Autorii cărților pentru copii și animalele lor de companie - episodul 2

Reluăm serialul nostru despre autori şi despre animalele de companie ale acestora. La fel ca prima dată, ne întoarcem în timp, până în secolul al XIX-lea, şi încercăm să aflăm câteva lucruri despre Mark Twain şi despre relaţia acestuia cu lumea necuvântătoarelor.

Se spune despre Mark Twain că nu prea a fost un fan al câinilor sau al căţeilor, ci chiar un recunoscut critic al comportamentului acestora (deşi am găsit câteva imagini pe internet în care autorul american este alături de aceşti patrupezi!). De exemplu, în biografia autorului, Mark Twain, a Biography: the Personal and Literary Life of Samuel Langhorne Clemens, Albert Bigelow Paine ţine să reproducă următorul pasaj, citându-l pe Twain:

„Cu ce drept este considerat câinele un animal nobil? Cu cât eşti mai crud şi mai nedrept cu el, cu atât devine mai linguşitor şi mai supus; în timp ce, dacă te comporţi urât cu o pisică o dată, ea o să rămână în veci suspicioasă faţă de tine, iar după nefericitul eveniment, nu-i mai poţi recâştiga încrederea.”

E clar, din cele spuse de Twain, că autorul prefera de mii de ori mai mult compania pisicilor, iar din pozele care au rămas cu îndrăgitul scriitor putem observa că acesta pare mult mai relaxat şi mai binedispus alături de membrii familiilor de feline.

Avansăm acum în timp şi spaţiu, sărim de pe continentul american pe cel european şi ajungem în Germania, unde încercăm să vedem ce animăluţe s-au ascuns în casa autorului Michael Ende. Dacă aţi citit cartea Momo, probabil că aţi cunoscut-o şi pe ţestoasa Casiopeea, iar acum dacă am menţionat acest detaliu, probabil că v-aţi dat seama despre ce animal de companie este vorba. Da, aveţi dreptate, Ende a fost, se pare, un mare admirator al ţestoaselor, iar mai jos îl puteţi vedea alături de broscuţa sa din lumea reală, pe care o chema tot Casiopeea. În volumul Momo broasca are nişte însuşiri extraordinare. De pildă, ea poate vedea în viitor şi îi poate spune lui Momo ce se va întâmpla, decorându-şi carapacea cu litere şi cuvinte pe care fetiţa să le înţeleagă. Cred că oricine şi-ar dori un asemenea animăluţ magic sau o ţestoasă care să semene cu cea descrisă în cartea În răspăr a lui Huysmans, cu carapacea împodobită cu nestemate exotice care să împrăştie reflexii misterioase prin cameră.

Ne continuăm vizitele la domiciliu, în afara timpului, şi ajungem şi în casa unui autor român, mai exact în casa lui Tudor Arghezi. Ştim deja, din Cartea cu jucării, volum ce descrie viaţa domestică a autorului alături de copiii săi şi de vieţuitoarele din ogradă, că familia Arghezi avea curtea populată de tot felul de animale, mici, mijlocii, cu pene, blană şi mustăţi etc. Mai e și minunata cărțicică de versuri 10 căței. 10 mâțe și alte versuri de abecedar unde apar nenumărate vietăți.

Mai jos putem să-l vedem pe Arghezi alături de unul dintre prietenii săi necuvântători. Oare o fi chiar Zdreanţă? Din păcate, nu prea putem să ne dăm seama dacă are ochii de faianţă sau nu, dar e un căţel suficient de flocos încât să înţelegi că nu a ajuns vreodată la frizer.

Iată ce spunea poetul despre câini acum mulţi ani, ceea ce nu înseamnă că lucrurile pe care Arghezi le nota atunci nu sunt valabile şi astăzi. De asemenea, veţi observa că autorul are o viziune opusă faţă de cea a lui Mark Twain:

„Te uiți în ochii lui: te înţelege şi tu nu cauţi să-l înţelegi. Inima lui ţi-e daruită fără condiţii şi peste împrejurări: câinele-i o prelungire a fiinţei tale sufleteşti – şi tu îl chinuieşti, îl baţi, îl prinzi cu laţul şi-l ucizi.”

Ar fi nedrept dacă nu am pătrunde, în călătoria noastră din acest episod, şi în casa unei autoare de cărţi pentru copii. Adică, de ce doar bărbaţii să fie prezentaţi în felul ăsta, alături de animalele de companie, iar femeile să nu apară în drumeţiile noastre?

Chiar aşa, dacă săptămâna trecută o prezentam pe faimoasa Beatrix Potter alături de câteva animăluţe din grădina ei, astăzi vreau să ajungem în Finlanda şi să pătrundem în intimitatea scriitoarei Tove Jansson. De curând a apărut la YoungArt Cartea verii, semnată de Jansson. 

Trebuie spus că Tove a crescut într-o familie de artişti, înconjurată de personaje boeme şi de indivizi excentrici, iar tatăl său făcea parte din ambele categorii. Animăluţul alături de care a copilărit Tove a fost o... maimuţică, care se pare că a generat tot felul de tensiuni şi situaţii complicate în sânul familiei. De exemplu, dintr-un articol aflăm că maimuţica Poppolino ar fi devorat o sculptură a pruncului Isus, creată de mama lui Tove, dar că membrii familiei nu au avut curaj să scoată nicio vorbă despre asta în momentul respectiv. Mai jos îl puteţi vedea pe Poppolino alături de tatăl lui Tove.

De asemenea, Tove Jansson a îndrăgit şi pisicile, iar ursuzul Mappe se pare că a fost alături de autoare în tot felul de momente mai dificile din viaţa artistei. În cartea sa de memorii, pe care o menționam mai sus, Jansson îi dedică un capitol întreg cotoiului Mappe. Puteţi citi capitolul integral aici.

Până atunci ne puteți trimite imagini cu creaturile fantastice din viața voastră pe pagina noastră de facebook.