"Harry Potter", cea mai râvnită serie la Gaudeamus Oradea

15 mai 2018

Ediţia cu numărul 5 a Târgului Gaudeamus Oradea, găzduită de Piaţa Unirii în perioada 9 – 13 mai, s-a încheiat. Spre bucuria orădenilor iubitori de carte, programul de vizitare din ultima zi a târgului a fost prelungit, datorită numărului foarte mare de vizitatori prezenţi în incintă. Evenimentul, derulat sub semnul Centenarului României, a fost organizat de Radio România, una dintre cele mai longevive instituţii mass-media din România, care în acest an împlineşte 90 de ani, în colaborare cu Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

Oferta editorială bogată, interesul în creştere al orădenilor şi vremea frumoasă din perioada târgului, au transformat Gaudeamus Oradea pentru cinci zile în punctul de atracţie al vieţii culturale şi sociale ale oraşului. Peste 18.000 de vizitatori, 20 de evenimente extrem de atractive, 60 de expozanţi şi o suprafaţă record a standurilor confirmă, şi la această ediţie, notorietatea şi statutul pe care evenimentul le-a câştigat.

Cele mai importante premii ale Târgului Gaudeamus Oradea 2018, stabilite prin Votul Publicului şi decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 13 mai, la ora 13:00, au fost decernate Grupului Editorial Art după cum urmează: Trofeul Gaudeamus (care se acordă expozanților prezenți la eveniment) și Cea mai râvnită carte a ediţiei, respectiv seria Harry Potter de J. K. Rowling (Editura Arthur). 

 

Mulțumim tuturor cititorilor orădeni care încă mai cred în magie și în cărțile frumoase!

 

  

  

 

Sursa: Rador.ro

Credit foto: Secretariatul Gaudeamus

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART