Anchetă „Locuiește în povesteˮ #3 | Gabriel Cărtărescu: „Decorurile sunt foarte importanteˮ
GABRIEL CĂRTĂRESCU este elev în clasa a XII-a la Liceul German „Hermann Oberth“, Voluntari. A câștigat la Locuiește în poveste de trei ori, adică maximum posibil. Face parte din grupul de scriere creativă Liternauții. Are rubrică în Ordinul povestitorilor, a fost pe locul III la un concurs național de eseuri inițiat de Dilema Veche și este unul din cei nouă prieteni ai lui Robert Ersten, autorul bestsellerului Cum am supraviețuit clasei a VIII-a.
Prima oară am participat la concursul Locuiește în poveste în 2013, când nu știam ce important avea să fie pentru mine de-a lungul anilor. Dacă n-aș fi aflat despre concurs, aș fi pierdut enorm, cu totul altfel ar fi arătat vacanțele mele. Zilele petrecute în tabere au fost printre cele mai frumoase zile ale vieții mele, în tabăra din 2016 fiind chiar cele mai bune. Timpul petrecut la atelierele de scriere creativă m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri pe care probabil nu le-aș fi descoperit singur. Și, desigur, m-a ajutat și să mă perfecționez în arta scrisului, pe care încă o practic, deși nu atât de mult pe hârtie, cât mai ales „scriind“ zilnic sute de povești aleatorii în mintea mea, povești care îmi alcătuiesc viața.
În prezent, pasiunea mea principală este una tehnică, îmi place să lucrez cu computere foarte mult. În principal le construiesc, le optimizez pentru o experiență cât mai plăcută și apoi nu prea le mai folosesc. Știu că asta este pasiunea generației mele, dar eu nu mă opresc doar la cele mai noi lucruri. Colecționez și computere vechi, cel mai vechi pe care îl am acum fiind un Commodore 64, umblu și cu alte electronice, cum ar fi pickup-uri, magnetofoane (care sunt lucrurile mele preferate de pe lume), televizoare, console vechi, telefoane, tot felul de lucruri. Încerc să învăț și cum să le restaurez. De exemplu, la un moment dat am reușit să repar ecranul unui gameboy clasic cu un ciocan de lipit, asta fiind cea mai mare reparație a mea de până acum, deși una ușoară. Motivul adevărat pentru care îmi plac aceste lucruri ține însă tot de literatură. Oricum ar fi să definim literatura, o transcriere a vieții, a gândurilor, ideilor, dorințelor, setea oamenilor de-a cunoaște și de-a înțelege, sau chiar niște simple întâmplări pe hârtie, în fiecare poveste apar și decoruri. Pentru mine aceste decoruri sunt foarte importante. Lucruri care nu țin de povestea principală, dar care pot să însemne enorm. Televizorul pe care a văzut un personaj ceva ce a însemnat mult pentru el, telefonul prin care a comunicat cu cineva important, pickup-ul pe care își asculta muzica. Sau, deși nu e ceva electronic, pana care, purtată de vânt, trece prin fața lui Forrest Gump la începutul filmului și trece încă o dată la sfârșit.
Mă fascinează obiectele vechi, în principal, pentru că au o poveste, și cele noi pentru că vor avea o poveste sau vor face parte dintr-o poveste. Până la urmă, pasiunea mea cea mai mare este de fapt omul... care cine știe cum funcționează. Dacă au ajuns la mine lucruri din povestea altora, cei care le-au avut inițial probabil nu au ținut la ele. Poate pentru ei un decor nu a însemnat așa de mult cât înseamnă pentru mine. Sau poate sunt un hoarder, de vreme ce nu prea sunt în stare să arunc lucruri. Cine știe?
Ancheta „Locuiește în povesteˮ a fost coordonată de scriitoarea Ioana Nicolaie și a fost publicată în revista Tribuna Învățământului (nr. 12 | Decembrie 2020).
