Întâmplări bizare #2. Povestitoare: Raluca Poenaru

Continuăm seria de povești ciudate, misterioase sau inexplicabile pe care le-au trăit de-adevăratelea scriitorii și ilustratorii români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Astăzi o citim pe Raluca Poenaru, care ne-a relatat trei scurte întâmplări cu păsări, grupate sub titlul „În zbor”. Probabil că autoarea nu mai are nevoie de prezentare, o cunoașteți deja din cărțile în care povestește cu atâta umor pățaniile lui Pericol, însă cu ocazia asta îi veți descoperi și o latură mai lirică, foarte atentă la detalii. Și veți afla despre trei cadouri neobișnuite, înaripate…

Gaița

Aveam cinci ani și îmi doream să zbor. Stăteam pe balcon, beam sirop de zmeură cu sifon, mă uitam la soare și la porumbeii care se lăsau încet pe acoperișul blocului din față. Mă aplecam peste balustradă, îmi făceam mâinile–aripi și doar puțin lipsea până să-mi iau avânt și să plutesc peste lume împreună cu ei. Dar aripile mele erau slabe și ei – departe. Și mai era ceva. În toate poveștile lumii porumbeii erau albi. În povestea mea erau negri – pete de noapte decupate în lumina soarelui. Eram mică și îmi era frică de întuneric. Mi-am strâns aripile pe lângă corp și am închis ochii. Atunci am auzit un pocnet înfundat de pene și o adiere de vânt mi-a trecut prin față. Pe balustradă, la câteva palme de mine se oprise o pasăre, cea mai frumoasă din lume; o pasăre cafenie, cu aripi dungate, negru și turcoaz. O vreme am stat amândouă nemișcate, față în față. Ea s-a plictisit prima. A început să-și răscolească cu ciocul pufușorul dintre pene, să se zburlească toată și să-și încline capul de parcă ar fi vrut să mă vadă mai bine. Nu mai întâlnisem încă albastru la animale. Cele mai multe erau bej, gri, albe sau negre. Mă uitam la aripile ei turcoaz și eram convinsă că fusese trimisă de undeva din ceruri drept cadou de ziua mea. După o vreme și-a întins aripile și a zburat, cerul tot s-a luminat dintr-o dată în albastru iar eu am știut că n-o să mai primesc vreodată un cadou așa de frumos...

© Adrienne Barman

Barza

Împlinisem șase ani și umblam după broaște la marginea unei bălți. Poveștile toate erau pline de prinți fermecați, dar eu nu dădusem încă peste niciunul. Doar ce mare lucru era? Găseam broasca, o luam, o pupam pe bot, după care îi dădeam drumul. Nu de alta, dar dacă se transforma în prinț riscam să mă lovesc. Nu e poveste pe lume în care prințul să nu fie mare și puternic. Iar eu eram mică, mâinile mele n-ar fi putut purta vreodată povara unui prinț. Oricum îmi făceam griji degeaba. Umblam deja de aproape o oră și nu dădusem peste nicio broască. Încă un pas, apoi încă unul și încă unul, am dat deoparte o tufă de trestii și am văzut-o. Cât mine de înaltă, albă, cu vârfurile aripilor negre, cu un cioc luuung... și în cioc? O broască. Am rămas una cu ochii la cealaltă. Stătea într-un picior cu măreția unei prințese care își devora prințul. Sau... poate era un cadou pentru mine? Am luat-o la fugă spre ea, călcând trestiile în picioare, înfundându-mă în mâl până la glezne, uitând de toate și mai ales uitând de mine. Îmi găsisem prințul. Dar ea, prințesa, nu mi l-a lăsat. Și-a întins aripile și a cuprins sub ele lumea toată, pe mine, trestiile și balta încărcată cu prinți. Am ridicat mâinile să zbor și eu, dar zborul nu e pentru mâini de copil. Mi-am lăsat capul pe spate, în loc de cer am văzut aripi, iar soarele s-a strecurat printre pene, făcând-o pe prințesă să pară cu totul și cu totul de aur, așa cum numai în povești se întâlnește, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Știam că povestea strălucitoare de deasupra bălții era cadoul meu, un cadou pe care n-aveam să-l mai uit vreodată, așa cum n-aveam să mai uit nici broscoiul lipicios care a picat dintr-odată de sus, aproape atingându-mi buzele și făcându-mă să mă verific apoi ore la rând în toate oglinzile. Vrăjile puteau funcționa și invers... și cum ar fi fost să mă trezesc dintr-o dată verde și cu ochii bulbucați?

© Adrienne Barman

Papagalul

Făcusem șapte ani, eram la mare, îmi plimbam picioarele goale prin nisip și prin apă, printre valuri și alge și mă întrebam ce-o să primesc de ziua mea. Aș fi vrut un zmeu cu panglici colorate atârnate de sfoară, o rochie cu flori mov sau o poză în corabia albastră, dar probabil că nu aveam să primesc nimic din toate astea. Pe vremea aia copiii nu primeau mare lucru de ziua lor, poate puțină atenție sau poate nici atât, așa că nu mă mai gândeam la cadouri, răscoleam nisipul ud cu picioarele și adunam scoici în găletușa de plastic. În spatele unui bolovan găurit dădusem peste o comoară: un melc uriaș răsucit de trei ori, un melc în care se auzea marea. Mă așezasem pe nisip să curăț melcul, în el urma să aud de acasă marea, și toamna și iarna și de fiecare dată când avea să mi se facă dor de ea; mă și vedeam alunecând prin spiralele melcului și zburând spre mare. Ce mult mi-ar fi plăcut să am aripi, să simt vântul și să văd lumea de sus! Dar aripile nu cresc după dorință, aripi ai sau nu ai, iar eu nu aveam încă; oricât îmi întindeam mâinile și le fluturam, niciodată nu reușisem să mă desprind nici măcar un centimetru de la pământ.

Apunea soarele și marea se umpluse de lumină. Printre gene mi se plimbau mii de nuanțe de roșu, de trandafiriu, de portocaliu... Și dintr-o dată verde, mov... Verde, mov? Am deschis larg ochii. Dar culorile au rămas. Ba parcă s-au făcut și mai intense. Prin fața mea zbura un papagal. Un papagal adevărat, mare și colorat. Mă ocolea în zbor, îmi atingea obrajii cu aripile, iar mâinile mele, nisipul, apa și lumea toată se coloraseră ca el. Am întins mâinile. Poate mâinile colorate reușeau să zboare. N-au zburat. Dar au primit ceva, ceva ce-a scăpat din ciocul papagalului. Un bilet împăturit în patru. Nu știam încă să citesc. Am ascuns biletul în melc și l-am citit peste un an.

Când vine sorocul

Te bate norocul

Noroc de hârtie

Ia și vezi ce scrie

Cu ce scrie-n carte

O să zbori departe.

Am zâmbit citindu-l. Între timp învățasem să citesc. Și să zbor.

© Adrienne Barman

Ilustrațiile sunt preluate din volumul Creaturile pământului, o enciclopedie haioasă, de Adrienne Barman, apărută în colecția „Ferma animalelor”.