Ce pot învăța părinții din „Jurnalul unui puști #13: Dezghețul"

Aşa-i că ţi se întâmplă câteodată să citeşti foarte concentrat(ă) un volum din Jurnalul unui puşti şi părinţii tăi să spună: „toată ziua eşti cu nasul în cărţile alea. De ce nu citeşti şi tu ceva mai serios? Păi pe vremea mea....” Şi tu sigur te enervezi şi te uiţi urât şi le zici că e cea mai tare carte, dar n-au ei habar s-o aprecieze, pentru că e scrisă doar pentru copii, că uite, are şi desene şi e foarte haioasă şi chiar ţi-a dat nişte idei despre ce farse să le mai faci colegilor.

Moment în care se uită şi ei urât, desigur, tu habar nu ai de ce.

Hai să te ajutăm noi să-i convingi pe părinţi că ar trebui să citească şi ei Jurnalul unui puşti – Dezgheţul, pentru că pot învăţa destul de multe de la părinţii lui Greg Heffley. Iată câteva exemple:

Părinţii lui Greg au o regulă: „week-end-uri fără ecran”. Mama crede că băieţii sunt dependenţi de aparate electronice şi de asta se poartă urât. Aşa că a introdus o regulă care zice că sâmbăta şi duminica nu au voie să folosească niciun aparat electronic şi trebuie să găsească alte metode de a se distra.

Într-un week-end cu zăpadă, chiar îl scot afară  pe Greg şi încuie uşa. Prin urmare, Greg nu are de ales decât să se „distreze” afară în zăpadă şi, deşi ziua nu se anunţă prea grozavă, până la urmă va intra în istoria familiei Heffley şi, desigur, în Jurnalul unui puşti, volumul 13.

Adulţii se poartă de parcă să stai în zăpadă e cea mai distractivă chestie pe care-o poţi face. Dar pe EI nu-i vezi niciodată dându-se de-a dura prin nămeţi.

Atunci când fraţii Heffley se ceartă zile în şir pe o pătură primită cadou de la mătuşa Dorothy, pentru că era cea mai călduroasă şi mai moale pătură, mama le face un program de folosire. Când programul dă greş, le face un adevărat manual de utilizare. Şi când şi asta dă greş, le confiscă pătura cu totul. Mama spune că e vina lor că nu ştiu să împartă şi o să dea pătura cuiva care o „merită”. O să aflaţi din carte cine merită pătura, în viziunea lor.

Părinţii lui Greg şi Roderick lucrează cu ei la îmbunătăţirea a ceea ce numesc ei „abilităţile lor sociale”. Mama îi învaţă să privească oamenii în ochi când vorbesc cu cineva, iar tata îi obligă să exerseze strânsul mâinii.

Mama vrea ca Greg „să-şi diversifice interesele” şi să-şi facă mai mulţi prieteni în cartier. Ea spune că băieţii din deal şi băieţii din vale (duşmani de moarte, desigur, mai ales când vine iarna, pentru că toţi se bat pe acelaşi derdeluş) ar trebui să fie prieteni, motiv pentru care nu intervine în conflictele dintre aceştia.

Când, după o mega bătălie cu bulgări, din care Greg şi Rowley ies cam şifonaţi, aceştia o roagă să meargă „să ţipe la copiii ăia tâmpiţi” în numele lor, mama răspunde că a învăţa să gestionezi „conflictele” face parte din procesul de maturizare şi că cei doi băieţi trebuie să se descurce singuri.

Tata, însă, are altă abordare. Îi încurajează să le declare război celorlalţi copii şi să riposteze, construind un fort din zăpadă. Tata le povesteşte despre copilăria lui şi îi îndeamnă chiar să improvizeze şi un steag de luptă. Apoi le ţine şi o lecţie de istorie lungă de tot despre luptele în castele şi tot ce făceau oamenii medievali ca să se apere. Înarmaţi cu informaţii precum: fortul se construieşte mereu pe un deal, ca să fie uşor de apărat, şi năvălitorii aruncau ulei închis peste cei care încercau să se urce pe zidurile unui castel, băieţii pornesc din nou la luptă. Sigur sunteţi curioşi să aflaţi cum decurge bătălia şi cine câştigă, până la urmă, dar nu pot să vă spun, o să citiţi în carte.

În ziua în care şcolile sunt închise din cauza zăpezii, Greg se trezeşte şi descoperă că lipsesc bateriile de la telecomanda televizorului. Mama i-a lăsat un bilet: „ca să primeşti bateriile pentru telecomandă, pune vasele în maşina de spălat.” Evident, Greg n-are niciun chef să facă treabă în ziua lui liberă, aşa că se apucă de scotocit prin casă după baterii, numai că nu găseşte niciuna! Părinţii chiar au fost prevăzători şi chiar mai mult: l-au păcălit. Pentru că după ce spală vasele, găseşte doar o singură baterie şi încă un bilet: „Felicitări! Fă curat în baia de jos ca să primeşti cealaltă baterie!”

Şi, ghiciţi ce, telecomanda avea nevoie de patru baterii!

M-am gândut mai bine şi, până la urmă, mai bine nu le arătaţi părinţilor voştri acest articol. Decât dacă aveţi nişte baterii ascunse prin sertar, desigur!

Un text de Laura Frunză

Jeff Kinney, Jurnalul unui puști #13: Dezghețul 

Traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu