Patru cărți cu și despre copaci
A venit primăvara, un moment nemaipomenit să ieșim prin parcuri și păduri și să ne bucurăm de copaci. Fie că-i îmbrățișăm, îi fotografiem, îi postăm pe Instagram, îi dăm cu var, le mirosim sau le culegem florile, îi curățăm de ramurile uscate sau îi plantăm, copacii sunt peste tot în jurul nostru. Ei ne iubesc, ne oferă din darurile lor și adăpostesc în interiorul lor viață!
Dacă și voi iubiți copacii, iată câteva cărți cu și despre copaci. Unele au copacii chiar în centrul acțiunii. Altele îi folosesc doar ca decor, iar în altele sunt doar privitori la viața oamenilor. Amuzante sau triste, imaginare sau realiste, aceste cărți îți vor plăcea cu siguranță!
Începem într-o notă mai serioasă cu romanul În Brooklyn crește un copac (apărut la Editura Youngart) unde pomul are rol de alter-ego al protagonistei: Francie crește în sărăcie și mizerie dar reușește, cu mari eforturi, să-și depășească condiția. În ciuda greutăților, Francie răzbește, găsind mereu drumul spre lumină.
”Singurul copac care creştea în grădina lui Francie nu era nici brad, nici cucută. Avea frunze ascuţite care creşteau pe nişte smicele ce radiau din câte o creangă, făcând micul copac să pară a fi mai degrabă un mănunchi de umbrele verzi deschise. Unii îi spuneau Copacul Paradisului. Oriunde îşi împrăştia seminţele, din locul acela creştea un copac care se lupta să se înalţe spre cer. Creştea în spaţii strâmte şi grămezi de gunoaie şi era singurul copac care răzbătea din ciment. Avea frunziş bogat, însă doar în cartierele sărace. […]
Copacul a cărui coroană crescuse răsucindu‑se în jurul şi prin scara de incendiu fusese tăiat, fiindcă gospodinele se plânseseră că rufele li se încâlceau în crengi. Proprietarul trimisese doi bărbaţi, iar aceştia tăiaseră copacul. Dar copacul nu murise… nu murise. Un alt copac crescuse din ciot, iar trunchiul lui se întinsese pe pământ până dăduse de un loc deasupra căruia nu mai erau sfori cu rufe. De‑acolo începuse din nou să crească spre cer.”
În Copacul cu 13 etaje și Copacul cu 26 de etaje de Andy Griffiths cu ilustrații de Terry Denton, copacul este un spațiu de locuit și nu unul obișnuit, ci chiar ieșit din comun:
”Noi locuim într-un copac. Ei bine, când spun ”în copac”, de fapt vreau să spun ”într-o căsuță din copac”. Și nu e o căsuță oarecare din copac, ci una cu treisprezece etaje! Are o popicărie, o piscină transparentă, un bazin plin cu rechini mâncători de oameni, liane pe care poți să te legeni, o cameră de jocuri, un laborator secret subteran, o fântână de limonadă, un pulverizator pentru legume și un aparat de bezele care te urmărește peste tot și-ți aruncă automat bezele în gură ori de câte ori ți-e foame.
Căsuța din copac nu este doar locuința noastră, este și locul unde facem cărți împreună. Eu scriu, iar Terry face desenele.”
În al doilea volum, Terry și Andy au mai adăugat căsuței lor din copac încă 13 etaje: ”o pistă pentru mașinuțe electrice, o rampă de skateboard (cu o groapă primejdioasă plină cu crocodili), o arenă pentru lupte în noroi, o camera fără gravitație, un patinoar (cu pinguini adevărați care patinează), un studio de înregistrări, un taur mecanic pe care îl cheamă Kevin, un ATM (adică un Automat de Tatuaje Mișto, dacă nu știați ce înseamnă), un atelier de înghețată cu șaptezeci și opt de arome [..] și Labirintul Morții – un labirint atât de complicat, încât nimeni care a intrat în el nu a mai ieșit vreodată de acolo."
Și dacă tot am intrat în lumea fantasticului, odată cu Terry și Andy, să mergem și mai departe spre Pădurea fermecată, primul volum din seria Copacul depărtărilor, de Enid Blyton. Copacul din această carte devine un fel de portal care îi duce pe cei trei copii, Joe, Beth și Frannie, spre alte tărâmuri. Cam cât de grozav trebuie să fie să te muți la țară cu familia și să descoperi un copac fermecat care duce spre noi și noi lumi?
”E un copac foarte neobișnuit, răspunse un alt elf. Nu știm cum, dar vârful lui ajunge în zări neînchipuite. Uneori, ramurile sale dau în Tărâmul Cotoroanțelor, alteori în ținuturi minunate și câteodată duc spre locuri misterioase de care n-a auzit nimeni. Niciodată nu ne cățărăm în copac, fiindcă nu știm ce ne așteaptă în vârf!”
Un text de Laura Frunză
