diverselor module ar reduce semnificativ presiunea pentru notare, atât la profesori, cât și la elevi;

 procesul de învățămant poate să fie axat pe predare integrată, cu elemente de interdisciplinaritate la nivelul ariilor curriculare, prin metoda proiectului, evaluarea fiind în baza proiectului (opțiune pentru nivelurile gimnazial și liceal); în acest sens, la momentul elaborării planificărilor calendaristice, profesorii clasei care predau disciplinele dintr-o arie curriculară ar trebui să colaboreze în definirea elementelor comune în baza cărora pot stabili tematicile de proiect, precum și criteriile de evaluare în baza proiectului respectiv; ca justificare pentru faptul că propunerea nu ar perturba procesul clasic de învățare, timpul didactic pentru acest modul poate fi asociat celor 25% dintre orele la dispoziția profesorului, prevăzute de legea 1/2011;

 o soluție pertinentă pentru propunerea actuală ar fi ca la nivelul unității de învățămant să se rezerve un interval de timp de 2 ore/ arie curriculară în care elevul este evaluat în cadrul unui test multidisciplinar la nivel de arie curriculară (instrument de evaluare cu secțiuni separate, dedicate diferitelor discipline din aria curriculară); astfel, elevul va avea de susținut un număr redus de evaluări, avantajul colateral fiind că evaluările ar putea fi unitare la nivelul unității, deci asigurând astfel și o monitorizare a rezultatelor învățării care să permită corecții și schimburi de bune practici;

 având în vedere existența „Săptămânii verzi“ și a „Săptămânii altfel“, învățarea în cadrul modulelor ar putea avea și un scop superior formării de competențe generale/specifice ale  disciplinelor/modulelor de studiu; astfel, cele două săptămâni menționate pot reprezenta cadrul practic-aplicativ atât de menționat de mulți ca fiind deficitar curriculumului aplicat (nu și celui intenționat);

 ar putea exista o libertate suplimentară privind organizarea orarului, cu o abordare modulară a disciplinelor; ne referim la specializarea modulelor pe anumite discipline sau pe anumite arii curriculare; astfel, primul și ultimul modul pot fi rezervate mai ales disciplinelor cu 0,5 ore/1 oră pe săptămană, în plus adăugându-se ore destinate pregătirii evaluărilor inițiale/evaluărilor finale la disciplinele cu mai mult de 1 oră/săptămână; al doilea și al patrulea modul ar putea fi specializate pe disciplinele cu mai mult de 2 ore/săptămană, modulul al treilea fiind specializat pe disciplinele cu 2 ore/săptămană; evident, o astfel de abordare se pretează mai ales la nivelul învățămantului liceal, dar este fezabilă și în învățămantul gimnazial.

Textul este un fragment din articolul Noua structură a anului școlar – forma poate dicta fondul, semnat de Radu SZEKELY, consilier în Ministerul Educației, în numărul 28-29 al revistei Tribuna Învățământului.