Este chiar simplu să devii un mic geniu sub îndrumarea profesorului Jennings, cel care ține niște lecții tare simpatice despre corpul uman, spațiul cosmic, geografie sau mitologia greacă în seria Cărțile micului geniu. Astăzi ne vom opri asupra volumului Cărțile micului geniu: Mitologia greacă, în care Ken Jennings, cu ajutorul ilustrațiilor lui Mike Lowery, ne poartă spre acea lume atât de îndepărtată în timp, dar atât de fascinantă: Grecia Antică, spațiul în care s-au născut nu doar civilizația occidentală, ci și o serie de mituri care dăinuie până în timpurile noastre. Sunt povești atât de frumoase și de impresionante, care conțin idei fundamentale despre caracterul uman, relații, aspirații și neliniști, încât omenirea le ține minte de peste trei mii de ani. Ele au dat naștere unor expresii folosite în viața de zi cu zi, pe care e foarte posibil să le știți – de pildă, „atingerea lui Midas“ sau mai populara „călcâiul lui Ahile“. (Acum deschid o paranteză: poate că i-ați văzut pe părinții voștri citind romane inspirate de astfel de mituri… Ele sunt mereu la modă – și nu exagerăm dacă spunem că sunt nemuritoare!)

Cu ochii la portretul lui Albert Einstein și rostind formula secretă Semper quaerens (care înseamnă „Veșnic curios“), haideți să trecem în revistă câteva din sumedenia de informații interesante pe care le dezvăluie Ken Jennings în volumul Mitologia greacă.

Pentru început, să aflăm câteva lucruri inventate de greci pe care le folosim și astăzi – cu mențiunea că ele au apărut nu doar în Grecia Antică, ci și în alte părți ale lumii, cam în aceeași perioadă. Ca și cum a existat o efervescență a minților luminate care au descoperit, fără să comunice între ele, niște lucruri esențiale pentru omenire. 

• Democraţia

• Un alfabet cu vocale și consoane

• Logica

• Comedia şi tragedia

• Geometria

• Energia eoliană

Cel mai mare inventator grec se pare că a fost Heron din Alexandria. Ați auzit vreodată de el? De motorul cu aburi sigur ați auzit… Heron a fost primul om din lume care a inventat o astfel de mașinărie prin anul 40 î.Hr. (deci cu patruzeci de ani înainte să înceapă numărătoarea anilor de la zero), numai că n-a știut prea bine la ce ar putea să o folosească și n-a ajuns să-i cunoască adevăratul potențial. Heron a născocit uși cu deschidere automată pentru templele grecești, precum și un distribuitor automat de apă sfinţită! Dacă ne miră toate aceste invenții, trebuie să știm că pe atunci existau deja clădiri cu duș și încălzire centrală – desigur, nu în forma de care beneficiem de ele astăzi, dar totuși!

Grecii nu le știau nici ei pe toate, ceea ce e firesc. Atunci când vine vorba de cunoaștere, e nevoie de o acumulare continuă de experiențe, de reușite și erori; cunoașterea e o lucrare care nu ajunge niciodată la final. Așa că în acele vremuri existau idei gogonate precum aceea că inteligența umană izvorăște din inimă (de ce nu din stomac?), iar rolul creierului este de a răcori organismul – așa credea Aristotel și probabil că toți îi preluaseră ideea de-a gata. Pe de altă parte, Pitagora și adepții lui nu se atingeau de fasole, susținând că boabele de fasole au suflet. (Sunt tare, tare curioasă ce le-a putut insufla convingerea asta.)

Să revenim acum la mitologia greacă, care s-a format din sute de povești aduse de triburile migratoare, fiecare având propria tradiție orală, povești care s-au contopit într-un mare roman epic, am putea spune, cu zei și zeițe, eroi și monștri, crime și trădări, pasiuni și cruzime, cu fapte de vitejie și legături care astăzi ar fi aspru condamnate de instanțele morale.  

Grecii erau politeiști, termen care înseamnă „mulţi zei” și provine (evident) din limba greacă: πολύς, poli, „mulţi” și θεός, theos, „zeu”. Credeau așadar în mai mulți zei, fiecare cu altarul său, unde oamenii aduceau ofrande. Exista chiar și un zeu al gospodăriei, care beneficia de un altar în curtea sau în interiorul fiecărei case. Erau multe ritualuri legate de tot felul de activități: de pildă, înainte să pornească într-o călătorie, grecii mergeau la un templu închinat lui Hermes, protectorul călătorilor (dar și al mincinoșilor, hoților și negustorilor…), pentru a se ruga și a lăsa o ofrandă. 
 

Poate că ați auzit de oracole. Nu, nu e vorba de acele caiete cu întrebări care circulau prin clasă în generația părinților voștri, deși denumirea lor s-a inspirat de bună seamă din oracolele Greciei Antice – la urma urmei, e vorba tot de întrebări care primesc un răspuns. Oamenii din vechime apelau la zei pentru a fi călăuziți, iar atunci când aveau nevoie de sfaturi la o problemă foarte serioasă, vizitau anumite temple și consultau oracole, adică preotese sau, mai rar, preoți prin care zeii comunicau cu muritorii. Și aici era un întreg ritual, căci preoteasa mesteca frunze dintr-un dafin sacru și inhala vapori vulcanici pentru a intra într-o stare de transă sau euforie, moment în care începea să rostească cuvinte neinteligibile și sunete ciudate, care erau tălmăcite de preoți. Cel mai faimos oracol era la templul lui Apollo din Delfi, despre care grecii credeau că este centrul lumii. (Apollo este zeul luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii și personificare a Soarelui. Este fratele geamăn al lui Artemis, zeița vânătorii, și este considerat cel mai frumos dintre zei.)

Deși nu îi vedeau cu ochii lor pe zei, grecii le atribuiau tot felul de roluri și de locuri unde s-ar fi putut afla. Un loc foarte important era muntele Olimp, unde se credea că locuiesc zeii, deoarece era cel mai înalt munte din Grecia, mereu cu creștetul în nori. Dacă vă întrebați cât de înalt este Olimp, iată răspunsul: are 2.918 metri, deci mai înalt decât cel mai înalt vârf din România, care este Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraș, de 2.544 metri. (Și-acum vă întrebați, poate, unde credeau strămoșii noștri, dacii, că sălășluiau zeitățile lor, căci și dacii erau politeiști, la fel ca grecii. Sarmizegetusa a fost centrul spiritual și altar al zeului suprem al geto-dacilor, Zalmoxis, despre care se spunea că s-a retras într-o peșteră.)

Revenind la greci, pentru ei munții erau locuri sfinte. Pe muntele Ida fusese crescut Zeus, iar pe muntele Helicon cântau muzele. Grecii aveau explicații pentru orice. Credeau că cerul era o cupolă susținută la apus de titanul Atlas, că soarele era Helios, că zeița lunii era Selene, iar zorii aveau și ei zeița lor, Eos, ale cărei lacrimi erau sursa boabelor de rouă. Ocean, din care izvorau toate apele de pe pământ, era de fapt un titan care avea șase mii de copii, mai exact: trei mii de fii (fluviile și râurile) și trei mii de fiice (lacurile și iazurile). Logic, nu? Profesorul Jennings profită de ocazie pentru a face o glumă: Vă imaginați la câte ședințe cu părinții trebuia să se ducă săracul Ocean?

Legendele grecești explică originea multor lucruri din natură. De pildă, se credea că trăsnetul este aruncat de Zeus din înaltul cerului atunci când se înfurie, iar Calea-Lactee s-a format din picăturile de lapte împrăștiate de eroul Heracle, care a tușit puternic când i s-a dat să sugă prima oară, în copilărie. Chiar și cocoșul nu e ce pare a fi… Odinioară a fost un tânăr pe nume Alectrion, pedepsit de zeul Ares pentru că a adormit și nu i-a anunțat la timp, pe el și pe Afrodita, că soarele (adică zeul Helios) stă să răsară; de atunci, sărmanul, nu uită niciodată să vestească răsăritul.

Aceste legende au rezitat până în zilele noastre, chiar dacă religia vechilor greci s-a pierdut pe măsură ce creștinismul s-a extins tot mai mult. Un rol important în păstrarea legendelor l-au avut romanii, care le-au împrumutat de la vechii greci, pe care îi admirau. E drept că zeii romani purtau alte nume (Zeus a devenit Jupiter, Afrodita s-a numit Venus, Hermes – Mercur), însă poveștile au rămas neschimbate. Mulți termeni au pătruns în viața de zi cu zi, fără ca noi să știm că datează din urmă cu trei mii de ani! De pildă, zambila (sau „hiacint“), numită astfel de la culoarea roșie a sângelui lui Hiacint. Data viitoare când mergeți prin magazine, să fiți atenți la logo-urile firmelor: sunt multe nume și simboluri care provin din mitologie.

Eroii despre care vechii greci istoriseau povestiri pline de suspans și răsturnări de situație erau femei și bărbați extraordinari, adeseori având origini umile sau ciudate. Unii erau rude cu zeii, alții doar erau protejați sau învățați de zei, iar câțiva le erau dușmani! Acești eroi nu sunt foarte diferiți de eroii benzilor desenate de astăzi, căci și ei aveau  

PUTERI ŞI ÎNSUŞIRI EXTRAORDINARE! 
AVENTURI INCREDIBILE! 
DUŞMANI EXOTICI! 
MUŞCHI MARI ŞI COSTUMAŢII SUMARE!

Un erou cu origini bizare este marele vânător Orion. Tatăl lui, regele Hyrieos, le-a cerut un fiu celor trei zei pe care îi primise în palatul lui: Zeus, Hermes și Poseidon. Zeii au urinat într-o piele de bou și i-au cerut regelui s-o îngroape. Peste nouă luni, Hyrieos a dezgropat pielea și în ea a găsit un băieţel pe care l-a botezat Orion, adică „urină“. 

Cel mai mare erou grec este considerat Heracle, a cărui putere și iscusință l-au ajutat să îndeplinească cele zece munci extrem de grele, primite ca pedeapsă pentru că-și omorîse copiii. Iată câteva din misiunile pe care le-a primit și de care s-a achitat cu brio, în ciuda multelor piedici de la care s-a lovit: 

• Uciderea leului gigantic din Nemeea, a cărui piele nu putea fi străpunsă de piatră sau metal. 
• Uciderea Hidrei care locuia în mlaștina Lerna; Hidra avea multe capete, iar când unul dintre ele era tăiat, în locul lui apăreau alte două. 
• Curăţarea grajdurilor regelui Augias într-o singură zi, în condițiile în care era bine burdușit cu bălegar de la o mie de vaci, adunat în treizeci de ani.
• Îmblânzirea unor cai sălbatici care se hrăneau cu carne de om; iepele îi aparțineau lui Diomede, un rege foarte crud.

Deși Heracle a îndeplinit toate misiunile, regele Euristeu, cel pe care Heracle îl slujea, i-a mai dat încă două, cele mai dificile:

• Aducerea merelor de aur din Grădina Hesperidelor, care erau păzite de un balaur cu o sută de capete
• Aducerea lui Cerber, câinele cu trei capete,  paznicul din tărâmul morţilor.  

După o mulțime de povești interesante, pe care le veți găsi în paginile volumului Cărțile micului geniu: Mitologia greacă, profesorul Jennings dezvăluie câteva metode prin care și voi puteți fi eroi! Mai ales dacă nu cădeți în capcana unor slăbiciuni de caracter, așa cum s-a întâmplat cu câțiva din eroii din mitologia greacă.

1) Nu fiţi câştigători nesuferiţi, ca Odiseu! Știți de ce Odiseu nu a mai putut să ajungă acasă vreme de douăzeci de ani? Din cauza unui orgoliu prostesc și pentru că a făcut mișto de alții. După ce a scăpat de ciclopul Polifem și a ajuns pe corabie, a început să râdă de ciclopi. Numai că tatăl lui Polifem era Poseidon, zeul mărilor, furtunilor și cutremurelor, iar Poseidon a dezlănțuit mările asupra lui Odiseu, drept pedeapsă.

2) Uitați de supărare și nu staţi bosumflaţi cu anii! Marele Ahile a fost atât de furios că Agamemnon, comandantul lui, i-o furase pe frumoasa prințesă Briseis, încât a stat supărat în cortul lui și ani de zile a refuzat să lupte în Războiul Troian, ceea ce a condus la înfrângere după înfrângere a armatei grecești. 

3) Nu vă ucideţi profesorul de pian, chiar dacă vă ceartă! În copilărie, Heracle a luat lecții de muzică de la Linos, fiul lui Apollo. Dar, când profesorul l-a certat pentru tehnica lui, Heracle l-a trosnit pe bătrân cu lira, omorându-l fără să vrea. 

4) Nu vânaţi animalele până la dispariţie! În timp ce vâna în Creta împreună cu Artemis, marele Orion a amenințat că va ucide toate animalele de pe pământ. Asta a stârnit îngrijorarea Geei, Mama Pământ, care a trimis un scorpion uriaș să-l omoare pe Orion cu înțepătura lui. 

Vă imaginați că profesorul Jennings turuie fără oprire? Dacă e așa, veți avea surpriza ca, pentru pauza de prânz, să aflați rețeta unei gustări dulci inspirate de legenda calului troian – găsiți modalitatea de preparare și asamblare în paginile cărții! Pentru a vă împrospăta memoria, iată care era povestea acestui cal faimos care a decis soarta unui război îndelungat: după ani în șir de lupte zadarnice pentru a străpunge zidurile cetății Troia, grecii au construit un cal de lemn uriaș în care s-au ascuns câțiva soldați. Calul a fost lăsat la porțile Troiei, iar armata grecească s-a retras, lăsând impresia că au abandonat în cele din urmă lupta și lasă în urmă un dar pentru troieni. Aceștia au dus calul în interiorul cetății. Mare greșeală, căci soldații ascunși au ieșit noaptea din interiorul calului și au deschis porțile, eliberând calea pentru armata grecească, care a cucerit astfel Troia. De atunci datează expresia de „cal troian”, pentru o stratagemă vicleană care poartă aparența bunăvoinței, dar urmărește să învingă printr-un șiretlic.  

Cărțile micului geniu: Mitologia greacă, de Ken Jennings

Ilustrații de Mike Lowery 
Traducere din limba engleză de Alina Popescu
Categorie de vârstă: 7-10 ani
Titlul face parte din colecția Evrika! a Editurii Arthur