Februarie cu F de la Fantasy
Pentru că în februarie toate fantasy-urile au 25% reducere, de ce să nu fie un regal, cu câteva dintre cele mai fabuloase, mai iubite și mai citite titluri? Eu aș face oricând cadou măcar primele trei volume din seria Harry Potter, pentru deschiderea apetitului și musai un Terry Pratchett. Voi?
Harry Potter şi piatra filozofală de J. K Rowling (traducere de Florin Bican, Editura Arthur) este volumul care începe o serie fantasy care a căpătat notorietate mondială. Acum, Harry Potter, abia un bebeluş, este depus de protectorii lui de taină, vrăjitori înţelepţi, pe treptele casei singurelor lui rude, o familie odioasă, care locuieşte pe aleea Privet. Harry creşte chinuit de unchiul Vernon şi de mătuşa Petunia Dursley, închis într-o debara şi ţinta grosolăniilor vărului său, Dudley, dar destinul lui de vrăjitor predestinat nu poate fi sabotat nici de cele mai meschine stratageme ale rudelor. Harry primeşte o scrisoare prin care află că este aşteptat la şcoala de vrăjitori şi vrăjitoare de la Hogwarts şi, odată ajuns aici, cu Expressul de Hogwarts, începe o aventură fabuloasă, alături de prietenii săi Ron Weasley şi Hermione Granger şi de profesorii care îi vor însoţi până la sfârşit: Dumbledore, doamna profesoară Minerva McGonagall, tenebrosul profesor Snape, de filtre şi elixire sau inimosul Rubius Hagrid, îmblânzitor de fiinţe magice. Tot acum facem cunoştinţă cu cele patru case de vrăjitori şi vrăjitoare, care se vor întrece în campionatele de Quidditch, un joc spectaculos al vrăjitorilor: Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw şi Slytherin. Peste toate acestea planează, însă, umbra lui Ştim-Noi-Cine, Voldemort, forţă întunecată, care îl vrea pe Harry exterminat şi care urmăreşte să-şi crească puterile şi să controleze lumea. Primul volum al seriei deschide porţile către o sarabandă de aventuri, care au în centru încrederea în prietenie, în magia ei şi în ceea ce nu se vede, la prima vedere.
Harry Potter şi camera secretelor de J. K Rowling (traducere de Tatiana Dragomir, Editura Arthur) continuă povestea ucenicilor vrăjitori la Hogwarts, cu noi răsturnări de situaţie. De astă dată, întreaga şcoală e străbătură de vestea înfiorătoare că o încăpere veche din castel, Camera Secretelor - adăpostul unui monstru care-i vânează pe ucenicii vrăjitori care nu au descendenţă pură - a fost deschisă. Câteva dispariţii suspecte şi câteva atacuri, a căror victimă cade chiar Hermione Granger, amplifică temerile tuturor că şcoala Hogwarts nu mai este un loc sigur. Între lucrurile stranii care se petrec este apariţia unei voci care-i vorbeşte lui Harry dintre filele unui vechi jurnal secret, apariţia unei fantomiţe, Myrtle Smiorcăita, care ocupă o toaletă care nu e ceea ce pare a fi şi intrarea în scenă a unui profesor nou, care nici el nu e ceea ce pretinde că este. Desigur că Harry şi prietenii lui vor da de cap şi acestui mister, ajutaţi de obiecte şi de făpturi magice, iar Ştim-Noi-Cine e din nou scos din scenă.
Harry Potter şi prizonierul din Azkaban (Traducere de Radu Paraschivescu, Editura Arthur) este unul dintre cele mai tulburătoare volume din serie, dar şi unul dintre cele mai subtile. Aici, prietenii de la Hogwarts învaţă să-şi înfrunte şi să-şi anihileze propriile temeri, în timp ce fac faţă unor situaţii nemaiîntîlnite. Toată lumea este în alertă după ce află că un deţinut periculos, Sirius Black, întemniţat la celebra închisoare a vrăjitorilor din Azkaban, a evadat şi a făcut câteva victime. Mai mult, profesorii de la Hogwarts ştiu sigur că Sirius Black e pe urmele lui Harry Potter şi că poveşti vechi îl leagă de părinţii băiatului. Pentru ca elevii de la Hogwarts să fie în siguranţă, Ministerul Afacerilor Magice trimite o divizie de paznici fioroşi care să împrejmuiască şcoala: dementorii, creaturi tenebroase care îngheaţă totul în jur şi pot suge sufletul din orice creatură vie care le iese în cale. Pe măsură ce tensiunea creşte, Harry află lucruri noi despre el, dar şi despre propriul trecut, înainte de o nouă confruntare cu omniprezentul Ştim-Noi-Cine.
Un text de Eliza Ștefan