Matematică și-un câine. „Calculele greșite ale Fetei Fulger” de Stacy McAnulty
M-am tot gândit cum să încep articolul de aici: cu citatul care descrie cel mai bine cartea lui Stacy McAnulty, Calculele greșite ale Fetei Fulger, sau cu descrierea pe care autoarea și-o face pe site-ul personal. Pentru că toate sunt delicioase, o să fac ca Lucy, protagonista romanului, și-o să încep cu amândouă odată (ce, numai ea poate purta de Halloween perucă roșie ca Ariel și rochie galbenă ca Belle? Știți voi, prințesele Disney.)
Așa că o să am nevoie de ajutorul vostru să citiți repede-repede paragraful care urmează, ca să pară că le-am spus pe toate în același timp. Începem:
De fapt, stați puțin! Că și la citate-cheie pentru carte am mai multe opțiuni și, din nou, neștiind la care să renunț, le-am lăsat pe toate. Așadar, pregătiți-vă să intrați în sprint-lectură în 3, 2, 1... Start!
Fragmentul care cred că descrie cel mai bine volumul scris de Stacy McAnulty, tradus de Iulia Arsintescu și publicat de Editura Arthur în colecția Smart Blue este următorul:
Să știi că e o prostie să te prefaci că ești ceva ce nu ești. Îi aparține bunicii lui Lucy, Nana, cum îi spune fata.
Sau fragmentul ăsta:
De când am început să merg la Școala Generală East Hamlin, am urcat cele 55 de trepte ale școlii de 232 de ori și am numărat toate cele 950 de dulapuri. Am crescut în înălțime cu 2 centimetri și în greutate cu 3 kilograme. Am avut 77 de ore de matematică cu un profesor nemaipomenit. Am citit 2 cărți la ora de engleză (sau 91 255 de cuvinte). Am ajutat până acum la salvarea a 23 de câini și m-am îndrăgostit de unul. Mi-am făcut 2 prieteni. Pot să adun toate astea, dar totalul nici măcar nu începe să spună povestea. după cum se dovedește, eu însemn ceva mai mult decât numere. Fragment cu care se încheie, de altfel, romanul.
Sau fraza asta de pe coperta întâi, care m-a făcut curioasă să-ncep cartea cât mai repede, gândindu-mă că cumpărăturile de la Mega Image mai pot aștepta până să le scot din pungă (nu, se pare că untul n-a putut aștepta și s-a topit ca... untul la soare. Eh!):
Dacă poți supraviețui unui fulger, atunci poți face față și școlii generale, nu-i așa?
Poftim? Fulger? Școala generală? Da, vă rog!
Aici puteți încetini un pic ritmul de lectură, ca să vă trageți sufletul (mai știți că eram în faza citit-viteză, da?). Până să vă spun care-i treaba cu fulgerul și ce are așa nasol școala generală (de parcă n-am ști cu toții), să revenim la scurta notă biografică de pe site-ul lui Stacy McAnulty, care spune despre ea așa:
(Aici puteți accelera din nou.)
Salutare! Sunt Stacy McAnulty – o devoratoare de jeleuri, o mare consumatoare de cafea, o scriitoare de cărți pentru copii cu un-catralion-de-idei-pe-minut. Când nu scriu, citesc, pentru că nu cred că există ceva mai fain. Ei bine... decât dacă pui cititul alături de alte activități minunate precum cititul în timp ce stai la soare pe-o plajă sau cititul în timp ce mănânci gogoși cu glazură sau cititul în timp ce zbori spre Paris (de fapt, nu eu fac partea cu zburatul. O face pilotul).
Ei, de când nu ați citit o prezentare atât de faină. Și asta nu e tot. A, puteți să vă opriți din citit repede. Mulțumesc!
Vă spuneam că biografia asta nu epuizează întreg umorul cu care scriitoarea americană se descrie pe site. După ce ne spune că are trei copii și trei câini, că este (era?) dependentă de Twitter (noul X), că adoră să călătorească (ne-am prins de la faza cu Parisul, totuși), că este fan Taylor Swift (ah, să nu uit să spun ceva despre asta mai încolo), că-și cumpără cărți în prostie, că se pricepe de minune să întoarcă clătitele aruncându-le în aer și că butonul de snooze al alarmei de dimineață este prietenul ei bun, aflăm că, la bază, este inginer mecanic și că a și lucrat vreo cincisprezece ani în domeniu, inclusiv într-o companie aerospațială, unde proiecta scaune pentru avioane. Cool, nu? Asta până și-a dat seama că scrisul este pasiunea ei numărul unu – și că poate și trăi din el.
Dar până să ajungă aici, a scris și iar a scris, portofoliul ei cuprinzând câteva zeci bune de cărți, de la picture books la romane mai scurte, pentru copii care încep să citească, și romane middle grade. Exact cum este și Calculele greșite ale Fetei Fulger, o carte fresh, deșteaptă și cu mult suspans despre o puștoaică din clasa a șaptea.
Bunica și unchiul Paul (un tânăr misterios, care lucrează în armată și care apare și dispare din carte) îi spun Lucy; membrii forumurilor de matematică și ai site-urilor cu meditații o cunosc drept Fata Fulger; prietenii îi spun... ăăă, nu are prieteni. Dar pe ea o cheamă Lucille Fanny Callahan. Trăiește în Carolina de Nord și este geniu matematic. Care, până să ajungă la Școala Generală East Hamlin, credea că viața e ca o ecuație, iar a mea e una perfect echilibrată. Nana + unchiul Paul + matematica = fericire. Apoi lucrurile se cam complică.
Lucy n-a fost extraordinar de bună la matematică dintotdeauna. La opt ani a lovit-o un fulger. La propriu. A-lovit-o-un-fulger. Nu direct:
Din cine știe ce motiv, eu mă cațăr pe gardul din plasă de sârmă. […] Fulgerul lovește gardul, iar electricitatea curge prin inelele metalice și apoi prin mine.
Își pierde cunoștința, cade la pământ, mâinile îi sunt negre de la arsuri, inima i se oprește între două și cinci minute (ar da orice să afle cât exact), dar stă în spital doar o noapte. Efectele fulgerului apar după o săptămână: în timp ce se uita la televizor cu bunica ei, prin cap i se învârt tot felul de calcule rapide și-și dă seama că poate face operații mintale cu viteze uimitoare. Cum ar fi 359 ori 48. Se numește sindromul dobândit al savantului, îi spun doctorii. E provocat de o leziune a creierului, îi explică ei în continuare: o parte din emisfera mea cerebrală stângă nu mai funcționează și de aceea emisfera dreaptă lucrează suplimentar. Simplu, nu?
Creierul meu ca un super-computer poate face mai mult decât adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri (funcții deloc mai impresionante ca ale unui calculator de 3 dolari). Pot calcula și calendarul. 14 ianuarie 1901 a fost într-o zi de luni. 2 iulie 1975 a fost miercuri. 30 septembrie 2055 va fi o zi de joi. (Și Google poate calcula asta și aproape la fel de repede.)
Eu văd matematica. Fiecare număr are propria lui culoare, propria lui formă. Cifra 5, de exemplu, seamănă cu un jeleu în formă de bob de fasole de culoare maro-roșcat, culoarea noroiului din Carolina.
Pe lângă asta, poate memora numere. Multe numere. Cum ar fi toate zecimalele lui pi, constanta ei preferată. Bine, nu pe toate, că sunt infinite, dar fooooarte multe din ele. Sigur că toate beneficiile astea vin la pachet și cu neplăceri, care o transformă în „Lucy cea ciudată”, „fata care nu se poate așeza fără să te oblige să te uiți la ea, din cauză că trebuie să se așeze de trei ori. Fata care mai degrabă îți calculează vârsta în ore, decât să vorbească cu tine despre ce te pasionează pe tine. Fata care nu iese niciodată din casă fără o provizie de șervețele antibacteriene și dezinfectant pentru mâini”.
Deși are doar doisprezece ani, Lucy ar putea merge direct la liceu sau la facultate. Dar, după anii de homeschooling, Nana decide că i-ar prinde bine măcar un an de școală generală. Ca să învețe nu matematică, ci să socializeze cu copii de vârsta ei, să se obișnuiască cu lumea reală. Lucy încearcă fără succes s-o facă să renunțe, dar bunica este decisă. Va începe clasa a șaptea la Școala Generală East Hamlin. Norocul îi surâde, însă, din prima zi, când o întâlnește pe Windy, o fată pasionată de musicaluri și devotată cauzelor sociale sau naturale (aproape) pierdute. Parcă școala nu-i așa de rea. Își schimbă părerea când ajunge în cantină și se vede expusă curiozității tuturor elevilor, dar reușește să treacă și peste asta.
Cum e de așteptat, matematica e ora ei preferată, dar va afla în curând că și proiectul la care trebuie să lucreze împreună cu Windy și Levi, un băiat certat rău cu fracțiile și ecuațiile, se poate transforma într-o super experiență. Aleg să lucreze voluntar la un adăpost de câini, care oferă și animale spre adopție. Lucy se împacă greu cu ideea, ținând cont de obsesia ei pentru germeni și soluții antibacteriene. Dar perspectiva i se schimbă când îl cunoaște pe Cutie Pi, un cățel abandonat pe repede-înainte de stăpâna lui. Nu doar că-l lasă să i se urce în poală și-i ciufulește blana (e convinsă că numele lui, Pi, poate o abreviere de la Pie, plăcintă, e un semn), dar încearcă din răsputeri să-i găsească un stăpân. Iar aventura asta este contra cronometru.
Munca la adăpost, apropierea de Windy și Levi îi arată că școala generală nu e chiar atât de înfricoșătoare. Din păcate, mai e și Maddi în peisaj, colega blondă cu ochi albaștri, machiați negru, care „seamănă cu un raton turbat”. Și uneori se comportă ca unul. Cum îi va face față? O să aflați din romanul ăsta de trei sute de pagini care se citește dintr-un foc. Mai ales în partea cu adopția lui Pi. Noroc că v-ați antrenat mai sus în lectura rapidă!
Nu am uitat că v-am promis o informație caldă despre Taylor Swift. Stacy McAnulty tocmai scrie la un roman Young Adult, deci pentru adolescenți, inspirat de trei dintre piesele megastarului. Care sunt? Le găsiți aici.
Iar dacă sunteți curioși cum arată și vorbește autoarea și vreți să aflați mai multe detalii despre subiect și personaje în timp (sau după) ce citiți Calculele greșite ale Fetei Fulger, aici sunt câteva materiale video faine de tot.
Așadar, PI curând! (O, scuze, nu m-am putut abține.)
