„Baiatul si balena” - O poveste gingașă despre prietenie, dragoste și curaj

19 octombrie 2022
„Baiatul si balena” - O poveste gingașă despre prietenie, dragoste și curaj

Benji Davies este ilustrator și regizor de animație și locuiește la Londra alături de soție și copii. În copilărie era adesea surprins pictând la masa din bucătărie. Benji a studiat animația în cadrul facultății și a realizat o serie de proiecte, de la cărți ilustrate și scutmetraje animate, până la videoclipuri muzicale și reclame. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi din întreaga lume, iar Băiatul și balena este prima carte scrisă și ilustrată de el și câștigătoare a premiului Oscar pentru cartea lui de debut.

Deși cei mici nu cunosc noțiunea de prietenie până la vârsta de 2 ani, acest lucru nu îi împiedică să se joace și să interacționeze cu alți copii. Dincolo de entuziasmul lor, primele prietenii ale celor mici sunt întotdeauna speciale și pentru părinți. Volumul Băiatul și Balena este surprinde timid teme legate de singurătate, asumarea responsabilității, prietenie și bunătate.

Benji Davies prezintă povestea lui Noi, un băiețel care locuiește împreună cu tatăl său și cu 6 pisici într-o casă pe faleză, lângă mare. În fiecare zi, tatăl lui merge la muncă cu barca de pescuit, iar Noi rămâne singur cu pisicile. Într-o zi, după o furtună puternică, Noi găsește un pui de balenă alungat pe țărm. Știa foarte bine că balenele nu ar trebui să stea pe uscat, așa că a adus micul său camion și a transportat-o în baie, în cada plină cu apă.

Încântat de noua sa prietenie, Noi se destăinuie puiului de balenă și este foarte fericit că acesta îl ascultă de fiecare dată. Oare va fi de acord tatăl lui Noi să păstreze balena? Va trebui să descoperiți finalul printre paginile ilustrate minuțios de Benji Davies.

La fel ca majoritatea cărților ilustrate pentru copii, Băiatul și balena are o forță emoțională uriașă. Prin ilustrațiile frumoase și pline de viață, autorul-ilustrator face ca singurătatea lui Noi să fie anulată. Lumea lui se rezumă doar la o plăjă întinsă și pustie, marea verde-albastră, întinderi de coastă și câteva pisici cu care își ocupă timpul.

Davies adaugă o mulțime de detalii vizuale personajelor sale minimaliste – ochii sunt reprezentați de simple puncte negre și cele mai simple linii pentru nas su gură – care emană personalitatea din îmbrăcăminte, gesturi și limbaje ale corpului.  

Băiaitul și balena spune o poveste simplă, dar puternică despre singurătate și dragostea dintre un copil și un părinte care duc o viață modestă, adesea lipsându-le chiar și timpul petrecut împreună. O poveste scurtă și delicată, perfectă pentru cei mai mici cititori, care abordează subiecte precum singurătate, prietenie și bunătate.

Un clasic pe care trebuie să-l citeasă până și cei mai exigenți fani ai cărților ilustrate. The Booksniffer

„Băiatul și balena” este o portretizare evocatoare a nevoii de prietenie pe care o are un copil, exprimată în cel mai simplu text și cele mai frumoase ilustrații. - The ReadingZone

Trebuie să recunosc că m-am luptat cu lacrimile până la sfârșit. Este incredibil de emoționantă și reușește să-ți ajungă la inimă. Beeing Mrs C

Atrăgătoare, sensibilă și subestimată, această carte prezintă o poveste de neratat în care impulsul narativ și emoția trec dincolo de simplitatea cuvintelor. Droplets of Ink

Știați că...

  • Cel mai bun loc din Europa de unde se pot vedea balenele este în nordul Islandei, un oraș numit Húsavík?
  • Unele specii de balene sunt foarte longevive, iar oamenii de știință demonstrează că pot trăi până la 200 de ani?
  • Masculii balenă care trăiesc în apele din SUA cântă cântece complexe care durează până la 20 de minute?
  • Balenele ucigașe sunt foarte sociabile și călătoresc în grupuri mari organizate în jurul balenei mamă?

Revenind la cărți ilustrate extrem de sensibile și încărcate de emoții, nu putem să neglijăm volumul Pomul cel darnic de Shel Silverstein. Shel s-a apucat de scris povești pentru copii, care să reflecte realitatea așa cum o vedea el și care să forțeze cititorul să se gândească mai mult la ceea ce tocmai a citit. În 1964 a publicat primele sale trei cărți pentru copii, printre care și Pomul cel darnic, care are un succes complet neașteptat la public.

”A fost odată o fetiță-pom."- așa începe această poveste emoționantă, presărată cu un strop de tristețe și cu multă, multă dragoste. Scrisă într-un ritm liniștitor, în puține cuvinte, cu ilustrații simple și sugestive, cartea lui Shel Silverstein spune totul despre cum rodește dragostea de la primul fir de rădăcină până la cea mai proaspătă frunzuliță din vârful coroanei.

Sylvester și pietricica fermecată de William Steig

Sylvester e un măgăruș care are o mare pasiune: colecționează pietricele. Într-o zi de vară ploioasă, găsește o pietricică roșie foarte frumoasă. Stând el așa și studiind pietricica, i se face tare frig și-și zice: „Ce n-aș da să se oprească ploaia asta!“ Și ce să vezi? — ploaia se oprește! Pare a fi o piatră fermecată. Pornește spre casă, să le arate și părinților lui minunea. Dar pe drum se întâlnește cu un leu înfometat. De frică, nu poate decât să șoptească „Ce n-aș da să fiu o piatră!“ Și, vai!, chiar așa se întâmplă. Părinții lui îl caută peste tot și sunt îngrozitor de nefericiți: îl vor revedea vreodată pe micul lor Sylvester?

Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore este una dintre cele mai frumoase lecturi ale acestui an, pe care iubitorii de carte o vor aprecia și îndrăgi tot mai mult, pe măsură ce întorc paginile. Este un dar perfect pentru orice cititor sau cititor în devenire, cu ilustrații magice și cuvinte pentru suflet.

Benji Davies
Autor
Benji Davies
Benji Davis este ilustrator, autor și regizor de animație. A învățat cum să spună povești cu ajutorul imaginilor, scurtmetrajelor și videoclipurilor m...
mai multe
Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART