Cum e când traduci HARRY POTTER?

VOCEA TRADUCĂTORULUI

FLORIN BICAN: 

Cărțile cu Harry Potter le-am citit mai întâi în engleză. N-aș fi crezut că voi intra vreodată în rândul traducătorilor lor și am răsuflat ușurat când am văzut că seria a fost deja tradusă în română. Dar Teoria Traducerii susține că orice traducere trebuie refăcută periodic, la intervale care devin tot mai scurte. M-am trezit astfel invitat să contribui la acest efort înnoitor. Și am transferat în română experiența mea de re-lectură a două volume din seria Harry Potter, la vreo douăzeci de ani după prima mea întâlnire cu cărțile lui J.K. Rowling. Este o traducere inevitabil contemporană și îi doresc seriei cât mai multe „traduceri contemporane“ în viitor. Deja visez – și salut diferențele dintre ele.

TATIANA DRAGOMIR: 

Trebuie să fii cu băgare de seamă, să te apuci bine de realitate cu amândouă mâinile încă de la bun început, pentru că printr-o carte ca asta nu poți niciodată naviga lin. Dimpotrivă, Harry Potter te zgâlțâie și te hurducă în fiecare clipită mai ceva ca vagonetele din măruntaiele Gringotts-ului. Și, orice-ai face, să nu lași să-ți sară de pe nas ochelarii cei de limba română, că primejdia e mare. Pe urmă, după ce ai prins viteză, nu mai ai răgaz nici să clipești, că îndată te pomenești ba săgetat în frunte de vreo vorbă mai șuie, ba străpuns drept în inimă de vreo spaimă necunoscută, asta când nu te copleșește duioșia tinereții cu totul.

Şi, una peste alta, te pomenești bolborosind șerpește, alteori răcnind din toți bojocii, căci o sabie nu e tocmai ușor de înălțat, și fremătând de emoție și entuziasm în tot momentul, pitit sub mantia de cuvinte pe care o țeși mereu, mereu, pentru ca în cele din urmă să descoperi că, oricât te-ai ascunde și oricât ai gândi tu că ești de nevăzut, mii și mii de perechi de ochi te cercetează cu ardoare, descifrându-te, citindu-te din cap până-n picioare.

ALEX MOLDOVAN:

Da, recunosc, prima dată am văzut filmul. Dar am devenit un fan al seriei de cărți de când am început primul volum din seria Harry Potter. E puțin intimidant să te apropii ca traducător de cărțile astea hot, pentru că știi că vor fi citite de foarte mulți oameni, iar impactul fiecărui cuvințel e uriaș. Ăsta-i și motivul pentru care am cerut un scurt răgaz înainte să accept să traduc volumul șase. Dar n-am regretat deloc. În plus, n-am pornit munca de la zero. Textul a venit însoțit de un glosar de termeni deja existent, rezultatul final fiind așadar unul comun. Probabil că s-a mai zis asta, dar când traduci o carte, intri efectiv în ea. Trăiești acolo zi și noapte, ca într-o casă, căutând întruna idei și soluții. Iar impresia de locuire este cu atât mai puternică cu cât volumul e mai masiv, în cazul acesta, peste șase sute de pagini. Una peste alta, „Casa Potter“ e una dintre cele în care mi-a făcut cea mai mare plăcere să fiu.

RADU PARASCHIVESCU:

Cititor sau traducător, am impresia tot mai bine conturată că am participat la fondarea unui cult. Mai mult decât o modă, dincolo de frontierele unei Pottermania răspândite în lume ca pârjolul prin pădurile Australiei, Harry Potter e, de ani buni, hram al unei biserici literare. Sigur, promovare, dar nu numai asta. Harry Potter e genul de carte pe care, înăuntrul aceleiași familii, membrii grupați pe generații și-o pasează unul altuia. Ba, nu de puține ori, se bat pentru ea: bunicul vrea s-o citească înaintea nepotului, soțul înaintea nevestei și ambii înaintea copilului. De ce? Fiindcă Harry Potter răspunde multor nevoi: de-a evada din rutina zilei, de-a vedea până unde merge performanța fanteziei, de-a cupla filmul la carte și de-a măsura gradul de fidelitate al primului față de cea din urmă. Când, om în toată firea, vezi cum pleacă trenul de la peronul 9 și trei sferturi, copilul din tine tocmai ți-a făcut o vizită.