Dacă v-ați întrebat vreodată de ce sunt cărțile lui Roald Dahl atât de populare, ei bine, aflați că în Oxford English Dictionary există chiar și un termen care face referire la caracteristicile cărților lui Dahl: Dahlesque, adică „subiecte excentrice, personaje adulte infame și detestabile, umor negru sau înspăimântător”. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1983, în revista literară Books Ireland.  

Michael Rosen, poet britanic și fost Children's Laureate, a făcut chiar și o listă cu „ingredientele extraordinare” care fac poveștile lui Roald Dahl irezistibile și de neuitat. Printre ele se numără: planuri secrete și șmecherii inteligente, povești întunecate și înfricoșătoare, tineri eroi și adulți malefici, trăsături de caracter exagerate și, desigur, impertinențe nepoliticoase.

„Omul ăsta uriaș nu scria povești obișnuite, ci unele anarhice, scandaloase și nemiloase, cu un limbaj exuberant și o insolență jucăușă”, scrie poetul pentru bbc.co.uk.  „Un lucru incredibil de important pe care-l putem oferi copiilor noștri e să le facem cunoștință cu cărți pe care să le iubească de la o vârstă cât mai mică. Cheia succesului e să le stimulezi imaginația și curiozitatea cu povești care le trezesc entuziasmul”, adaugă Michael Rosen.

În  „James și piersica uriașă” eroii, înfometați după îndelungatul zbor cu piersica, încep să guste puțin câte puțin chiar din ambarcațiunea plutitoare. Pulpa piersicii este atât de dulce și de zemoasă încât cu toții, James, Maestrul Greierini, Buburuza, Râma, Miriapodul, Domnișoara Păianjen și Licuriciul, cad de acord că este cea mai delicioasă mâncare gustată vreodată. Această experiență îl inspiră pe miriapod să compună cântecelul de mai jos, un exemplu grozav pentru a arăta de ce cărțile lui Roald Dahl sunt atât de gustate de cititori de toate vârstele. Traducerea versurilor îi aparține lui Florin Bican.

La viaţa mea m‑am delectat cu multe lighioaie: 
Ţânţari glacé şi mormoloci şi goange fierte‑n zoaie, 
Şi ficăţei de şoricei prăjiţi în mult ulei – 
Sunt delicioşi dacă‑i arunci de proaspeţi în tigaie. 
(Dar nu uita să‑i dregi cu jeg cules de prin gunoaie.) 

Am mâncat turte de noroi de la mari bucătari cu şcoală, 
Scrumletă, ouă de libărci, tăuni în sos de smoală, 
Coş după coş de melci băloşi, cozi de şopârlă‑n caltaboşi, 
Gândaci – câte o oală. 
(Gândacu‑i bun dacă‑l stropeşti cu‑oţet de portocală.) 

Scârnaţii fierţi sunt delicioşi serviţi cu garnitură 
De viermi tocaţi şi monstropel… Aţi pus vreodată‑n gură 
Muci de ţânţar, cacaviar, 
Prăjite în untură? 
(Mie‑mi provoacă la stomac senzaţii de arsură.) 

Mor după ciupituri de viespi mânjite‑n unt pe pită, 
Şi ţepi în sos de porc spinos. Şi – o, dulce ispită! – 
Jambon din carne de dragon ţinut la fezandat în pom – 
E marfă ieftinită! 
(Prin poştă poţi să ţi‑o comanzi, pachet să ţi‑o trimită.)

Tânjesc după tentantul tentacul în aspic, 
Iar de la broască‑ADOR crocantul ei şoric. 
O farfurie plină de sol dres cu benzină 
E un festin uníc. 
(Şi nici nu vă mai spun că costă mai nimic.) 

De ziua mea eu îmi ofer meniul cel mai bun: 
O tartină cu latrină pe‑o felie de furtun 
Şi un jeleu (miroase greu!) 
Din unghii de sconcs brun. 
(E delicios, însă în nas tampoane tre’ să‑mi pun.) 

Ajung, A ZIS OMIDA, la subiect îndată – 
Acestea‑s feluri care sunt rare‑n lumea toată. 
Dar fără să‑mi mai fac vreun gând sunt gata să‑mi reneg oricând 
Dieta rafinată, 
Ca să primesc 
(căci mult poftesc) 
Din PIERSICĂ‑O BUCATĂ!