Lumi fantastice imaginate de copii în Ordinul povestitorilor nr. 17

de Ema Cojocaru19 iunie 2024
Lumi fantastice imaginate de copii în Ordinul povestitorilor nr. 17

La timp pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024, a apărut revista Ordinul Povestitorilor cu numărul 17. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest proiect, conținutul revistei este format exclusiv din texte și ilustrații trimise de copii și adolescenți cu vârste între 9 și 15 ani. Este singura revistă de scriere creativă („și alte forme de magie“, adică ilustrații  🙂) pentru copiii din România, iar materialele publicate sunt selectate în urma unui concurs național.


La lansarea de la Bookfest 2024, a fost prima dată când revista a avut parte de un spațiu pe măsura publicului: copiii tineri scriitori și ilustratori veniți din toate colțurile țării , au stat pe scena Matca alături de autoarele Adina Popescu și Ioana Nicolaie, iar părinții, bunicii, frații, surorile și prietenii aflați în public i-au susținut, i-au fotografiat și i-au filmat, în timp ce fiecare copil a fost invitat să spună câteva cuvinte despre lucrarea sa, text sau ilustrație.


Tema acestei ediții s-a intitulat „O călătorie pe tărâmul fanteziei” și a pornit de la romanul clasic pentru copii de Michael Ende, Povestea fără sfârșit, în care Bastian, un băiețel obișnuit, salvează Fantazia și pe Crăiasa Copilă, devenind erou în cartea pe care o citește.

Provocarea lansată de Editura Arthur împreună cu scriitoarea Adina Popescu a sunat în felul următor: „Voi cum credeți că arată tărâmul fanteziei unde locuiesc personaje fantastice și orice este posibil? Și, mai ales, cum vă imaginați că ați putea ajunge acolo? Așteptăm poveștile voastre despre călătorii pe tărâmuri ale fanteziei inventate de voi care să fie pline de aventură, dar mai ales cât mai amuzante și originale.”

„Revista nu se adresează neapărat olimpicilor sau elevilor străluciți, cât mai ales copiilor care aparent n-au nicio treabă cu literatura, dar îndrăznesc să scrie liber ce le trece prin cap. (...) Mi se pare extraordinar pentru copiii de acum să-și poată vedea semnătura la 10-12 ani, ca autori, într-o revistă precum Ordinul Povestitorilor și să aibă parte, în acest mod, de o confirmare“, ne-a spus Adina Popescu în interviul pe care i l-am luat pentru revista #artstagram nr. 2.

Iată și lista completă cu copiii care au creat lumi fantastice nemaipomenite și au fost găzduiți în revista Ordinul povestitorilor nr. 17:

 

🔖 TEXTE:

Dina Ioana Stanciu, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Maria Rosetti“, București

Iarena-Edina Rusu, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Mărțișor“, București

David Spoială, clasa a VII-a, Școala Germană „Hermann Oberth“, Voluntari

Iris-Alexandra Lungu, clasa a VI-a, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță“, București

Yannis Teodor Scarlat, clasa a V-a, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu“, Hunedoara

Sonia Abrudan-Caciora, clasa a VI-a, Liceul Teoretic Wenford Academy, Oradea

Ștefan Colibaba, clasa a V-a, Liceul Teoretic „Constantin Noica“, Sibiu

Giulia-Ștefania Coșarcă, clasa a VI-a, Școala de Industrie Alimentară Țibana, comuna Țibana, județul Iași 

Karina Ștefania Cazan, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Genuneni, sat Mănăilești, județul Vâlcea

Sara Bondoc, clasa a VI-a, Avenor College, București

Nagy Vajda Hunor, clasa a VI-a, Liceul Internațional Ioanid, București 

Cristina Luca-Parapiru, clasa a VI-a, Școala Gimnazială nr. 29, Galați

Viviana Andrieș, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Josef Gregor Tajovski“, Nădlac, județul Arad

Eliza Rosanna Tiu, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca“, București

Ilinca Dorobanțu, clasa a VII-a, Școala Germană „Hermann Oberth“, Voluntari

Dragoș Pîslaru, clasa a V-a, Avenor College, București

Ștefania Hale, clasa a V-a Școala Gimnazială Cara, județul Cluj

Ecaterina Dobrescu, clasa a VII-a, Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, Pucioasa, județul Dâmbovița

Ștefan Matei Marinescu, clasa a VII-a, Școala Gimnazială nr. 49, București

Vladimir Leonte, clasa a V-a, Avenor College, București

Teodor Păpușe, clasa a VIII-a, Liceul de Arte „Marin Sorescu“, Craiova

Copiii din clasa a VI-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Buzău



 

🔖 ILUSTRAȚIE:

Maria Antoniu, clasa a VII-a, „D.D. Pătrășcanu”, Tomești

Sabrina Bogaciu, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Anton Pann

Ana Clara Craiovan, clasa a V-a, Colegiul Național „Grigore Moisil"

Catinca Dăiciulescu, clasa a VI-a, Școala 75 "Leonardo da Vinci"

Dragoș-Andrei Drăghici, clasa a VIII-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Sibiu

Maria Beatrice Ghebac, clasa a V-a, Casa de cultură, Voluntari

Andra Hagiu, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nicolae Iorga Buhalnița

Natalia Lăscan, clasa V-a, ,,Adrian Păunescu”, Focșani

Ștefania Lăzărescu, clasa a VI-a, Școala Evrika, București

Mara-Ilinca Mitruț, clasa a III-a, Școala Gimnazială Anton Pann

Nagy Vajda Hunor, clasa VI-a, Liceul Internațional Ioanid

Ava Nițu, Școala Gimnazială nr. 25, clasa a IV-a

Carmen Palmotă, clasa a V-a, Școala Generală nr.1, Râmnicu Vâlcea

Amelia Radu, clasa a V-a, Liceul Greco Catolic Timotei Cipariu, București

Eliza-Maria Simionescu, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 3, Mangalia

Sorana Ilinca Simionescu, clasa a V-a, Școala Gimnazială nr. 3, Mangalia

Andrei Spoială, clasa a IV-a, Școala Germană Hermann Oberth

Dina Ioana Stanciu, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Maria Rosetti“, București




Din titlurile poveștilor, care trec de la premise „obișnuite“ (Biblioteca nemărginită, Visul unei dimineți de vară, Ce-ar fi să vii?, Poveste cu accent spaniol, Fantezii împletite) la subiecte care intrigă (Negustorul din Karacorganimin, Cratiță, în București, Pași deasupra orașului, Cum îți poți întâlni prietenul imaginar, Unde caprele dansează), ne dăm seama de varietatea perspectivelor. În acest număr a apărut și o bandă desenată de Teodor Păpușe, cu titlul Am uitat


Pentru a vă introduce și mai bine în atmosfera revistei, preluăm aici textul scris pentru acest număr de Adina Popescu, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului Ordinul povestitorilor.
 

Unde mai este fantezia?
 

Fantazia din Povestea fără sfârșit a lui Michael Ende este un tărâm al imaginației care începe să se destrame. Nimicul își face apariția și înghite rând pe rând ținuturi întregi și făpturi fabuloase, deopotrivă. Doar un copil din lumea noastră mai poate să salveze situația, el se transformă într-un erou și traversează granița dintre Fantazia și anosta Realitate pur și simplu citind o carte și implicându-se în poveste. Sunt convinsă că toți copiii care au publicat texte și ilustrații în acest număr al revistei sunt în primul rând niște buni cititori, altfel nu ar fi reușit să-și imagineze lumea fanteziei în fel și chip, să inventeze personaje noi, altele decât cele din povestea originală, care o salvează cu brio de fiecare dată. Această lume poate fi o planetă îndepărtată locuită doar de trei pitici, Fan, Tas și Tic, însă fiecare dintre ei are niște puteri speciale. Poate fi o bibliotecă fără capăt unde un copil venit din Lumea Tristă schimbă destinele personajelor lui preferate, dar și finalul cărților. De o aventură cu totul fantastică are parte și un om preistoric care ajunge, în zilele noastre, într-un parc de distracții și descoperă că cele mai minunate creaturi sunt, de fapt, copiii. Fantazia poate fi acolo unde caprele dansează sau poate să se numească Kartopolis, un loc unde distrugerea a început în momentul în care oamenii au descoperit telefonul mobil. Până și un robot poate demonstra că are imaginație, iar un spiriduș de întuneric are nevoie doar de un pik de cultură. În Lumea Viselor ne regăsim prietenii imaginari din copilărie, cum ar fi domnul Bumbăcilă, iar Carina și-a inventat propria-i lume – Karyland. E loc de fantezie chiar și în Infern, un negustor din Karacorganimin învață cum să devină mai bun, iar Tavi salvează o prințesă folosin-du-se doar de limba spaniolă. Știați că pe Tărâmul Banal o mamă poate fi bolnavă de pitici pe creier, iar unul dintre pitici pur și simplu s-a rătăcit? În Magisteria – Tărâmul Imaginației – ajungi doar călătorind prin Ruptură, în vreme ce caracatița Cratiță s-a pierdut în marele oraș București și mănâncă mici în Obor. Poveștile se pot încropi din fire de fantezie pe care le transformă în gheme echipe alcătuite din pisici și șoricei, iar la 10 milioane de ani-lumină, pe planeta Saminaria, o fetiță de pe Pământ se întreabă unde este imaginația. Mai puteți afla că un spiriduș nu e nicidecum un spirit la duș, că există un magazin în care se vând pași și un altul în care se vând prieteni, dar și că dacă vrei să ți se îndeplinească orice dorință trebuie doar să gătești cel mai bun fel de mâncare, cel puțin așa a făcut Tigaie. 

Adina Popescu
Autor
Adina Popescu
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural,...
mai multe
Ioana Nicolaie
Autor
Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie a știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris, de aceea...
mai multe
Michael Ende
Autor
Michael Ende
Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea,...
mai multe
Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART