Caravana Arthur - Arthurpedia - Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Guști”, București

Este cel mai mare şi mai bine organizat muzeu etnografic în aer liber din Europa. În muzeu sunt expuse gospodării ţărăneşti autentice, porţi şi biserici din lemn, fântâni, diverse „instalaţii“ din lumea satului (piuă, mori, teascuri ş.a.). De asemenea, aici se organizează acţiuni culturale (ateliere de creaţie populară, spectacole, expoziţii etc.).

Cum a ajuns „satul“ în mijlocul capitalei? Din pasiunea şi patriotismul unor oameni de cultură, personalităţi ale timpurilor lor, cum ar fi Alexandru Odobescu (1834 – 1895, scriitor, arheolog şi om politic), care a avut ideea prezentării unor monumente de arhitectură populară în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1867) sau Alexandru Tzigara Samurcaş (1872 – 1952, istoric de artă), care a înfiinţat Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială în Bucureşti (1906) în care a dorit să aducă „gospodării autentice… din toate regiunile mai însemnate locuite de români“.

„Ideea este arhitectonică“, spunea Kant. Şi astfel, în 1936 – când în Europa nu existau decât două muzee etnografice în aer liber („Maihaugen“ din Lillehamer, Norvegia, înfiinţat în 1887 şi „Skansen“ din Stockholm, Suedia, 1891) şi cu câţiva ani înainte (1929) se deschisese unul în Parcul Hoia la Cluj-Napoca, dar cu specific regional (Muzeul Etnografic al Transilvaniei), Muzeul Satului din Bucureşti, într-o zi primăvăratică de mai, îşi deschide porţile pe malul lacului Herăstrău (Bulevardul Kiseleff, nr. 28 – 30).

Nu ar fi fost posibil acest lucru fără munca titanică a „părintelui sociologiei româneşti“, profesorul şi academicianul Dimitrie Gusti (astăzi muzeul purtându-i numele) care a coordonat cercetările de teren şi a adunat întregul material muzeografic: gospodării din toate regiunile ţării cu case ţărăneşti, anexe (cherhana, colibă, fierărie, stână de munte şi un… scrânciob – un fel de carusel arhaic), instalaţii (piuă, fântână cu cai, moară cu apă, moară de vânt, oloiniţă, şteamp aurifer, teasc de vin), la care se adaugă troiţe, biserici din lemn (din Dragomireşti, Maramureş sau Timişei, Gorj ş.a.), fântâni etc. în ideea de a înfăţişa vizitatorilor „viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român“. La început, ţăranul român a venit la Bucureşti să locuiască mai departe în casa ce i-a fost adusă în capitală cu păsări şi animale.

În ultimii ani, au mai intrat în patrimoniul muzeal un canton, o cabană forestieră și alte câteva gospodării ţărăneşti, printre care se numără şi câteva aparţinând unor spaţii culturale diferite, conlocuitoare, şi anume o casă de huţuli şi una evreiască.

Cu secvenţe de viaţă rurală din Munţii Maramureşului şi până în bălţile Deltei Dunării, din Dealurile Bucovinei şi până în Câmpia Olteniei, Muzeul Satului continuă să fie o raritate pe Glob.

Poți citi mai multe despre personalități, locuri, artă, obiceiuri și gastronomie în cartea Mica enciclopedie a României pentru copii, de Silviu Neguț și Marius-Cristian Neacșu.