Harry Potter #3 ilustrat - fragment și 7 ilustrații în avanpremieră
Harry nu știa prea bine cum reușise să se întoarcă în pivnița de la Honeydukes, prin tunel și în siguranța castelului. Știa doar că drumul înapoi i se păruse foarte scurt și că nu prea fusese atent la ce făcea, fiindcă în minte îi răsuna în continuare discuția pe care‑o auzise.
De ce nu‑i spusese nimeni? Dumbledore, Hagrid, domnul Weasley, Cornelius Fudge... de ce nu‑i explicase niciunul dintre ei că‑i muriseră părinții din cauză că fuseseră trădați de cel mai bun prieten?
Ron și Hermione îl priviră îngrijorați pe Harry cât timp ținu cina și nu îndrăzniră să aducă vorba despre ce auziseră, fiindcă Percy stătea chiar lângă ei. Când urcară în salonul plin de elevi, constatară că Fred și George detonaseră șase bombălegare, bucuroși nevoie mare că se încheia trimestrul. Harry, care nu voia ca Fred și George să‑l întrebe dacă ajunsese sau nu la Hogsmeade, se furișă în tăcere sus în dormitorul pustiu și se duse glonț la dulăpiorul de lângă pat. Împinse deoparte cărțile și găsi repede ce căuta – albumul cu fotografii legat în piele pe care i‑l dăduse Hagrid cu doi ani în urmă și care era plin de fotografii vrăjitorești cu mama și cu tatăl lui. Se așeză pe pat, trase perdelele și începu să întoarcă filele, căutând întruna, până când...
Se opri la o fotografie a părinților lui din ziua cununiei. Iată‑l pe tatăl lui făcându‑i cu mâna radios, cu părul negru și rebel pe care‑l moștenise Harry, răvășit în toate direcțiile. Iat‑o și pe mama lui, plutind de fericire, la braț cu tata. Iar acolo... ăsta era, mai mult ca sigur. Cavalerul de onoare... Harry nu se mai gândise niciodată la el.
Dacă n‑ar fi știut că era unul și același, n‑ar fi ghicit nici în ruptul capului că bărbatul din fotografia aceea veche era Black. Chipul nu‑i era scofâlcit și palid, ci frumos și râzător. Oare intrase deja în slujba lui Voldemort când fusese făcută fotografia? Punea deja la cale uciderea celor doi oameni de lângă el? Era conștient că risca doisprezece ani la Azkaban, doisprezece ani care aveau să‑l facă de nerecunoscut?
„Dar dementorii nu‑l afectează“, își zise Harry, cu ochii pironiți pe fața aceea frumoasă și râzătoare. „Nu e silit să audă cum țipă mami dacă dementorii se apropie prea mult...“
Harry închise albumul cu zgomot, întinse mâna și‑l vârî la loc în dulăpior, își scoase roba și ochelarii, iar apoi se întinse în pat, având grijă să rămână cu draperiile trase, ca să nu fie văzut.
Ușa dormitorului se deschise.
— Harry? se auzi vocea nesigură a lui Ron.
Însă Harry rămase nemișcat, făcându‑se că doarme. Îl auzi pe Ron plecând și se întoarse cu fața în sus și cu ochii larg deschiși.
O ură cum nu mai simțise până atunci trecea prin el ca otrava. Îl văzu pe Black râzând la el pe întuneric, de parcă i‑ar fi lipit cineva imaginea din album peste ochi. Se uită, ca și cum i s‑ar fi pus un fragment de film, la Sirius Black cum îl face mici fărâme pe Peter Pettigrew (care semăna cu Neville Longbottom). Auzi (deși habar n‑avea cum suna vocea lui Black) un murmur încet și emoționat: „S‑a aranjat, stăpâne... Potterii m‑au făcut păstrător secretului...“ Iar apoi auzi o altă voce râzând sfredelitor – același râs pe care‑l auzea Harry în cap ori de câte ori se apropiau dementorii...
— Harry, arăți... arăți groaznic.
Nu se dusese la culcare până se crăpase de ziuă. Se trezise și găsise dormitorul pustiu, după care se îmbrăcase și coborâse scara în spirală într‑un salon în care se găseau doar Ron, care mânca o broască mentolată și își masa burta, și Hermione, care își întinsese tema pe trei mese.
— Unde‑s ceilalți? întrebă Harry.
— S‑au cărat! E prima zi de vacanță, ai uitat? făcu Ron, uitându‑se atent la Harry. Acuși e ora prânzului. Peste un minut, veneam să te trezesc.
Harry se lăsă moale într‑un scaun de lângă foc. Zăpada continua să cadă dincolo de ferestre. Pungășilă se lățise în fața focului, ca un covor mare și roșcat.
— Să știi că nu arăți bine deloc, zise Hermione, studiindu‑i îngrijorată fața.
— N‑am nimic, spuse Harry.
—Ascultă, Harry, zise Hermione, schimbând o privire cu Ron, ai tot dreptul să fii amărât după ce‑am auzit cu toții ieri. Dar nu cumva să faci vreo prostie.
— Cum ar fi? întrebă Harry.
—Cum ar fi să‑ncerci să pleci după Black, spuse Ron cu glas tăios.
Harry își dădu seama că Ron și Hermione repetaseră conversația cât timp el dormise. Nu spuse nimic.
—N‑ai s‑o faci, Harry, bine? întrebă Hermione.
— Fiindcă nu merită să mori pentru Black, zise Ron. Harry se uită la ei. Chiar nu păreau să înțeleagă o iotă.
— Voi știți ce văd și ce aud de fiecare dată când se apropie un dementor prea mult de mine?
Ron și Hermione clătinară din cap, cu un aer temător.
—O aud pe mama țipând și implorându‑l pe Voldemort. Dacă v‑ați auzi și voi mamele țipând așa, pe punctul să fie omorâte, n‑ați uita cu una, cu două. Iar dac‑ați afla că un om pe care‑l credeați prietenul ei a trădat‑o și l‑a trimis pe Voldemort după ea...
— Dar nu poți să faci nimic! strigă Hermione îndurerată. Dementorii o să‑l prindă pe Black, care‑o să se‑ntoarcă la Azkaban și... o să‑i fie învățătură de minte!
— L‑ați auzit pe Fudge. Black nu e afectat de Azkaban ca oamenii normali. Pentru el nu‑i o pedeapsă la fel de mare ca pentru ceilalți.
— Și ce vrei să spui? întrebă Ron, arătând foarte încordat. Vrei să... să‑l omori pe Black sau ce?
— Nu fi prost, zise Hermione cu un glas panicat. Harry nu vrea să omoare pe nimeni, nu, Harry?
Harry nu răspunse nici de data asta. Nu știa ce voia să facă. Știa doar că simplul fapt că nu făcea nimic, în timp ce Black era liber, era mai mult decât putea să îndure.
— Malfoy știe, spuse el deodată. Țineți minte ce mi‑a zis la ora de Filtre și Elixire? „În locul tău însă, aș vrea să mă răzbun. Și l‑aș vâna cu mâna mea.“
—Îl asculți pe Malfoy în loc să ne‑asculți pe noi? făcu Ron furios. Fii atent... știi cu ce s‑a ales mama lui Pettigrew după ce l‑a lichidat Black? Mi‑a spus tata – cu Ordinul Merlin, clasa întâi, și cu un deget al lui Pettigrew într‑o cutiuță. N‑a mai rămas altceva din el. Black e dement, Harry, și e periculos...
— Mai mult ca sigur că lui Malfoy i‑a zis taică‑său, spuse Harry, nebăgându‑l în seamă pe Ron. A fost în cercul restrâns din jurul lui Voldemort...
— Spune Știm‑Noi‑Cine, da? îl întrerupse Ron supărat.
— Și‑atunci normal că Malfoy știa că Black lucra pentru Voldemort...
— Iar lui Malfoy tare i‑ar plăcea să te vadă făcut terci, la fel ca Pettigrew! Vino‑ți în fire, Malfoy pur și simplu speră c‑o să fii omorât înainte să trebuiască să joace Quidditch împotriva ta.
—Harry, te rog, spuse Hermione, cu ochii jucându‑i acum în lacrimi, te rog, fii de înțeles. Black a făcut un lucru cumplit, absolut oribil, dar nu... nu te pune singur în pericol, exact asta vrea... of, Harry, dacă te‑ai duce după el, i‑ai cădea în mână. Mama și tatăl tău n‑ar vrea să pățești nimic, nu? N‑ar fi de acord cu niciun chip să te duci după Black!
— N‑o să știu niciodată ce‑ar vrea fiindcă, prin grija lui Black, n‑am apucat să vorbesc cu ei niciodată, i‑o trânti Harry.
Urmă o tăcere în timpul căreia Pungășilă se întinse alene, mișcându‑și ghearele. Buzunarul lui Ron fu cuprins de un tremur.
— Uite ce‑i, zise Ron, străduindu‑se să schimbe subiectul, suntem în vacanță! Acuși e Crăciunul! Hai... hai să trecem pe la Hagrid. N‑am mai fost de‑o veșnicie.
— Nu! se împotrivi repede Hermione. Harry n‑are voie să iasă din castel, Ron...
— Da, să mergem, zise Harry, ridicându‑se, ca să pot să‑l întreb de ce n‑a pomenit niciodată de Black când mi‑a povestit despre ai mei!
Cu siguranță că Ron nu se gândise la alte discuții despre Sirius Black.
— Sau am putea juca șah, propuse el grăbit. Sau puturopietre. Percy a lăsat un set...
— Nu, să mergem la Hagrid, spuse Harry hotărât.
Așa că își luară pelerinele din dormitoare, trecură prin gaura din spatele portretului („La luptă, corcituri lașe!“), coborâră scările castelului pustiu și ieșiră pe ușile mari de stejar.
Ilustrație din C a p i t o l u l 3 - CAVALEROBUZUL
Ilustrație din C a p i t o l u l 4 - LA CAZANU’ GĂURIT
Ilustrație din C a p i t o l u l 5 - DEMENTORUL
Ilustrație din C a p i t o l u l 9 - ÎNVINS DE FIARĂ
Ilustrație din C a p i t o l u l 14 - RANCHIUNA LUI SNAPE
Ilustrație din C a p i t o l u l 16 - PREVESTIREA PROFESOAREI TRELAWNEY
Ilustrație din C a p i t o l u l 20 - SĂRUTUL DEMENTORILOR
Harry Potter și prizonierul din Azkaban, ediție ilustrată
de J.K. Rowling
Ilustrații de Jim Kay
Traducere din engleză de Radu Paraschivescu
