Literatura „mică” te face mare #2

Adela Rogojinaru, autoarea cărții O introducere în literatura pentru copii, sublinia într-un articol scris pentru Dilemateca: Un anume estetism păstrat în teoriile artei pentru artă și în studiile de fenomenologie a operei literare a făcut ca literatura pentru copii să fie considerată inautentică și utilitară, neînsemnată din perspectiva teoriei formei și neclasificabilă într-o ierarhie critică a valorilor literare. Fiind privită mai curând ca o formă de artizanat decât ca o formă de artă, literatura pentru copii se conservă prin grija exclusivă a autorilor de manuale și de auxiliare didactice. În mod cu totul regretabil, rămâne singura formă de literatură care are nevoie de justificări și de motivări circumstanțiale, exterioare actului artistic. Nefericita utilizare prepozițională care indică atribuirea obiectului literar, „pentru copii”, absentă în definirea altor forme literare, a contribuit la deprecierea sensului și a valorii actului literar, făcându-ne să uităm că ne referim totuși la literatură, ca fapt excepțional de creație, și nu la un obiect oarecare dat copiilor în folosință.

Așadar, literatura pentru copii nu este literatură de mâna a doua, este literatură pur și simplu, tot așa cum copilul nu este jumătate-om, ci este un om întreg.  Este esențial ca părinții, bunicii, educatorii și profesorii să le citească povești copiilor. În fiecare zi, până când obiceiul cititului devine rutină. Mintea copilului este ca un rezervor care se umple cu vorbe. Cuvintele auzite zi de zi umplu rezervorul și se revarsă în vorbire și, ulterior, în scris. Iar cuvintele cărora le înțelegem sensul ne deschid calea către orice tip de cunoaștere. Nu le citim copiilor cu gândul de a-i face scriitori sau critici literari. Indiferent de drumul pe care copiii noștri îl vor alege în viață, fie că vor să fie matematicieni, biologi marini, bucătari sau vânzători, ei vor avea nevoie de cuvinte.

Îmi vine în minte un studiu american, realizat timp de doi ani (1985-1986), despre impactul vocabularului folosit de adulți asupra dezvoltării cognitive a copiilor. Cercetarea, realizată de Betty Hart și Tod Risley, a pornit de la observațiile pe care cei doi cercetători de la Universitatea din Kansas le-au făcut asupra copiilor de patru ani. Cercetătorii au identificat patruzeci și două de familii care reprezentau trei grupuri socioeconomice: intelectuali, clasa muncitoare și asistați social. Începând de la vârsta de șapte luni a copiilor, cercetătorii au vizitat familiile timp de o oră pe lună și și-au continuat vizitele timp de doi ani și jumătate. În timpul fiecărei vizite, cercetătorii au înregistrat și transcris manual orice interacțiuni verbale care aveau loc în fața copilului sau cu copilul. În timpul celor 1.300 de ore de vizite, aceștia au acumulat 23 de milioane de bytes de informații pentru baza de date a proiectului, clasificând fiecare cuvânt (substantiv, verb, adjectiv etc.) rostit în fața copilului.

Proiectul a avut câteva surprize. Indiferent de nivelul socioeconomic, toate cele patruzeci și două de familii au spus și au făcut aceleași lucruri cu copiii lor. Cu alte cuvinte, instinctele de bază ale unui bun părinte sunt prezente la majoritatea oa­menilor, fie ei bogați sau săraci. Apoi, cercetătorii au primit datele și au văzut „diferențele semnificative“ dintre cele patruzeci și două de familii. Când numărul zilnic de cuvinte pentru fiecare grup de copii este proiectat pe o perioadă de patru ani, copilul de patru ani din familia de intelectuali va fi auzit 45 de milioane de cuvinte, copilul din clasa muncitoare 26 de milioane, iar copilul familiei de asistați social doar 13 milioane. Toți copiii cuprinși în studiu urmau să ajungă la grădiniță în aceeași zi, doar că unii dintre ei auziseră cu 32 de milioane de cuvinte mai puține.

Concluziile studiului au demonstrat faptul că, în funcție de familiile de proveniență și de obiceiurile de lectură, copiii americani, proveniți din medii diferite, soseau în prima zi de școală având capacități diferite de ascultare și concentrare. Acest studiu a avut drept urmare o lucrare de proporții, Meaningful Differences In the Everyday Experience of Young American Children. Lucrarea înfățișează statistici din care reiese, fără nicio urmă de îndoială, că cel mai important lucru pe care părinții și educatorii îl pot dărui copilului îl reprezintă CUVINTELE. Și nu este de ajuns să-i vorbim copilului, rulând aceleași cuvinte din vocabularul de bază, ci este mult mai bine să-i citim din cărțile copilăriei, do­vedite a oferi vocabular variat și construcții sintactice complexe.

Acest studiu, dar și altele, între care aș menționa cartea lui Jim Trelease, The Read Aloud Handbook, au contribuit în ultimii ani la o conștientizare a rolului pe care cărțile pentru copii îl au în drumul devenirii noastre. Stimulată de interesul oamenilor, industria cărții pentru copii a cunoscut un reviriment peste tot în lume. În timp ce vânzările cărților pentru adulți înregistrează de ani buni un trend descendent, literatura pentru copii cunoaște o înflorire. Este de ajuns o vizită la anualul târg de carte pentru copii de la Bologna pentru a ne da seama că industria cărții pentru copii nu este o joacă. Târgul de carte de la Bologna este un eveniment major dedicat profesioniștilor cărții pentru copii, dar și celor interesați să afle cum funcționează mecanismele care pun în mișcare această industrie.

Pentru expozanții de la Bologna, literatura pentru copii nu reprezintă un gen facil. Toți știu că aceste cărți sunt importante. De la cărțile dedicate vârstei la care copilul „vede cu degetele“, cum frumos spunea un pedagog român de acum aproape 100 de ani, până la albumele bogat ilustrate sau romanele pentru adolescenți, toate sunt parte a unei mașinării performante menite să ghideze omul mic spre „marea literatură“. Este uluitor profesionalismul de care dau dovadă editorii și eforturile pe care le fac pentru ca aceste cărți să-și atingă ținta. Planurile editoriale se fac cu mulți ani înainte, cataloagele de prezentare sunt cuprinzătoare și clare, editorii au portofolii de ilustratori și autori, de­signerii de carte sunt o prezență nelipsită în cadrul editurilor, nu una facultativă, iar colecțiile sunt construite după criterii clare, au identitate estetică și indică vârsta căreia i se adresează.

Dar dincolo de standurile editurilor din toată lumea, care par scene din basmele copilăriei, Târgul de carte de la Bologna impresionează prin calitatea dezbaterilor. Scriitori, editori, artiști plastici, librari, învățători, educatori culturali, toți își împărtășesc experiențele în dezbateri sau workshopuri. Și învață unii de la alții cum să facă lucrurile mai bine, mai cu rost.

Textul este un fragment din articolul Literatura „mică“ te face mare, semnat de scriitoarea Victoria Pătrașcu, în numărul 24 al revistei Tribuna Învățământului. Citește prima parte aici.