Cum să-ți găsești Talentul. „Un ghem de noduri” de Lisa Graff
Torturi (de fapt, rețete de torturi), o aventură, Talente furate și regăsite și o frânghie cu multe noduri. Acestea sunt ingredientele principale din cel mai recent roman al Lisei Graff publicat de Editura Arthur, Un ghem de noduri, tradus de Mircea Laslo și inclus în colecția „Smart Blue”. Poveștile lui Cady, a lui Will, a lui Marigold și Zane, a lui Toby, a Proprietarului, a doamnei Asher și a celorlalte personaje par, la prima vedere, un adevărat ghem încâlcit de fire; treptat însă ele se limpezesc și se unesc armonios într-un glob care aduce împreună și oamenii și istoriile lor; rămân și niște noduri nerezolvate, căci ce ar fi o poveste, și viața în general, fără un strop de mister. Și-un domn în costum cenușiu, cu o mulțime de noduri prinse pe interiorul hainei, al cărui zâmbet „sugera că știe mai multe despre lume decât lasă să se înțeleagă”. Cum ar fi vorbele astea:
„Păi, asta-i chestia cu nodurile, nu-i așa? Răspunse el. Dacă nu-i știi șmecheria, e o pacoste încurcată. Dar, de fapt, fiecare buclă a fiecărui nod este pusă acolo cu atenție, cu câte un capăt răsucindu-se prin altul într-un fel la care poate nu te-ai fi așteptat. Dar mie mi se par frumoase.”
Organizat în capitole scurte sau foarte scurte (unele reprezentate doar de rețete de torturi delicioase), romanul pare să deschidă multe uși, să introducă multe personaje și să le lase suspendate. Care-i treaba cu tânărul care împlinise optsprezece ani fix cu o zi înainte să-l vedem stând la coada pentru autobuzul 36? Ce se tot întâmplă cu valizele de un albastru prăfos, marca St. Anthony’s și de ce se tot stivuiesc ele în Magazinul Universal de Bagaje Pierdute, de pe strada Argyle numărul 1 din Poughkeepdute, New York? Și, mai ales, cum face nesuferitul de Proprietar de plutește la cinci centimetri deasupra pământului și de ce strânge mâna fiecărui client care cumpără ceva din magazin, ca după aceea să pună ceva într-unul dintre borcanele goale de pe rafturi? Și astea nu sunt decât o parte mică din întrebările care m-au bombardat în primele pagini ale cărții. Și, pe când mă pregăteam să spun că nimic nu pare să se lege, pac! Buclele nodurilor se răsucesc și toate capătă sens. Chiar și povestea fragmentară a misterioasei doamnei V, cea care-și pierduse cuvintele. Totul e să-i prinzi „șmecheria”.
Sigur că Lisa Graff nu lasă nimic la voia întâmplării, că fiecare gest al personajelor, fiecare cuvânt sau fiecare adiere de vânt își va găsi rostul în finalul poveștii. Și partea faină e că nu ne lasă nici pe noi chiar pe dinafară, oferindu-ne, din când în când, savuroase indicii. Totul e să avem mintea deschisă ca să le putem urma calea. Cum este acesta:
„Proprietarul nu știa asta atunci, dar în doar o săptămână, toate cele opt camere urmau să fie ocupate. Unele de oameni cu Talente grozave, altele nu. Într-una urma să stea un hoț, o persoană aflată în posesia unui obiect care valora milioane de dolari. Câteva aveau să fie ocupate de mincinoși. Dar toate aceste persoane urmau să aibă ceva în comun. În doar o săptămână, fiecare dintre ele avea să fi pierdut lucrul la care țineau cel mai mult pe lume.”
Vai, cât de bine se vor potrivi toate, cum fiecare locuitor își va găsi locul și se va descoperi pe sine! Și, da, cu toții vor pierde ceva. Dar vor câștiga însutit.
Într-o lume în care fabulosul și magia nu s-au ascuns prin cărți, ci încă se cuibăreau prin case, prin păduri, prin valize vechi și minți iscoditoare, oamenii păreau să fie împărțiți între Talentați și Simpli, cei care fie nu și-au descoperit încă Talentul, fie erau ocoliți de el. De exemplu, nu mai era niciun secret pentru nimeni că fetița care trăise toată viața la Căminul de Fete Pierdute al domnișoarei Mallory, Cady, făcea parte din categoria norocoșilor. Și toată lumea îi știa (și se bucura) de secretul ei: tórturile; doar câștigase cinci ediții ale Concursului Anual de Torturi, organizat de Asociația Cofetarilor Veseli ai Americii. Făcea cele mai delicioase prăjituri (și nu numai), adaptând fiecare rețetă exact pe gustul destinatarului:
„Știa să coacă efectiv orice. Plăcinte. Brioșe. Pâine. Budincă la cuptor. Chiar și pizza perfectă, dacă asta își punea în minte. Dar cel mai mult lui Cady îi plăcea să facă torturi. Nu trebuia decât să închidă ochii și să-și imagineze tortul absolut perfect pentru orice persoană, de oriunde. Un vârf de cuțit de sare în plus, un strop de frișcă în minus. Era sută la sută sigură că persoana pentru care făcea tortul nu va fi gustat ceva mai divin în viața ei.”
Și domnișoara Mallory avea un Talent special – „de a aduce împreună orfanele și familiile potrivite pentru ele – simțea cum i se zbate ceva adânc în piept, spunea ea, când își dădea seama că două persoane își aparțineau una alteia, și știa pur și simplu”. Cum a știut și că Toby avea să fie tatăl perfect pentru Cady. Cum veți vedea, aici a fost mai mult decât o simplă potriveală. Dar nu vă spun mai mult.
Pe de altă parte, Marigold, copilul mijlociu al familiei Asher, încă își căuta Talentul. Avea chiar o brățară roșie, aducătoare de Talent. Dar nimic nu o ajuta. Nici faptul că mereu își făcea liste cu Talente de încercat, poate, poate și-l va descoperi pe al ei. Dar nimic. Nici alergatul cu spatele, nici sosul de mere, nici săriturile cu forfecare, nici baloanele de săpun, nici înșirarea floricelelor de porumb pe sfoară și nici confecționarea unei piñata nu erau printre abilitățile ei deosebite. Poate doar să-și facă fratele mai mic să dispară? Dar nu se poate. La asta Will, mezinul, se pricepe și singur. Și nu ezită s-o facă de fiecare dată când are chef de aventură, chit că asta o aduce pe mama lui, Dolores, la disperare. Doar că de data asta chiar e serioasă treaba. Will dispare și Marigold și Dolores nu reușesc cu niciun chip să-l găsească.
Și Zane, fratele Asher cel mare, e convins că nici el nu are niciun Talent; asta dacă a fi „nevrednic” și mereu pus pe șotii nu se poate numi „Talent”. Doar că, atunci când directoarea școlii ajunge la limita răbdării și le trimite o scrisoare părinților, sugerându-le să-l dea la internat în anul școlar viitor, gluma se îngroașă și Zane trebuie să facă ceva s-o scoată la capăt. E clar că avariatul apartamentului în urma coliziunii cu un balon cu aer cald, furtul și enervatul surorii nu par să fie soluțiile. Nici măcar accidentul de mașină în care intră cam fără voia lui. Sau poate chiar accidentul să-i aducă salvarea? Vă invit să descoperiți.
Am tot pomenit de torturi și prăjituri și nu v-am zis ce arome se învârt prin carte. Păi, să vedem. Mai întâi e tortul de piersici al Domnișoarei Mallory, apoi Tortul cu bezele și biscuiți al lui Will, Tortul misterios cu ciocolată al lui V, Tortul galben (nu chiar perfect) cu glazură de ciocolată al lui Toby și tot așa, lista continuă, fiecare personaj primind de la Cady câte un tort. Chiar și Proprietarul. Ba chiar un tort care-i va schimba viața și va pune capăt căutărilor lui de cincizeci de ani. Dar nu o să spun nici gustul principal, nici ingredientul secret. Unde ar mai fi plăcerea?
Doar când vine vorba să-și facă un tort pentru ea însăși, Cady întâmpină o problemă. După eșecul de la ultima competiție a cofetarilor, când nodurile în sfârșit s-au descâlcit, și-a dat seama că trebuie să urmeze un sfat primit nu demult: „Ce facem cu ce ne oferă Soarta, asta arată cine suntem.” Iar tortul pe care și l-a făcut sieși pentru Petrecerea de Ziua Adopției arăta chiar asta: cine e.
Dacă sunteți curioși cum se fac aceste torturi, nu trebuie decât să răsfoiți cartea Lisei Graff, care oferă rețetele în detaliu, de la ingrediente și gramaje, la metode de preparare, coacere și ornare. Dacă sunteți curioși și ce gust au, chiar puteți să le testați. Cele mai multe sunt destul de simplu de făcut și sunt sigură că vă veți impresiona și voi familia și prietenii. Dacă vă țin puterile în materie de cofetărie, puteți chiar încerca să recreați o rețetă personalizată – tortul perfect pentru cineva drag. Eu știu deja că pentru băieții din casă nu trebuie să lipsească ciocolata, cât despre mine, încă negociez între un tort de mere cu frișcă și o șarlotă cu multe fructe.
Pe Lisa Graff, scriitoare americană de literatură pentru copii și cofetară amatoare, sigur o știți din celălalt roman tradus la Editura Arthur, Aproape sigur (traducere de Tatiana Dragomir), povestea revelatoare a lui Albie, băiețelul aproape bun la ceva, pasionat de gogoși și jeleuri.
Ah, era să uit. Pe undeva prin carte își face apariția și un arheolog român Talentat și nesuferit. Cine îl găsește primul?
