Întâmplări bizare #1. Povestitori: Dan Ungureanu și Péter Demény

Odată cu mijlocul toamnei, ne așezăm la povești alături de scriitorii și ilustratorii români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. În octombrie i-am rugat să ne spună o întâmplare bizară, neliniștitoare sau misterioasă, dar întru totul adevărată, iar istoriile nu au întârziat să apară.

Ilustratorul Dan Ungureanu, pe care-l cunoașteți din cărțile cu Apolodor, ne-a povestit despre un motan cu blană gri, care i-a adus o undă de magie în copilărie. Poetul și prozatorul Péter Demény, pe care-l știți poate din volumul Mică istorie a unui secol mare, ne delectează cu o fabulă despre un contraleu.

Povești cu lei și pisici… Tocmai bine pentru a sărbători Ziua animalelor! 

Dan Ungureanu - Șeba

În vremuri de demult, înainte să fi învățat scrisul și cititul, familia noastră a avut un motan gri, cu ochi de chihlimbar, pe care îl chema Stelică. Era cel mai răbdător motan pe care l-am cunoscut vreodată. Pe lângă numeroasele jocuri în care l-am avut ca partener, a pătimit mult în mâinile noastre, ale fratelui meu și ale mele – menționez acum doar frezarea mustăților sau funeraliile în zăpadă, pentru a vă face o idee.

Ceva magic s-a întâmplat aproape zece ani mai târziu, când, într-o vacanță de vară, a apărut în curtea noastră un pui de motan la fel de gri ca Stelică, cu aceiași ochi strălucitori. Era genul cu care te înțelegeai din priviri și la bune, și la rele. Vacanța aceea a fost numai despre Șeba. El m-a învățat să urc în podul cu fân, unde am descoperit o mulțime de comori – lăzi cu obiecte vechi, scaunul alb și scorojit de bebeluș, cutii de conserve ruginite. Din păcate însă, la finalul verii, chiar înainte să înceapă școala, Șeba a dispărut fără urmă.

Dar acesta nu e finalul poveștii. Un an mai târziu, tot pe la începutul vacanței de vară, în gura podului cu fân au apărut două urechi gri, mici și ascuțite. Părea că timpul stătuse pe loc un an. Era același Șeba, la fel de micuț ca în urmă cu o vară, cu aceiași ochi strălucitori și aceeași blană gri. Și se purta ca și cum deja cunoștea locul...

Șeba. © Dan Ungureanu

Péter Demény - Vrăji, magie și zodiac

Dragă cititorule, închipuie-ți, te rog, un leu care este un fel de contraleu. E fricos, cu o coamă care amintește mai degrabă de o perie de dinți decît de orice altceva, căruia tatăl, mare mascul, mereu îi zice că nu e bun de nimic.

Înțelegi, cred, prin ce încercări trece acest contraleu micuț. Simte că toată lumea e uriașă, animale uriașe se preumblă în jurul lui, copaci uriași cresc prin toată savana, numai el e micuț, numai el nu e bun de nimic, numai el nu place nimănui.

Și într-o zi, cum stă el așa vlăguit și necăjit, dintr-odată își dă seama că nu poate fi ca ceilalți, că puterea lui stă tocmai în slăbiciunile lui, că el e altfel decît oricine altcineva. El nu e tatăl lui, nu e nici prietenul lui, el nu e ca celelalte animale sau precum copacii: el este el, atît de identic cu el încît începe să strige de bucurie, mai ales că observă cum îi crește coama și se face tot mai frumos și mai impozant. Și pe cât de brusc a devenit fericit, pe atât de iute redevine trist: și-a cîștigat încrederea prin faptul că s-a asemuit tuturor, prin coama lui care nu fusese și care acum este.

Cred că sunt mulți lei care, citind povestea asta, vor deveni melancolici. Nici răgetul, nici regatul nu înseamnă totul pe lumea noastră. Totul e indefinit, frumos și de aceea melancolic.

Amedeu din A doua carte cu Apolodor. Ilustrație de Dan Ungureanu