Inimile rănite pot fi salvate, ca în Odiseea lui Ollie

16 septembrie 2020

În Odiseea lui Ollie, William Joyce creează întreaga poveste în jurul ideii că și jucăriile au suflet, și ele au emoții, se simt atașate de copii. O jucărie trăiește din interacțiunea cu copilul căruia îi aparține, depinde de atenția pe care acesta i-o dă. Dacă e îndrăgită, jucăria e fericită și oferă ce are mai bun în ea. Dacă e neglijată, jucăria devine ponosită, se degradează. Jucăriile nu au viață pe cont propriu, ci în relație strânsă cu copiii. Știm asta și dintr-o altă carte, Iepurele de catifea, de Margery Williams.

 

Ollie, de pildă, este iubit de Billy; mai mult, e jucăria lui preferată. Dar există și jucării căzute în întunericul uitării sau abandonului, urâțite: în povestea noastră ele sunt numite „Pociții”. Preferatele nu știu, de regulă, de existența Pociților, își trăiesc fericirea în ignoranță. Dar Pociții sunt animați de resentiment, își doresc să se răzbune pe „Prefi” – cum le spun uneori preferatelor –, să-i transforme, dacă se poate, în Pociți. Dacă toate jucăriile ar fi Pocite, dacă n-ar mai exista „Prefi”, n-ar mai fi nici contrastul fericirii care să le zgândărească inimile rănite. Pociții seamănă cu unii oameni nefericiți care speră să-și găsească liniștea făcându-i și pe cei din jur la fel de nefericiți ca ei. Dacă toți ar fi nefericiți, atunci n-ar mai exista, pasămite, nimeni care să vadă nefericirea, așadar, cine știe, nefericirea ar dispărea. „Noaptea, toți Prefii sunt negri, deci Pociți” – așa ar putea arăta un slogan al jucăriilor nenorocite.

 

 

 

La porunca regelui lor, Zozo, Pociții îl fură pe Ollie, așa e pusă la grea încercare legătura dintre Billy și Preful său, Ollie. Ar fi un moment numai bun ca Billy să treacă la altă jucărie, să-l lase pe Ollie în plata soartei, să-l uite. Preferatul s-ar transforma, probabil, într-un Pocit. Doar că Billy nu este un astfel de băiat, el chiar îl iubește pe Ollie, e în stare să lupte pentru el. Nu doar că Ollie nu poate trăi fără copilul său, însă nici Billy nu poate fără preferatul lui: relația dintre ei este definitorie pentru amândoi și merită depuse eforturi considerabile spre a-i menține viu focul. Fiecare dintre ei face tot posibilul să-l îngrijească pe celălalt.

Ne sunt puse în fața ochilor două fire narative – unul al iubirii, celălalt al urii – care se împletesc sau chiar se înfruntă. Iubirea îi face pe Billy și Ollie să-și sporească puterea de a simți, de a înțelege și să-și întărească relația. Pe când ura îi roade pe Pociți, emoțiile lor sărăcesc, se degradează către spaimă, inima lor se chircește.

 

Dar să nu uităm: Pociții nu sunt așa de la natură, nici fabricați astfel de oameni. Nu sunt urâți la suflet și la corp de la bun început. Ajung stăpâniți de resentiment doar fiindcă nu mai sunt iubiți, nici măcar îngrijiți, ci sunt lăsați de izbeliște, părăsiți. Și anume de către oameni, în puterea cărora se află. Fără căldura dragostei, inimile jucăriilor – sau ale oamenilor – sunt cuprinse de frigul furiei și al urii. Însă, cum ne arată Odiseea lui Ollie, chiar și inimile rănite pot fi salvate, iubirea poate fi îngrijită.

 

O recenzie de Dragoș Dodu, redactor Arthur

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART