Anchetă „Locuiește în poveste!” cu tinerii din taberele Arthur (partea I)

Anul acesta, tabăra de creație „Locuiește în poveste!” a ajuns la ediția a XIII-a. Copiii care au participat în primele tabere sunt acum adulți, mulți dintre ei au terminat studiile universitare. Ne-am gândit să luăm legătura cu câțiva tineri din mai multe tabere, să ne povestească cum își amintesc experiența și să aflăm dacă le-a influențat în vreun fel parcursul.

Ne-am dorit ca poveștile lor să ajungă la un public cât mai divers, de aceea le-am dedicat o anchetă în revista Matca literară nr. 9, care a fost coordonată de Alexandra Torjoc. Rezultatul: șapte pagini pline de amintiri frumoase, povestite și ilustrate de: Maria Irina Georgescu, Ioana Văllimărescu, Lupu Nicholas Calinic, Mara Marinescu, Maria Alexandra Stoica, Matei Someșan, Teodor Păpușe și Marta Crețu. Am împărțit materialul publicat în revistă în două părți. Citiți mai jos prima parte.

***

Cui îi place să citească, să scrie și să deseneze? Și câți dintre cei cărora le place să-și petreacă timpul făcând asta pot beneficia de un spațiu care nu doar că îi încurajează să o facă, care le oferă și îndrumarea unor antrenori? Literatura are și ea un scouting al ei, o formă de recrutare sau descoperire a talentului, desigur, dar nu multe sunt inițiativele care, trecând de procesul de selecție, investesc cu adevărat într-un exercițiu de racordare a copiilor și adolescenților (și) la natura aplicată a pasiunilor pe care le au – aici, literatura și ilustrația. Ei bine, tabăra Locuiește în poveste!, organizată încă din 2012 de Editura Arthur, este o astfel de inițiativă. Cu un palmares de nouă volume cu povești scrise de juniorii taberei, cu o serie de scriitori, lingviști și ilustratori de primă mână (Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Simona Popescu, Adina Popescu, Rodica Zafiu, Mircea Cărtărescu, Liviu Papadima, Florin Bican, Alex Moldovan, Dan Ungureanu, Irina Dobrescu, Oana Ispir, Dinu Dumbrăvician – fiind câțiva dintre invitații care au moderat atelierele de creație) – Locuiește în poveste! înglobează o întreagă lume. Din ea, se strecoară istoriile copiilor care au fost acolo. Două dintre acestea au ajuns și pe rafturile librăriilor: Cartea năsoaselor, publicată în 2023 la Editura Arthur a fost ilustrată de Ioana Văllimărescu (participantă în edițiile din 2014, 2015 și 2016) și Mama mea e un NuștiuceHaizisăizic, publicată în 2024 la Editura Grafic și ilustrată de Marta Crețu (sosită în taberele din 2022 și 2023). Așa stând lucrurile, am căutat să redau măcar o parte din magia acestui loc – iar pentru asta, îi mulțumesc Marciei Marin, care a mediat dialogul dintre mine și arthurieni. Iată, așadar, o formă descompusă a taberei, așa cum reiese aceasta din răspunsurile a opt participanți, la curiozitățile de mai jos:

1. Cum îți amintești tabăra Locuiește în poveste!, organizată de Editura Arthur?

În ce an ai participat și la ce ateliere/momente din tabără te-ai reîntoarce?

2. Ți-a fost influențat în vreun fel parcursul după participarea în tabără? Ai

continuat să scrii/să ilustrezi?

3. Care a fost cel mai provocator moment? Ce ai descoperit despre stilul tău

de creație? De ce ți-a fost frică?

4. Provocare: dacă tabăra Locuiește în poveste! ar fi un personaj, cum ar

arăta acesta? L-ai putea descrie în câteva rânduri/l-ai putea ilustra (pe el sau

elemente ale acestuia)?

ȚARA IMAGINARĂ A POVEȘTILOR

Memoria copiilor – sau cea a adolescenților – face uz de un instrumentar cel puțin fas­cinant. „Piesele“ curatoriate în copilărie și în adolescență, și păstrate sub forma unei expo­ziții permanente, rămân, într-un fel, nefiltrate, netrecute prin convenție și rămân astfel chiar și în tranziția către maturitate. Poveștile din jurul focului, atelierele și sesiunile lungi de ascultare activă nu sunt doar tradiții ale ta­berei. Revizitate după un timp de către par­ticipanți – unii, prieteni vechi ai taberei, alții, cunoscând-o abia anul trecut, ele fac parte dintr-o retorică a formării.

Secțiunea de scriere

LUPU NICHOLAS CALINIC: Am participat în tabăra Locuiește în poveste! a Editurii Arthur de două ori: în 2023, respectiv 2024, la secțiunea de scriere creativă. Amintirea pe care mi-au lăsat-o aceste două tabere (mai ales prima ediție) este una într-atât de puternică, într-atât de vie și de grăitoare, aș putea spune, încât mi-e foarte greu să v-o descriu în termeni preciși. A fost altceva, pur și simplu. O alteritate absolut incredibilă pentru mine, un moment de schimbare radicală de care n-am fost conștient decât abia după aceea, când lucrurile s-au mai așezat și prieteniile s-au mai copt. Până atunci, nici măcar nu mi-ar fi trecut prin minte că e posibil ca alții de vârsta mea, copii ca și mine, să aibă preocupări într-atât de asemănătoare cu ale mele și – culmea culmilor! – să nu mă ia în râs fiindcă ci­tesc și (uneori) scriu. Asta a fost foarte important. M-aș întoarce, sincer, la fiecare moment din taberele acestea, de la atelierele de scriere până la clipele petrecute singur, con­templând împrejurimile, sau cu tovarășii mei de năzbâtii.

MARA MARINESCU: Pentru mine, Locuiește în poveste! a fost cea mai așteptată săptămână din vara lui 2024 și pot spune, în urma participării, că aceasta nu a durat doar câ­teva zile. Stările și ideile cu care am plecat de la Alma Vii m-au însoțit în fiecare moment creativ ulterior, poate nu în mod evident, ci printr-un alt fel în care am învățat să privesc scrisul meu și al altora. M-a uimit generozitatea fi­ecărui om întâlnit. În general, îmi place să privesc oamenii pe care îi apreciez. Să stau câteva zile cu ei, să beneficiez de disponibilitatea lor și să îi ascult a fost o ocazie pe care nu o întâlnisem de prea multe ori înainte, într-un loc cu totul special.

MARIA IRINA GEORGESCU: Îmi aduc aminte entuziasmul cu care am ajuns în prima tabără (care a rămas acolo, la fel de puternic, și în următorii doi ani): urma să fac cunoștin­ță și să lucrez cu scriitori adevărați, să le ascult poveștile despre scris și poveștile scrise… Am participat în taberele din anii 2016, 2017 și 2018, în anii mei de gimnaziu. M-aș întoarce la atelierul despre lumi în lumi și trecerile dintr-o lume în alta. Mi se pare o temă profund legată de jocurile pe care le jucam când eram mică și care aveau în ele sâmburi de povești pe care mi-ar plăcea foarte mult să le explorez.

MATEI SOMEȘAN: Am participat la tabăra Locuiește în po­veste! organizată de Editura Arthur de două ori, prima dată în 2018, iar mai apoi în 2022 pentru că, deși câștiga­sem ediția din 2020, apariția pandemiei de Covid a dus la amânarea „premierii“ participanților. Chiar dacă a trecut o bună bucată de vreme de când am vizitat Alma Vii, sătucul săsesc ascuns în inima Transilvaniei, amintirile din tabă­ră îmi sunt încă vii în memorie, în special cele din serile petrecute alături de prieteni, în jurul focului. Aveam deja o preferință pentru discuțiile purtate pe înserat, însă cele cu colegii de tabără – unii veterani ai edițiilor anterioare, alții mai noi – au avut un farmec aparte și chiar și un ca­racter practic, deoarece cei mai mari decât noi ne ofereau și lecții de viață care, pe parcursul anilor, s-au dovedit a fi de neprețuit. Tot seara aveau loc și lecturile autorilor care ne citeau fragmente inedite din cărțile care urmau să fie publicate în curând la Editura Arthur. Astfel, am avut oca­zia să aflu mai multe despre geneza unor romane și serii de romane, să pun întrebările arzătoare pe care le aveam în calitate de fan al acestora și chiar să particip la câteva lecții de filosofie ținute de domnul Cărtărescu.

Secțiunea de ilustrație

MARIA ALEXANDRA STOICA: Probabil numele pe care îl poartă această tabără descrie cel mai bine modul în care îmi amintesc de zilele petrecute acolo – am simțit că locu­iesc într-o poveste și nu îmi doream să se termine absolut deloc. Din acest motiv am ales să mă înscriu la trei ediții: o dată la scriere creativă, în 2016, de două ori la ilustrație, în 2018 și 2019. Dacă ar fi posibil, m-aș reîntoarce la fiecare atelier, însă pot spune că momentele pe care mi le amintesc cu drag sunt serile de lectură, când stăteam toți la mese și ne lăsam purtați cu gândul în lumea ce se deschidea în fața ochilor noștri prin poveștile pe care le auzeam, sau toate atelierele de ilustrație la care am participat și am învățat lucruri fără să simt vreo presiune, ci printr-un joc conti­nuu. M-aș întoarce la nopțile petrecute în jurul focului, m-aș plimba din nou prin Alma Vii cu prietenii pe care mi i-am făcut acolo, aș face totul iar și iar.

IOANA VĂLLIMĂRESCU: Taberele Locuiește în poveste!, la care am participat trei ani consecutiv (2014, 2015 și 2016), le asociez cu copilăria mea: o lume magica care aduna lao­laltă povestitori si ilustratori, oameni mari si oameni mici, culori, bucurie, mirare si descoperire. O lume la care m-aș întoarce cu bucurie oricând.

TEODOR PĂPUȘE: Lumina de asfințit este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la tabăra Arthur. Silueta bisericii fortificate ce era scăldată în lumina asfin­țitului sau satul, cu totul, văzut de sus din împrejurime la apus, cum l-am văzut de atâtea ori anul trecut cât timp filmam și pozam de pe culmile dealurilor.

Am participat în 2023 și 2024, în al doilea an cu mai puține emoții decât în primul. M-aș întoarce oricând cu mare drag la atelierele lui Dan Ungureanu și cele ale Adinei Popescu. Simt că niciun moment petrecut în tabăra nu este mai presus decât altul, așa că m-aș întoarce, de fapt, în prima zi din primul an, că să pot retrăi toate amintirile și momentele frumoase.

MARTA CREȚU: Am participat în tabăra Locuiește în poves­te! în edițiile din 2022 și 2023. Eram printre cei mai mari copii de acolo dar asta nu mi-a făcut experiența mai puțin plăcută, chiar din contră. Am fost foarte surprinsă să în­tâlnesc copii care își manifestau pasiunea pentru literatură sau artă vizuală într-un mod mult mai serios față de marea majoritate a tinerilor de vârsta mea. Fiind înconjurată de oameni incredibil de ambițioși și creativi, am reușit să văd și eu lumea prin ochii lor. La atelierele de ilustrație m-aș întoarce mereu negreșit, acestea au avut o atmosferă aparte la care mă tot gândesc și mi-o amintesc cu drag.

O LEGITIMAȚIE DE CURAJ

Sigur că taberele au un rol instructiv – care e susținut mai ales de crearea unui colectiv cu interese comune, colectiv ghidat de mentori care știu cum să așeze copiii și adolescenții față-n față cu responsabilitatea libertății, cu seriozitatea jocului. De ce însă o legitimare a curajului și nu doar o diplomă de participare? Dacă citim răspunsurile copiilor, vom vedea că ceea ce legitimează curajul este arta care a devenit parte integratoare în viețile lor.

LUPU NICHOLAS CALINIC: Pot să afirm acum, fără vreo urmă de exagerare sau de pompozitate livrescă, că prima tabără la care am participat mi-a răsturnat din cap până în picioare întreaga viață. Înainte de asta, nu luasem mai deloc în serios un viitor în ceea ce înseamnă scriitura – fuseseră, într-adevăr, câteva încercări din când în când, cunoșteam deja o oarecare aplecare a mea către domeniul literar-artistic, dar nu vedeam o finalitate în toate aceste lucruri. Nu aveam o direcție, nu făcusem încă din treaba asta un scop în sine pe care să-l urmez fără preget. Dar, de îndată ce prima mea tabără a luat sfârșit și mintea mi s-a mai limpezit, a avut loc o minunată explozie de scris și de citit, ce-a continuat (cu ușoare variațiuni de cantitate și calitate) până în clipa de față.

MARA MARINESCU: În tabără s-a petrecut ceva ce m-a surprins cu adevărat. Nu știu cât mi s-a schimbat scrisul, dar la un moment dat am realizat că felul în care citesc s-a modificat. Nu aș putea explica asta, dar pot da două exem­ple. Începând cu provocarea, lansată de Florin Bican, de a scrie propriul poem folosind cuvinte selectate din texte eminesciene, am simțit cum tipul lectură se transforma, privirea aluneca, mai degrabă, pe formele mai ofertante ale cuvintelor, în loc să caute sensuri. Apoi, înțelegând de la Ioana Bot „mecanismul“ unui sonet, l-am privit cu mai multă curiozitate. Așa am realizat că forma fixă și simetria mă provocau mai tare decât lipsa acestora în acel caz. Pentru mine, chiar dacă durează mai mult sau mai puțin, aceste mici modificări în ocupația mea de bază (cea de cititor) au fost prima mea uimire din tabăra Locuiește în poveste!. Cunoscând atâția oameni simpatici, am rămas cu mul­te lucruri. Acum nu mă refer doar la prieteniile care și-au clădit bazele în acele zile, ci și la propunerile de a scrie și prin alte părți pe care le-am mai primit pe urmă. Am con­tinuat să scriu și să fiu cu ochii pe toate evenimentele care îmi stârneau curiozitatea, să fac tot posibilul pentru a mă reîntâlni cu oameni „din poveste“.

MARIA IRINA GEORGESCU: Taberele Locuiește în poveste! m-au ajutat să îmi găsesc o încredere în relația cu scrisul, să înțeleg că fiecare idee pusă pe pagină e primul pas în­tr-o călătorie care e greu de plănuit și deseori ajunge în alte locuri decât mă așteptam. Poate sună clișeizat, dar e chiar acolo, în numele taberelor: poveștile sunt un loc. Acum tind să scriu mai multă poezie, pe care am început să o explorez cu adevărat abia după tabere, în liceu, dar față de care am cumva aceeași atitudine: poeziile sunt povești distilate, impresii fugitive ale unor locuri.

MATEI SOMEȘAN: Chiar aș putea spune că participarea la taberele Arthur a fost unul dintre cele mai importante mo­tive și surse de motivație pe care le-am avut pentru a-mi continua parcursul literar. Deși aveam o înclinație pentru acest domeniu, nu eram încă sigur dacă aceasta era doar o pasiune trecătoare sau un talent neexplorat, însă am des­coperit că, deși se afirmă că „poeții (sau scriitorii, pentru că la acea vreme obișnuiam să scriu predominant proză) mor de foame“, efortul lor, chiar dacă nu se încununează neapărat cu răsplată materială, este recompensat din plin cu experiențe memorabile și împlinitoare.

Secțiunea de ilustrație

MARIA ALEXANDRA STOICA: Pot spune că participarea în tabără mi-a dat curajul de care aveam nevoie să continui pe un drum al desenului. Să fii înconjurat de atâția oa­meni creativi, copii de vârsta ta care au aceleași pasiuni și să poți participa la ateliere care te încurajează să continui ceea ce faci este magic. Deși nu mai scriu atât de des, nu am renunțat niciodată la a crea povești și poezii, chiar dacă le păstrez mai mult pentru mine, iar ilustrațiile au devenit o parte importantă din persoana care sunt azi – îmi place să îmi desenez prietenii, ilustrez des ceea ce simt, încerc să adaug desene care să aibă o notă personală și în pro­iectele de la facultate. După participarea în tabără, mi-am dat seama că nu aș putea să renunț vreodată la ilustrație.

IOANA VĂLLIMĂRESCU: În 2014, în prima tabără, am con­știentizat că ilustrația poate fi profesie în sine, nu doar o pasiune. Această descoperire mi-a oferit o perspectivă nouă și m-a motivat să mă perfecționez. De atunci, am conti­nuat să desenez cu bucurie, transformând treptat această pasiune în drumul pe care îl urmez în prezent cu încrede­re și entuziasm.

TEODOR PĂPUȘE: Am învățat multe reguli și tehnici în arta ilustrării de carte de la Dan Ungureanu, pe care le aplic și în crearea benzilor mele desenate. Iar feedbackul primit pe scurt-metrajele făcute la atelierele Adinei Popescu m-au aju­tat și m-au făcut în același timp să iau în considerare un vi­itor în direcția aceasta. Am continuat să fac în special benzi desenate, cu care am participat la Ordinul Povestitorilor, revista Comics, Festivalul de BD Istorice Brașov.

MARTA CREȚU: Participarea mea în ediția din 2022 a marcat începutul unui efect de domino în privința carierei mele de artist. După acea vară am început să particip în foarte multe workshop-uri de desen, animație și film. Am învățat că atunci când lucrezi cot la cot împreună cu oameni care îți împărtășesc pasiunea, totul devine mult mai eficient și plăcut, iar asta este ceva ce vreau să fac pentru restul vieții mele. Locuiește în poveste! m-a ajutat să realizez că drumul pe care mi l-am ales este cel 100% potrivit pentru mine.

Foto: Ema Cojocaru