Cel mai bun urs din lume - Primăvara

de Arthur09 martie 2021
Cel mai bun urs din lume - Primăvara

 

_______________

 PREZENTARE

_______________

 

— Nouăzeci? a spus Winnie Puh. Adică mai mult de șapte?

— Da, Puh, a zis răbdătoare Kanga. Ai împlinit nouăzeci de ani, iar asta trebuie sărbătorit.

— Sărbătorit? a spus posomorât Aiurel. Cu tărăboi și toate cele? Păi și eu am tot nouăzeci, și… Asta explică multe. Dar Aiurel n‑are parte de chiote și câte și mai câte.

— Nouăzeci și? întrebă Purceluș, un pic nedumerit. Dar dacă Puh are doar nouăzeci…

Moment în care Tigrilă a sărit în sus, iar Purceluș s‑a pus jos degrabă.

Vedeți voi, cuiva îi trecuse pe la ureche și altcineva pomenise în treacăt, iar apoi altcineva hotărâse că a venit vremea să apară noi povestiri cu aventurile lui Winnie Puh. Fiindcă era Un Lucru Foarte Grozav să ai nouăzeci de ani.

Așadar, toate animalele din Pădure s‑au adunat să audă poveștile cu urechile lor. Cu tot entuziasmul, Puh uitase despre ce era vorba în multe dintre ele, dar spera că apăreau și prietenii lui în ele, iar el Dădea Bine.

Ei bine, Puh n-avea de ce să-și facă griji. În aceste aventuri întâlnește creaturi mitice, noi prieteni misterioși (și dușmani) și un sos mai deosebit… Tocmai genul de aventuri care par să se petreacă în Pădurea de O Sută de Akri.

Așa că, haideți, așezați‑vă cât mai comod și bucurați‑vă de cele patru noi povestiri despre Cel Mai Bun Urs din Întreaga Lume, Winnie Puh, și despre toți prietenii săi.

***

În povestirea Primăvara, Aiurel are un Mare Necaz. Crede că în Pădure a apărut un Alt Măgar care vrea să-i fure ciulinii. Ca să-l liniștească, Puh își adună prietenii - Purceluș, Kanga, Ru și toate rudele lui Iepure (pentru că știe că Puterea e-n Cifre). Tot ce știe Puh este că trebuie să facă Ceva Măreț: să-l învețe pe Alt Măgar o lecție. Din fericire pentru toți, planul nu va fi dus la bun sfârșit, pentru că Bufniță găsește răspunsul necazului atunci când Aiurel îi spune unde l-a văzut pe Alt Măgar: în heleșteu.

Citiți mai jos începutul povestirii imaginate de Jeanne Willis. 

 

Descoperă întreaga poveste în volumul Cel mai bun urs din lume.

 

 

 

Citește și cărțile cu Winnie Puh scrise de A.A. Milne:

Ursulețul Winnie Puh

Ursulețul Winnie Puh. Căsuța din strada Puh

Când eram foarte tineri

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART