Autori români pentru copii: Boomers, Gen X și Millenials versus Gen Z și Gen Alpha

Este anul 2025 și mi-am dat seama că sintagma „pe vremea mea” a căpătat o altă greutate. Până mai ieri o foloseam în glumă, cu tonul sfătos al unui om trecut prin viață, ca să vorbesc de lucruri care s-au întâmplat cu câțiva ani în urmă. Recent mi-am dat seama însă că „pe vremea mea” înseamnă cu foarte mulți ani în urmă. Dacă vreau să povestesc despre anii 2000 (care încă mi se par că au fost ieri), trebuie să mă întorc cu douăzeci de ani în urmă. Dacă vreau să trăiesc periculos și să merg spre teribilii ani ’90, deja sunt trei decenii la mijloc. Înfricoșător! 

Dar de unde m-am luat cu filosofia asta fugit irreparabile tempus, pentru care Eminescu mi-ar face cu ochiul complice? Păi chiar de la sărbătoarea pusă de ziua lui de naștere, Ziua Culturii Naționale. Am tot scris anul trecut, aici pe blog, despre cărți și autori care mai de care. Însă mai toți străini, traduși și publicați de editurile Grupului Editorial ART. Așa că am zis să încep noul an cu un articol dedicat scriitorilor români de literatură pentru copii, căci, cum bine știți, ei nu lipsesc din portofoliul Editurilor Arthur și Vlad și Cartea cu Genius.

Și, ca să facem lucrurile și mai interesante, Marcia și Ema au avut minunata idee să punem cap la cap un fel de „atunci și acum”, ediția pe autori autohtoni. Cu alte cuvinte, ce cărți citeam eu, prietenii și colegii din generația mea sau, dacă e să ne întoarcem și mai mult în timp, părinții sau bunicii noștri, și ce cărți citesc copiii de azi. 

Probabil că cei din Gen Z și Gen Alpha au impresia că citeam papirusuri sau tăblițe cu nisip sau ceva. Ei, bine, puștilor, nu, nu suntem chiar atât de bătrâni! Am prins chiar și inventarea tiparului. Glumesc. Poate că nu aveam tablete sau aplicații de audiobooks, dar aveam cărți faine de tot, care, culmea, sunt la fel de fresh și bune de citit și azi. Și-aveam și diafilme, și casete video și audio cu povești ilustrate și citite sau, după caz, teatru radiofonic pentru copii. 

Dar să ne întoarcem la bătălia autorilor români din copilăria noastră, a bătrânilor, versus autorii români citiți de copiii și tinerii de azi!

Ce citeam atunci - Boomers, Gen X și Millenials
 

1. Una dintre primele cărți ilustrate pe care îmi amintesc să le fi primit și citit este Fram, ursul polar, a lui Cezar Petrescu. Mi-a adus-o tata într-o după-amiază (încă nu știu ce provider de cărți avea în Oneștiul anilor ’90) și i-a făcut atâta reclamă, că m-am apucat de ea imediat. Ori unde nu fusesem niciodată la circ, ori pentru că n-am avut niciodată prea multă empatie pentru animale, cert este că tare greu s-a desțelenit povestea înaintea mea. Dar, cum mă confruntam de mică c-un pui de OCD, n-am lăsat-o neterminată, mai ales că-mi zisese tata „vai, ce frumoasă e!” (ok, poate nu chiar în cuvintele astea, că tata nu e omul lui „vai!”). Și bine am făcut – căci, după ce pleacă de la Circul Struțki, Fram are parte de o grămadă de aventuri printre ghețurile arctice, care m-au ținut cu sufletul la gură și mi-au stors și una, două lacrimi. 

​

​​„Pe vremea mea” (e laitmotiv, nu am ce să fac, o să tot apară în textul ăsta) am citit ediția de la editura Ion Creangă; nu cea cartonată din colecția „Biblioteca pentru toți copiii”, ci aceea ilustrată, format mare, cu copertă albastră și arabescuri roș-galbene. Dacă vreți să recitiți Fram sau să-i inițiați și pe copii în viața ursului polar ajuns pe culmile gloriei printre oameni și reîntors în sălbăticie, vă recomand ediția foarte frumos ilustrată de Dan Ungureanu.

„Am bătut galerii de imagini în lung și în lat: am căutat costume de circ și afișe, sănii, ghețari, am urmărit drumul lui Nansen, străzi din vechiul București, caravane de circ: m-am întors în trecut ca să pot reda cât mai bine pentru cititorii de azi cele două lumi ale lui Fram”, mărturisește artistul. Și efortul lui nu a fost în zadar, pentru că a ieșit o minunăție de carte.

2. O carte dintr-un alt registru, pe care am citit-o demult, demult este Recreația mare a lui Mircea Sântimbreanu. E drept, poate că eram cam mare totuși ca să fiu în publicul-țintă, dar atunci s-a nimerit să o cumpere mama și să-mi povestească ce mult i-a plăcut „pe vremea ei”. Probabil că în capul meu eram prea domnișoară ca să mă amuz chiar de toate trăsnăile lui Miou, Vicu Cutie sau Gigel, dar am recitit ediția nouă publicată de Editura Arthur în colecția Arthur retro (cu desenele lui Iurie Darie) și-am râs pe săturate de băiatul care voia să viseze un cal, de Tudorache care se dă zmeu și de Neluțu „post-post-scriptum”.

​

3. Un evergreen al lecturilor din copilărie este, fără îndoială, Ion Creangă, citit mai de voie, mai de nevoie. Cred că nu sunt singura al cărei prim cântecel învățat a fost „Trei iezi cucuieți...”, varianta paleolitică și deloc creepy a lui „Baby Shark, do do do do do do”. Cu poveștile lui Creangă m-am familiarizat mai întâi ascultându-le, povestite ba de părinți, ba de bunici. Bunica maternă avea și o versiune (proprie?) ușor modificată a Ursului păcălit de vulpe, pe care mi-o spunea în timp ce încerca să mă convingă să mănânc și a treia porție (deși n-am avut niciodată rețineri la mâncare – pozele o dovedesc, până și pentru mine era prea mult; dar cu povești intra, se pare). Ulterior, am citit poveștile, povestirile și Amintirile lui Creangă pe cont propriu dintr-o carte veche, veche, îmbrăcată în copertă verde închis, care-i aparținuse străbunicului meu (tatăl aceleiași bunici cu vulpea). Pentru cei nostalgici, care-și amintesc Ursul păcălit de vulpe și Capra cu trei iezi în edițiile ilustrate din copilăria lor, am vești bune: în colecția Arthur retro găsiți vechile cărți în haine noi (și copertă cartonată), cele ilustrate de Ileana Ceaușu-Pandele.

4. Nu puteam trece peste lecturile din copilărie fără să bifăm poeziile. Printre primele pe care le-am învățat (și pe care le recitam de zor, fie când ne vizita Moș Crăciun, fie când mă înregistrau ai mei pe-o casetă azi pierdută, fie la cerere) a fost „Cățelușul șchiop” a Elenei Farago. Un poem care concura în tristețe cu „Gândăcelul” aceleiași poete. Cred că Farago a fost scriitoarea-vedetă a copilăriei mele, că știam pe de rost o mulțime din versurile ei: pe lângă cele deja pomenite, făceam pe actrița cu „Pedeapsa mâței”, „Motanul pedepsit” sau „Versurile pe care le-au învățat cei doi copilași pentru ziua mamei lor”. Toate sunt de găsit în volumul Cățelușul șchiop, ilustrat de Ethel Lucaci Băiaș și publicat tot în colecția Arthur retro.

Acum haideți să vedem...

Ce citesc copiii acum - Gen Z și Gen Alpha

1. Tot cu animale și tot cu un „acasă” regăsit, ca-n Fram, Rostogol merge acasă deschide seria Rostogol a Laviniei Braniște (cu ilustrații de Andrei Măceșanu), una dintre cele mai îndrăgite scriitoare de către copii și nu numai. Un fel de „fabulă modernă”, cum o numește însăși autoarea, seria îl are în centru pe porcușorul Rostogol, cel de-al unsprezecelea frate și mezinul familiei. Aducerea sa acasă de către barza Flavia, aflată în pragul pensiei, nu este lipsită de peripeții (cum altfel când vulpoiul și trei corbi au pus ochii pe mogâldeața din cioc?); iar aventurile rozaliului patruped continuă și pe parcursul următoarelor patru volume publicate până acum. De Lavinia Braniște găsiți la Editura Arthur și Anatol și Gregor la aeroport, și volumul Duminică și alte povestiri cu Iosifel (ambele cu ilustrații de Oana Ispir), și Sora lui Colăcel, roman ilustrat de Diana Grigore, câștigător al ediției a doua a competiției Book to Screen. 

2. Dacă generațiile X și Millenials s-au distrat cu Recreația mare, puștii Z și Alpha stau cu sufletul la gură citind poveștile lui Robert Ersten, un autor-imaginar, creat de Ioana Nicolaie și tinerii înscriși la cursul său de scriere creativă de la Școala Germană Hermann Oberth din București. Cum am supraviețuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc sunt două romane care vorbesc chiar pe limba elevilor de astăzi. Pentru că sunt scrise (și) de elevii de astăzi. Dora, Clara, Raul, Filip și Luca sunt protagoniștii. Înainte de clasa a opta au înființat o societate secretă – Reparabile Tempus (aici chiar e rost de coincidență, n-am regizat asemănarea cu dictonul latin citat la început; sau poate că da). Cu ajutorul ei speră s-o scoată la capăt cu profesoara de germană, cu stresul Evaluării Naționale și cu toate întâmplările neprevăzute ale vieții de elev. Ioana Nicolaie este una dintre cele mai versatile scriitoare din portofoliul Arthur. Alături de cărțile de mai sus, îi cucerește pe cititorii mici și mari cu Aventurile lui Arik (ilustrații de Walter Reiss), cu Ferbonia și Vertijia (ilustrații de Anca Smărăndache), cu Spionul Kme, Salvarea lui Onux, Zmeu Robot și Clopoțelul fermecat, toate ilustrate de Sidonia Călin.
 

3. Un scriitor apreciat deopotrivă de copii și adulți, scriind literatură și pentru unii, și pentru ceilalți, este Matei Vișniec, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi români contemporani. Piesele sale de teatru pentru copii, publicate de Editura Arthur și ilustrate de Andra Bădulescu, sunt inspirate de realitățile din viața de zi cu zi a copiilor și sunt adaptate în diferite teatre din țară și străinătate. Cu un picior în povestea lui Creangă și cu unul în dramele moderne și mentalul colectiv, Capra, Iedul cel mic și Cumătra Lupoaică este o piesă care-i prezintă pe capră și pe iedul cel mic din punctul în care i-a lăsat humuleșteanul. Ea e cuprinsă de remușcări pentru răzbunarea cruntă tocmai dusă la capăt, el are nopți pline de coșmaruri. Lor li se alătură Cumătra Lupoaică, și ea în căutare de alinare. Textul se transformă ușor într-o metaforă amplă asupra răului și binelui, asupra dreptății și nedreptății – o radiografie a lumii pe înțelesul copiilor. Cu la fel de multă atenție la detalii și umor îmbinat cu realități dure sunt și celelalte piese de teatru semnate de Vișniec: Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, Povestea regelui transformat în clovn și Cu vaporul printre stele.

4. Nu poți vorbi de poezii pentru copii fără să pomenești numele lui Florin Bican, unul dintre cei mai ingenioși scriitori-poeți și traducători-poeți din România. Seria Apolodor Explorator, realizată împreună cu Dan Ungureanu, care continuă aventurile pinguinului prin ilustrații una și una, este o colecție de rime deștepte, umor sănătos și informații extraordinar de bine explicate, capabilă să-i ajute pe micii cititori să învețe lucruri noi despre păsările din Deltă, despre explorarea Spațiului, despre Munții Carpați și despre lumea furnicilor. Strofa mea preferată este, cum se putea altfel, cea care deschide volumul Hai pe Lună împreună: „Luna, de nu cumva mă-nșel, / E o clătită XXL, / Rumenindu-se bălaie, / În a cerului tigaie”. Vă puteți distra alături de Florin Bican și în volumele Și v-am spus povestea așa și Tropice tâmpe (ilustrații de Andreea Dobrin Dinu), Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc (ilustrații de Matei Branea), Petarde și pocnitori (ilustrații de Andrei Măceșanu) și Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul (cu ilustrații de același Dan Ungureanu).

Cum e lesne de înțeles, lista de mai sus e cât se poate de subiectivă și complet incompletă. Bineînțeles că noi, cei în vârstă, citeam „pe vremea noastră” (ultima dată, promit!) și Ionel Teodoreanu, și Gellu Naum, și Radu Tudoran, și poezii de George Topîrceanu. 

Și e cunoscut de toată lumea că puștii de azi citesc cărțile lui Alex Moldovan, ale Adinei Popescu și ale Adinei Rosetti sau benzile desenate create de Ileana și Maria Surducan, de Alexandra Goldillo sau Emanuel Pavel.

Partea cea mai distractivă? Că azi putem face schimb de liste și vom avea parte de aceeași plăcere a lecturii, din toate timpurile. 

Un articol scris de Oana Purice