Activități de vară propuse de cele mai îndrăgite personaje
Având în vedere că „Vine vacanța cu trenul din Franța”, suntem siguri că te întrebi ce poți face cu atât de mult timp liber. Am întrebat câteva personaje îndrăgite de tine care sunt activitățile lor preferate și mărturisim că răspunsurile acestora ne-au inspirat să ne facem planuri pentru tot anul. Sperăm să te inspire și pe tine și să pornești cât mai repede în aventură!
1. Aventurieri marini, uniți-vă, și haideți la plajă cu SpongeBob
Dacă dorești să te relaxezi și să te bucuri de soare, SpongeBob îți recomandă să vizitezi Laguna Mâzgă. Pe Omul Marin și pe Băiatul Scoică, doi super eroi pensionați, i-a convins mai greu, dar tot a reușit să îi scoată din zona lor de confort, mai exact din azilul Balta Umbroasă.
Cu toate că nu este cel mai sigur loc pentru plajă din cauza muștelor mâzgă și a nisipurilor mișcătoare, poți sta liniștit: gardienii curajoși ai adâncului fac echipă bună cu eroii favoriți ai lui SpongeBob și te vor salva de orice pericol.
2. Călătorul în Țara Vampirilor
Dacă ești un iubitor al turismului local, pregătește-ți bagajele și vaccinurile cu extract de usturoi și pornește într-o călătorie de neuitat în Țara Vampirilor. Ai șansa de a vedea ce n-a văzut Parisul!
Sursa foto: roxana.reads28
Pe lângă castelele înfricoșătoare și peisajele spectaculoase, te vei întâlni cu personaje populare (Împăratul Roșu, Împăratul Verde, Făt-Frumos), dar și mai puțin cunoscute (Pricoliciul, Pipăruș-Pătru, Blajinii). Călătorul îți recomandă să acorzi mare atenție eroilor mai puțini cunoscuți: nu de alta, dar fără atenția ta riscă să cadă pradă uitării și să dispară pentru totdeauna!
P.S: Dacă vizitezi Țara Vampirilor, este MUSAI să încerci micii de la Birtul lui Cocoșatu!
3. Dezleagă mistere cu Detectivii Aerieni
Alătură-te lui Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc și devino cel mai nou membru al Detectivilor Aerieni.
Nu este o treabă ușoară să dezlegi mistere: trebuie să interoghezi suspecți fioroși precum Stănică, să aduni probe neîncetat și să le pui cap la cap în timp util.
De asemenea, Detectivii Aerieni te previn: de cele mai multe ori, lucrurile nu sunt ceea ce par. Chiar dacă finalul unui caz nu este la fel de palpitant precum anchetarea lui, contează mai mult “prieteniile legate, întâmplările trăite și fursecurile mâncate.”
4. Sleepover la muzeu cu Jamie și Claudia
Jamie și Claudia au o provocare pentru tine dacă ești pasionat de artă: vizitează Muzeul Metropolitan de Artă din New York și stai peste noapte.
Poate părea dificil, dar frații Kincaid îți oferă câteva ponturi pentru o experiență de neuitat: alătură-te unui grup de elevi sau studenți (nimeni nu îți va remerca prezența astfel), mergi la toaletă când se închide muzeul (vei scăpa basma curată deoarece paznicii sunt prea ocupați să verifice dacă toată lumea a plecat) și dormi în patul antic al lui Irwin Untermyer pentru un somn liniștitor.
5. Activități în cuplu cu Catana Comics
Orice cuplu ar trebui să facă activități interesante, palpitante sau doar distractive pentru a construi o bază solidă împreună. Cei de la Catana Comics vin cu propuneri accesibile, dar de efect, pentru tine și perechea ta.
Ce părere ai de un maraton Harry Potter împreună? Sau surprinde-ți partenerul/partenera adoptând un cățeluș jucăuș sau o pisicuță leneșă!
Răsfățați-vă reciproc cu atenții precum o cafea bună dimineața sau un pahar de vin seara și să nu uitați să vă iubiți necondiționat în orice moment!
6. Învață limba păsărească de la frații Rățoi
Vrei să înveți o limbă atât de străină încât nu o găsești nici pe Duolingo? Frații Rățoi te învață păsăreasca!
Prima regulă este cea mai simplă: după fiecare silabă, se adaugă litera P, apoi ultima vocală a silabei:
Apă = a-PA/pă-PĂ
Însă când avem cuvinte alcătuite dintr-o singură silabă, regula menționată anterior nu se aplică și trebuie să despărțim cuvântul în două.
Astfel, prima parte se termină cu o vocală, iar după fiecare consoană adăugăm P, urmat de Î.
Măr = mă- PĂ/RÎ-PÎ
Lecția de păsărească se încheie cu un principiu fonetic predat de Adi lui Puica: accentul cade mereu pe ultima silabă.
“De acum, puteți fi siguri: până la sfârșitul vacanței, plictiseala avea să dispară pe toată întinderea Gersei, de parcă nici n-ar fi fost.”
7. Gătește marinărește cu Charlotte Doyle
Viața la bordul corabiei Seahawk nu este tocmai ușoară: căpitanul este un tiran, membrii echipajului se ceartă tot timpul, se mai întâmplă să fii și acuzat de crimă ... Singurul lucru bun este prăjitura făcută de Zachariah.
Această delicatesă se numește Prăjitura Marinarului și este foarte ușor de preparat! Singura rugăminte a lui Charlotte este să rogi un adult să te ajute cu fiertul apei.
Acestea sunt ingredientele și instrucțiunile pentru a deveni un master chef în această vară:
- 2 linguri de unt
- 2 linguri de zahăr
- 1 ou, bătut ușor
- ½ cană de melasă
- ½ căni de făină
- 1 linguriță de praf de copt
- ½ linguriță de sare
- ½ cană de apă fiartă
- ½ cană stafide (opțional)
- Untul și zahărul se bat într-un vas mare cu ajutorul unui mixer până se obține o cremă pufoasă.
- Adaugă oul și melasa în crema de zahăr ars și unt și bate-le bine.
- Cerne făina într-un alt vas, adaugă praful de copt și sarea. Dacă folosești stafide, adaugă-le și pe acestea în amestec uscat.
- Adaugă alternativ cantități mici de amestec uscat și de apă fiartă în crema de zahăr și unt. Omogenizează compoziția.
- Toarnă compoziția într-o tavă rotundă cu diametrul de 23 de centimetri sau într-una pătrată de 20 x 20 de centimetri și bag-o la cuptor. Aburul care iese din apă fiartă va coace prăjitura în aproximativ o oră și jumătate – două ore. Ai grijă să nu tragi cu ochiul!
8. Devino un spion cu Harriet
Harriet te învață cum să devii cel mai tare spion din cartier. Primul pas: cumpără-ți un carnețel drăguț și notează-ți tot ce observi în jurul tău. Al doilea pas: creează-ți o ținută potrivită pentru spionat: haine în culori închise, pantofi comozi, ochelari de soare cu rame negre. Doar nu vrei ca doamna Plumber sau familia Dei Santi să te prindă în flagrant!
Nu în ultimul rând, Harriet te sfătuiește din proprie experiență să nu te axezi doar pe defectele oamenilor în notițele tale. Nu este vina domnișoarei Whitehead că are „picioare ca niște schiuri”, iar Janie nu trebuie judecată doar pentru că este pasionată de experimente științifice. Vorba lui Dostoievski, citat de unica Ole Golly:
„Iubiți toată plăsmuirea ziditorului acestei lumi, în întregimea ei, precum și fiecare grăunte de nisip în parte. Cătați cu drag la fiece frunzuliță, la fiece rază de soare. Iubiți dobitoacele necuvântătoare și firul de iarbă, iubiți orișice lucru neînsuflețit. Iubind, veți înțelege taina divină ce se ascunde în toate și deslușind-o odată pentru totdeauna, cu fiecare zi vi se va arăta tot mai lămurit.”
Citește mai multe pe #artstagram. Revista online pentru cititori haihui.