Întâmplări cu sare și piper #2. Povestitor: Florin Bican
Continuăm seria poveștilor cu temă culinară pe care ni le spun (sau ni le desenează) scriitorii și ilustratorii români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Astăzi călătorim la Istanbul împreună cu Florin Bican, care ne relatează cum a devenit dependent de o franzelă umplută cu un amestec incert de măruntaie, oregano și roșii, o mâncare bine parfumată și condimentată, despre care unii localnici sunt de părere că ar trebui scoasă în afara legii.
Întâmplări cu sare și piper #2. Povestitor: Florin Bican
Kokoreç – mănânc, deci rezist
Dacă aş fi știut ce intră în compoziția kokoreç–ului, l-aş fi trecut pe o listă de exotisme numa’ bună de speriat copii lingavi, alături de supa în care înoată galeș ochi de oaie din filmul cu Indiana Jones, alături de creierul servit la temperatura corpului dintr-un craniu ras de maimuță, despicat live de consumator, alături de salamul Drujba din Azerbaidjan, în care porcul şi cămila conviețuiesc pașnic, alături de ostropelul de șobolani eviscerați cu unghia, descris de Ştefan Agopian în Manualul întîmplărilor, alături, în fine, de clătitele din mucilagiu de macaroane dizolvate peste noapte în apă de la robinet, din epoca de aur. Şi pe lista aia ar fi rămas...
Dar pentru că traducătoarea mea de turcă de la Istanbul era originară din Republica Moldova, atunci cînd m-a întrebat „Vreţi să mâncați cucurieşi?”, vegetarianul din mine a marşat pavlovian la promisiunea a ceea ce-mi suna a colțunași cu curechi şi cucuruz. Aşa m-am trezit confruntat cu o franzelă în care fusese îndesată o masă amorfă de… ceva trăsnind a oaie. Invitat să mușc, mi-am fixat celulele olfactive pe aroma de oregano care răzbătea din conglomerat şi – ademenindu-mi papilele gustative cu exploziile de ardei iute ostoite cu oaze de tomate care temperau combinaţia – am reuşit să dau pe gît ceea ce credeam că va rămîne înghițitura de onoare. Aş! În corpul meu se instaurase deja o dinamică a adicției, în virtutea căreia am consumat toată petarda cu kokoreç, după care am mai cerut imediat una. Ca să mă conving că-i adevărat... Şi m-am convins zilnic, cât am mai rămas la Istanbul.
Nu m-am potolit nici când am aflat că la baza incertei combinații se aflau mațe de oaie (sau capră) prăjite pe un mosor à la kürtőskalács deasupra unui foc de mangal, tocate mărunt-mărunt-mărunt, amestecate cu tot felul de alte măruntaie de aceeași provenienţă, totul dres cu oregano, roşii, ardei iute şi fel de fel de ierburi şi condimente. Vorba rețetei – nu ştii ce mănânci. Şi nici nu vrei să ştii... Dar pentru vegetarieni, abundența de ierburi e o bună scuză să se spurce la produse de origine animală.
Nu puțini au fost localnicii care, aflând că am devenit consumator nărăvit de kokoreç, s-au tras înapoi cu oroare. Or fi fost pro-europeni... Umbla vorba la Stanbul că una dintre condiţiile puse Turciei de Uniunea Europeană pentru aderare a fost să scoată kokoreç-ul în afara legii. Judecând după statutul curent al Turciei, pidosnicul deliciu e încă la adăpost de UE, iar dac-ar fi să ajung mâine la Istanbul, aș intra glonț în primul salon de kokoreç.
Ilustrație de Özge Samanci din Îndrăznește să dezamăgești. O copilărie în Turcia
