Cum arată un autor - Alex Moldovan

Peste 30 de elevi de la Școala Elementară București au aflat că un autor poate fi și altfel decât “bătrân”, „înalt” și „melancolic”.

 

 

Luni l-au cunoscut pe Alex Moldovan. Iar Alex poate fi oricum, numai melancolic, nu.

 

 

E tipul de autor care are o relație specială cu întrebările. Le adoră, le adună și, aproape metodic, le stochează pentru a fi folosite în viitoarele cărți. Răspunde la toate, franc și natural.

 

 

                      

                          

 

 

 

"Am fost în vizită la Școala Gimnazială SEB din Berceni, cartier despre care știam doar că găzduiește niște petreceri de care ori îți place, ori te temi. M-am simțit excelent în biblioteca școlii, unde a avut loc întâlnirea cu cele două clase de cititori.

 

 

Cum nu-mi prea place să vorbesc neîntrebat (o reminiscență din copilăria de școlar de dinainte de ‘89), curiozitatea celor mici mi-a prins tare bine și mi-a mai redus din trac. Bine, și ei s-au mai relaxat după ce le-am spus că nu mi-a plăcut franceza în școală (nu mi-au plăcut nici chimia sau fizica, dar asta nu le-am mai zis). Ideea e că mi-a plăcut mult și sper să revin cât de curând la un nou schimb de povești și impresii de lectură."

 

 

Întrebările elevilor nu l-au pus în dificultate. Prea tare :)

 

 

Elev: Care a fost prima carte care ați scris-o?

 

Toți (râzând): Pe care!

Alex: Prima carte pe care am scris-o nu a fost Olguța. A fost un volum de poezie.

 

Elev: Nu neapărat pe care ați făcut-o de bună voie. Adică ce ați scris la școală

 

Alex: S-a întâmplat printr-a treia. Eu citeam foarte mult și m-am trezit eu într-o dimineață cu o durere în stomac așa... că eu trebuie să scriu o carte. Nu se poate să nu scriu o carte. Și am început să scriu o carte. Am început să scriu un roman de aventuri. După ce am scris vreo șapte sau opt pagini, mi-am dat seama că e foarte cunoscut ce scriu în romanul acela acolo.

 

 Și, eu citind în vremea aceea un autor francez care se numea Jules Verne, mi-am dat seama că eram foarte influențat de Jules Verne acela și pur și simplu scrisesem în stilul lui. Așa că am rupt paginile din caiet și le-am aruncat.

 

Elev: Și nu le mai aveți?

 

Alex: Nu, deși mi-ar plăcea acuma să nu le fi aruncat și să le mai am.

Așa că, douăzeci de ani mi-am văzut de viață, liniștit, fără să scriu și să simt nevoia să scriu, până când am început așa tot așa, dintr-o pornire necugetată să scriu poezie, și chiar să public un volum de poezie, prin 2003.

 

Partea bună e c-am reușit să-l public. Partea mai puțin bună e că volumul e așa de prost încât am retras toate exemplarele pe care le-am găsit pe piață și sunt acasă acum, la părinții mei, într-o cutie. E un volum destul de rar. Nu-l are foarte multă lume din țară.

 

 Așa c-am mai făcut o pauză de vreo zece ani, să-mi bag mințile-n cap, până a apărut povestea cu editura Arthur și am zis că probabil o să mă pricep mai bine să scriu cărți pentru copii, dacă cu poezia am dat-o-n bară și cu plagiatul la fel.

 

Și între timp ați tradus, nu?

 

Alex: Da, între timp am tradus, trebuia să trăiesc și eu din ceva, nu? Să-mi câștig pâinea în mod cinstit. Așa că m-am apucat de traduceri, am tradus vreo 50 de cărți, din limba engleză.

 

Dintre care, vreo douăzeci și ceva am tradus pentru Arthur. Asta fac de vreo cinsprezece ani, traduc cărți. Stau acasă la computer toată ziua.

 

 

               

 

Elev: Care a fost cea mai groasă carte pe care ați tradus-o?

 

Alex: Cred că cea mai groasă carte a fost volumul șase din Harry Potter. De câțiva ani lucrez cu soția mea la traduceri așa că lucrăm împreună, ca să fie un pic mai ușor. Împărțim totul pe din două, și părțile bune și părțile proaste. Deci cam 600 de pagini.

 

 

Elev: Cât a timp a durat?

 

Alex: Cred că vreo patru-cinci luni. Fiindcă de obicei am câte două cărți în paralel, la care lucrez. Nu lucrez doar la un singur proiect, pentru că e posibil să-ți pierzi mințile dacă stai la aceeași carte și traduci. Te plictisești, că e o muncă destul de dificilă, să stai în același loc, pe același scaun. Așa că mai variez puțin proiectele, dar durează foarte mult să traduci o carte, mai ales dacă încerci s-o traduci bine, trebuie să stai cu atenție pe fiecare pagină.

 

 

Elev: Ați citit cartea de mai multe ori înainte?

 

Alex: Am citit, înainte citisem de vreo două ori cartea asta că mi-a plăcut foarte mult când am descoperit-o, toată seria, mă rog. Am văzut și filmele, de vreo cinșpe ori, probabil. Am citit cartea înainte, așa, încetișor și m-am bucurat când am ajuns la final. Acum traduc cărți mai micuțe, de 400 de pagini.

 

 

                                                            

 

Ideea a venit așa cum vin toate ideile, dintr-un loc pe care nu-l cunoaștem

 

 

Elev: Când v-a venit prima dată ideea pentru Olguța și un bunic de milioane?

 

Prin 2014. Să n-aveți vreodată încredere într-un autor care zice că știe de unde-i vin ideile, probabil că vă minte. Ideile vin acolo, se prind de tine și la un moment dat începi să scrii, dacă-ți place chestia asta.

 

 

Nu toate lucrurile pe care le pun autorii în cărți sunt foarte bine gândite sau au în spate o motivație

 

Elev: De unde v-a venit ideea să aibă o mătușă care n-o cunoscuse pe Olguța?

 

Fiind autor și fiind aici în fața voastră trebuie să găsesc un răspuns, nu pot să vă las fără curiozitatea vie… nu știu… așa mi-a venit mie. Autorul a vrut să zică că… poate autorul n-a vrut să zică nimic, pur și simplu s-a lăsat dus de pix… nu, nu scriu cu pixul, că scriu la tastatură…

                                                   

 

Elev: Când v-a spus prima oară cineva c-o să veniți la școala aceasta, și c-o să vă-ntrebe foarte mulți copii chestii, vă așteptați ca acei copii să vă întrebe ce v-am întrebat eu?

 

 

Alex: În fiecare școală, în fiecare clasă la care ajung, de obicei sunt foarte multe întrebări și chestia asta-mi place. Mai mult decât să mă apuc eu să vorbesc eu despre mine și ce-am făcut eu așa, aiurea, neîntrebat. Dar mă bucur că ai avut foarte multe întrebări și curiozități legate de ce-am făcut și ce am scris.

 

 

       

 

 

Am încercat să scriu o carte pe care s-o fi putut citi și eu când eram mic, asta o fost, de fapt, ideea din capul meu.

 

 

Elev: Ok, acum pot să vă-ntreb despre a doua carte care o să apară?

Alex: Da, poți să mă-ntrebi, dar n-o să-ți răspund. Că lucrurile astea trebuie lăsate acolo... dar nu vreau să stric plăcerea lecturii, să vă povestesc dinainte.

 

Se întâmplă tot felul de chestii, mi se pare că este un pic mai dinamică cartea, adică cu mai multă acțiune. Am încercat, așa cum am făcut și la primul volum, să tai din părțile cu descrieri, părțile care mă plictiseau și pe mine când eram mai mic.

 

 

“Cred că și-au dat seama că se poate sta de vorbă cât de cât normal cu un autor de cărți pentru copii, mai ales unul care ignoră durerile de oase și articulații și se așază pe jos printre ei. Am discutat aproape o oră despre ce înseamnă să fii scriitor și sper că le-am stârnit curiozitatea cu privire la volumul al doilea din Olguța."

 

 

Promitem să revenim, curând, cu detalii legate de mult-așteptatul volum doi :)