„Locuiește în poveste!” – un nou concurs de creație pentru copii

20 iulie 2020
„Locuiește în poveste!” – un nou concurs de creație pentru copii

Concursul de scriere creativă și ilustraţie pentru copii organizat de Editura Arthur a ajuns la ediția a IX-a. Data limită pentru înscrieri este 15 august 2020.

 

În fiecare an, Editura Arthur lansează concursul de creație „Locuiește în poveste!” pentru copii cu vârste între 10 - 16 ani. Lucrările câștigătoare sunt publicate într-o antologie din colecția Cărțile mele. Finaliștii pot participa într-o tabără în cadrul căreia se desfășoară ateliere moderate de scriitori, lingviști și ilustratori români. Pe lista invitaților nelipsiți din taberele Arthur sunt: Florin Bican, Adina Popescu, Dan Ungureanu, Ioana Nicolaie și Mircea Cărtărescu.

 

 

Anul acesta, tema concursului este: Salt în poveste.

 
Imaginați-vă că pentru câteva clipe puteți intra într-o poveste care vă place sau care, dimpotrivă, v-a dezamăgit. Aveți puterea să schimbați perspectiva din care e narată acea poveste, să deveniți un personaj, să inventați noi întâmplări sau dialoguri, să creați un personaj nou etc. Dați frâu liber imaginației și faceți în așa fel încât povestea să devină a voastră. 

 

 

Secțiunea de SCRIERE CREATIVĂ


Alegeți un roman publicat la Editura Arthur, scrieți un text de maximum 6000 de semne cu spații (aproximativ 3 pagini în Word) pornind de la tema prezentată mai sus și înscrieți-l până la data de 15 august 2020.
 

 

Secțiunea de ILUSTRAȚIE

Ilustraţiile trebuie să pornească de la un roman publicat la Editura Arthur și să respecte tema „Salt în poveste". Puteți propune o reinterpretare a unor romane deja ilustrate sau să propuneți ilustrații la romane care nu au ilustrații. Ilustrațiile pot fi realizate în orice tehnică (acuarelă, ulei, tempera, tabletă grafică etc.) vor fi încărcate online (mărimea maximă a fișierului fiind de 20 MB). Un concurent poate trimite maximum 4 ilustraţii.

 

Participarea la concurs se face prin completarea unui FORMULAR DE ÎNSCRIERE aici.

Vă rugăm să citiți condițiile de participare în Regulamentul Oficial, pe blogul Arthur aici.

 

 

Lucrările participanților vor fi evaluate de un către un juriu format din: Florentina Sâmihăian (coordonatorul colecției Cărțile mele, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București) Ioana Nicolaie (scriitoare), Adina Popescu (scriitoare), Florin Bican (scriitor), Dinu Dumbrăvician (designer de carte, profesor la Universitatea Națională de Arte din București), Dan Ungureanu (ilustrator), Diana Zografi (redactor-șef la Editura Arthur).

Juriul va alege cele mai interesante şi autentice 10 texte și 4 ilustrații.

 

 

Premiile oferite celor 14 câștigători constau în:

- participarea la tabăra de creaţie „Locuiește în poveste!” la Alma Vii în 2021, alături de scriitori, lingviști, artiști vizuali, ilustratori;

- publicarea textelor și ilustrațiilor câștigătoare în volumul „Salt în poveste. Juniorii”.

 

Conceptul care stă la baza proiectului „Locuiește în poveste!” este dezvoltarea creativității. Indiferent ce meserie vor avea, copiii au nevoie să-și descopere/să-și dezvolte creativitatea, să învețe să privească din perspective diferite, să învețe să facă legături între diverse domenii, să sintetizeze, să se exprime curgător, într-o limbă română curată și nuanțată.

 

 

Din 2012, lucrările câștigătorilor au fost publicate în colecția Cărțile mele – Juniorii.

Ce poţi face cu două cuvinte. Juniorii (2012)

Care-i faza cu cititul? Juniorii (2013)

Cui i-e frică de computer? Juniorii (2014)

Uite cine vorbește. Juniorii (2015)

Cel mai mult și mai mult. Juniorii (2017)

Selfie. Juniorii (2019)

Lumea-n gamă marțiană (2019)

Recomandări (330) Interviuri (108) Noutăți (78) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (319) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (18) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo de Oana Purice 28 martie 2024
Prietenia și iubirea sunt cuvintele în jurul cărora se construiește cel mai recent roman al scriitoarei americane Kate DiCamillo, tradus în românește...
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle de Ema Cojocaru 26 martie 2024
Continuăm să scormonim prin pasiunile și colecțiile autorilor români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Carmen Tiderle, maestra rimelor trăsni...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART