Două cărți atipice cu fantome
Se apropie Halloweenul și cu toții ne gândim la costumații, decorațiuni și la dulciurile pe care urmează să le primim. În toată forfota pregătirilor, vă recomand două cărți grafice cu fantome (și nu numai), care se potrivesc la fix cu această sărbătoare îndrăgită.
Fantome de Raina Telgemeier
Poate ați citit și alte cărți scrise de Raina (Zâmbește!, Surori) și știți că îi place să scrie despre familii. Ei bine, în Fantome ajungem să aflăm mai multe despre familia Catrinei, care tocmai se mută într-un alt oraș, pe malul oceanului. Cred că vă puteți imagina ce greu este s-o iei de la capăt: să-ți lași prietenii în urmă, să mergi la o altă școală, să începi să cunoști un alt oraș... Mai ales când despre noul tău oraș se zice că ar fi bântuit!
Cat e o tipă rațională (bine, și un pic fricoasă, recunosc!) și nu crede în fantome, însă sora ei, Maya, este super încântată de ideea de-a cunoaște niște spirite. În orice caz, ambele surori au ocazia să-și dea seama care-i treaba cu fantomele din oraș, căci urmează Día de los Muertos, când se zice că sufletele celor morți vin să petreacă pentru o noapte alături de cei vii.
Fantomopolis de Doug TenNapel
Bine ați venit în Fantomopolis, orașul fantomelor din Lumea de Dincolo! Spre est aveți Regatul Oaselor, iar la sud, Orașul Mumiilor. Ah, iar dacă sunteți muritori și ați ajuns totuși aici, se prea poate ca totul să fie o mare greșeală...
Întrebați-l pe Garth, și el a pățit asta. Acum stătea în pat și citea liniștit dintr-o carte, iar în clipa următoare s-a trezit atacat de o haită de schelete de dinozaur pe Lumea Cealaltă! Și nebunia nu se termină aici, nu, nu, de-abia începe! Ghidat de fantoma bunicului, Garth se trezește prins în complotul lui Vaugner (un tip sinistru, o să vedeți voi) de-a deveni stăpânul suprem al Tărâmului Morților.
Un mic sfat: la cât de alertă e cartea, mai bine să n-o citiți înainte de culcare, altfel o să stați până târziu ca să o terminați. Să nu ziceți că n-ați știut!
Texte de Ioana Vîlcu, redactor coordonator miniGrafic