Animale care au influențat destinul omenirii. Despre „Istoria lumii în 100 de animale“, de Simon Barnes

Iată o carte-album foarte specială, la care Simon Barnes a lucrat ani la rândul, timp în care a străbătut mapamondul pentru a cerceta natura sălbatică și a aduna date pentru teoriile sale privitoare la legătura dintre oameni și animale de-a lungul istoriei. De la albinele care ne polenizează hrana la cimpanzeii cu care împărțim 98% din ADN-ul nostru, Istoria lumii în 100 de animale (Simon Barnes, cu ilustrații de Frann Preston-Gannon, traducere de Gabriel Tudor și Radu Lilea, colecția Sapiens, Editura ART) explorează relația unică și plină de semnificație dintre noi și ființele necuvântătoare. Volumul nu a fost gândit ca o istorie completă, ci, mai degrabă, ca o selecție de specii – un punct de plecare care poate servi drept inspirație pentru propria noastră cercetare a naturii și a rolului pe care trebuie să ni-l asumăm în protejarea planetei. Informațiile inedite sunt însoțite de frumoasele ilustrații ale lui Frann Preston-Gannon.

În fiecare zi putem învăța lucruri noi despre lumea care ne înconjoară. Iată o mică parte din ce veți descoperi prin intermediul lui Simon Barnes: 

Bibliofilie sună destul de familiar… Dar știți ce înseamnă biofilie? Marele savant Edward O. Wilson a spus că oamenii au o curiozitate naturală cu privire la viața celorlalte specii. El a denumit „biofilie“ acest tip de dragoste.

Urangutan înseamnă „om al pădurii“ în limba malaeză. El trăiește doar pe insulele Borneo și Sumatra. Există trei specii: urangutanul de Tapanuli, cel de Borneo și cel de Sumatra. 

Masculii adulți sunt de obicei solitari. Însă femelele petrec până la cinci ani alături de puiul lor pentru a-l învăța cum să supraviețuiască în pădure. E ca și cum micul urangutan ar primi o educație temeinică.

Există peste 350 de specii de papagali. Arara albastru mare are un metru în lungime (de la cap până în vârful cozii), fiind cea mai impozantă specie. Cel mai mic este papagalul pigmeu, care măsoară doar 8 centimetri. Arara albastru „ciupește“ cu puterea mușcăturii unui câine de talie mare. 

Papagalii apar ca personaje în multe cărți. Piratul Long John Silver, din romanul Comoara din insulă, de Robert Louis Stevenson, era mereu însoțit de papagalul său, care îi stătea pe umăr. 

Se face adesea confuzie între iepurele de vizuină și cel de câmp. Puii iepurelui de  vizuină vin pe lume într-un loc adăpostit, sunt orbi la naștere și neajutorați; puii iepurelui de câmp se nasc în mediu deschis și pot alerga de îndată. Bugs Bunny este un iepure de câmp, la fel și Brer din vechile povești americane. Până în secolul al XIX-lea, în America nu existau iepuri de vizuină, ci numai iepuri de câmp!

Cocorilor li se spunea și „păsările raiului“. Sunt aproape la fel de înalți ca oamenii, dansează ca balerinele și zboară ca niște îngeri. Masculul și femela de cocor rămân împreună întreaga viață. „Dansul“ lor sincron întărește devotamentul reciproc. 

Există 15 specii de cocori. Cocorul domnișoară poate ajunge la o  înălțime de 90 de centimetri, în vreme ce cocorul sarus poate atinge chiar 175 de centimetri. 

În Japonia există credința că, după ce ai făcut 1000 de cocori de hârtie, un cocor adevărat îți va îndeplini o dorință.

Tot în Japonia, ciorile pun nuci pe drum, astfel încât să fie sparte de mașinile care trec. Ele au perfecționat această metodă, așezând nucile pe trecerile de pietoni și adunându-le miezul atunci când sunt în siguranță.

Marele naturalist Charles Darwin a spus:  „Mă uit la coada păunului și... mi se face rău.“  De ce? Pentru că această coadă enormă, superbă a păsării rămânea un lucru inexplicabil pentru naturalist. Cum putea ea să o ajute să supraviețuiască și să se înmulțească? După multă strădanie, Darwin a găsit, în cele  din urmă, răspunsul. Cu cât este mai bogată coada păunului mascul, cu atât femelele îl vor găsi mai atrăgător. 

Păunii au fost dintotdeauna îndrăgiți datorită frumuseții lor; adesea sunt crescuți de cei cu dare de mână. Întreținerea nu costă foarte mult, dar aceste păsări au nevoie de mult spațiu.  

Insulele Canare înseamnă „Insulele Câinilor“. Așadar, canarii poartă numele unui alt animal de companie. Au început să fie ținuți în colivii acum 600 de ani. Aceste păsări cântătoare erau capturate pe insulele din largul coastelor Africii, între care Insulele Canare. 

Prima poveste despre Moș Crăciun și renul său a fost scrisă în 1823. A apărut într-un ziar din New York, se numea O vizită a Sfântului Nicolae și începea așa: „Era în ajunul Crăciunului...“. A mai durat un secol până ca Rudolf să-și facă apariția. 

Poezia despre renul cu nas roșu a fost scrisă de Robert L. May în 1939. Zece ani mai târziu, cumnatul său, Johnny Marks, a transformat poezia într-un cântec, care a fost înregistrat de Gene Autry,  supranumit Cowboy-ul Cântăreț. 

E drept, renii adevărați nu pot zbura, însă pot face ceva la fel de spectaculos: ei supraviețuiesc la temperaturi extrem de scăzute care ar ucide majoritatea celorlalte animale. 

***

INTRODUCERE

 

Noi suntem oameni. Iar asta înseamnă că suntem o specie de animale. Împărțim planeta cu milioane de alte specii.

Trăim împreună cu animalele, iar ele ne modelează istoria. Nu am putea fi unde suntem astăzi – nici măcar n-am fi existat – fără ele.

Unele animale ne-au fost de ajutor, altele ne-au dăunat. Și noi le-am fost de ajutor unora dintre ele, iar altora le-am făcut atât de mult rău, încât au dispărut.

Iată, așadar, o carte despre viață și moarte. În paginile ei se află lucruri minunate și înfricoșătoare, deopotrivă, la fel ca animalele. Oricât de drăguțe ar fi unele dintre ele, animalele nu sunt niște jucării pe care să le smotocești; ele sunt mai mult de-atât.

Sper ca această carte să te ajute să înțelegi felul în care noi, oamenii, și toate celelalte ființe conviețuim pe aceeași planetă. La sfârșitul lecturii, vei putea da și tu o mână de ajutor pentru conservarea naturii.

Stă în puterea noastră, a tuturor, să facem acest lucru.

Până la urmă, e un lucru care ne privește pe toți. 
 

Să începem cu niște urme de pași din Africa, de acum patru milioane de ani: două ființe mergând împreună, un adult și un pui. Ce fel de animale erau? Erau oameni – și aproape sigur mergeau ținându-se de mână. Când părinții își feresc copilul de primejdii – de pildă, atunci când traversează o stradă plină de mașini –, ei îi spun: „Ia-mă de mână!“. Dar ce primejdii să fi înfruntat oamenii în acele vremuri îndepărtate? Leii.

Leii au trăit cândva și în Europa. Dar, pe măsură ce numărul oamenilor a crescut, teritoriul leilor s-a micșorat. Astăzi, aceștia mai pot fi întâlniți doar în Africa și în India.

Leii trăiesc în familii. Vânătoarea este condusă de femela cea mai puternică; ea duce greul vânătorii, ajutată de celelalte leoaice. 

Primii oameni care au mers în poziție bipedă au împărțit câmpiile africane cu leii, care erau cele mai puternice animale. Leii ucideau și mâncau alte animale – chiar și oameni – pentru a supraviețui. Iar asta ne-a rămas adânc întipărit în memorie.

Leii ne erau dușmani și trăiam cu teama lor. Totuși, mult mai târziu îi vânam pur și simplu ca să ne distrăm.

De aproape 60 de ani, lucrurile au început să se schimbe: ne preocupă tot mai mult felul în care ne purtăm cu celelalte specii de animale, care ne seamănă mai mult sau mai puțin. Privim altfel leii și celelalte sălbăticiuni. N-ar fi mai bine să trăim în armonie cu toții?

George și Joy Adamson au trăit în Africa și au crescut o leoaică orfană. I-au dat numele Elsa. Imaginile cu Elsa trăind în armonie cu prietenii ei, oamenii, au făcut înconjurul lumii. Dar nu era totul atât de frumos și de pașnic pe cât părea. Unul dintre puii Elsei a crescut pe jumătate îmblânzit, pe jumătate sălbatic. A ucis un om și a fost apoi împușcat.

Masculii au coame uriașe, care arată ca niște coroane. Sunt puternici și fioroși, de aceea folosim expresia „viteaz ca un leu“. Mulți regi au purtat numele acestui animal, inclusiv Richard Inimă de Leu al Angliei.
 

Pe stemele Angliei, Scoției, Canadei, Finlandei, Danemarcei, Kenyei și Muntenegrului sunt înfățișați lei.

În prezent nu se mai găsesc prea des lei în afara parcurilor naționale din Africa. Dar mai există circa 300 de lei rămași în Parcul Național Gir din India.

Astăzi există mai puțini lei ca pe timpul Elsei. Numărul lor a scăzut cu 30% în ultimii 20 de ani. În sălbăticie mai trăiesc doar vreo 20 000 de lei africani, fiind clasificați ca specie vulnerabilă. 

Acum 130 de ani, când se construia o cale ferată din Kenya până în Uganda, doi lei au ucis și mâncat 135 de oameni în numai doi ani.

Adesea găsim lei în cărți și poezii! În Leul, Vrăjitoarea și dulapul apare un leu care are calitățile unui zeu.

În Piața Trafalgar, din Londra, se află statuile a patru lei. Îi considerăm neînfricați și curajoși; de aceea au fost aleși pentru a străjui columna închinată amiralului Horatio Nelson.