3 cărți clasice care vorbesc despre prietenie
Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain
Traducere din engleză de Frida Papadache. Ilustrații de Anca Smărăndache
Tocmai atunci îi ieşi în cale bunul său amic Joe Harper, cel mai apropiat tovarăș de şcoală şi băiatul de care îl lega prin jurământ o prietenie veșnică. Joe avea căutătura aspră şi se vedea cât colo că în sinea lui urzea un plan mare şi sumbru. De bună seamă, se întâlniseră aici „două inimi într-un gând“. Ştergându-şi ochii cu mâneca, Tom începu să îngaime, bocind, că el se hotărâse să scape de asuprirea şi de lipsa de înţelegere de acasă, să-şi ia lumea în cap şi să nu se mai întoarcă în vecii vecilor, exprimându-şi în cele din urmă nădejdea că Joe nu-l va da uitării.
Pippi Șosețica de Astrid Lindgren
Traducere din suedeză de Andreea Caleman. Ilustraţii de Ingrid Vang Nyman
Cine erau Tommy şi Annika? Ah, nici asta nu putea şti străinul călător! Păi, Tommy şi Annika erau cei mai buni prieteni de joacă ai lui Pippi! Şi locuiau în casa vecină cu Vila Villekulla. Păcat că străinul n‑a venit mai devreme, când i‑ar fi putut vedea pe Tommy şi Annika acasă la Pippi. Doi copii cu adevărat frumoşi şi binecrescuți. Şi sigur i‑ar fi găsit acasă la Pippi. Numai să fi trecut pe‑acolo mai devreme. Căci Tommy şi Annika veneau la Pippi zi de zi şi îşi petreceau tot timpul cu ea, mai puțin când mergeau la culcare, când mâncau sau erau la şcoală, fireşte. Dar la ora asta dormeau, vezi bine, căci Tommy şi Annika aveau şi mamă, şi tată şi amândoi erau de părere că toți copiii trebuie să meargă la culcare la ora şapte seara.
În jurul lui Pippi se adunară toți copiii din oraşul mic, mititel. Îşi scoaseră ocarinele şi cântară un cântec de adio. Şi totul suna atât de jalnic, căci era o melodie foarte, foarte tristă. Annika plângea de abia se mai putea ține pe picioare. Şi, chiar atunci, Tommy îşi aduse aminte că scrisese o poe‑ zioară în cinstea lui Pippi. Scoase o hârtie şi începu să ci‑ tească. Păcat că îi tremura atât de tare vocea…
Adio, Pippi dragă, astăzi ne părăseşti,
Dar noi am vrea mereu să te gândeşti
Că mulți fideli prieteni aici tu ai lăsat,
Pentru toată viața, câtă ți s‑o fi dat.
— Tiii, cu rimă cu tot! zise Pippi încântată. O s‑o învăț pe de rost, să le‑o recit kureduților seara, când ne adunăm în jurul focului.
Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry
Traducere din franceză de Ioana Pârvulescu. Ilustrații de Dan Ungureanu
Dacă v-am dat aceste amănunte despre asteroidul B 612 şi dacă v-am împărtăşit numărul lui este din cauza oamenilor mari. Oamenii mari iubesc cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ce e important. Nu vă zic niciodată: „Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează cumva fluturi?“ Ci vă întreabă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme are? Cât câștigă tatăl lui?“ Abia atunci își închipuie că-l cunosc. Dacă le spuneţi oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă din cărămidă tran da firie, cu mușcate în ferestre și porumbei pe acoperiș...“, nu sunt în stare să și-o imagineze. Trebuie să le spui: „Am văzut o casă de o sută de mii de franci“. Atunci o să exclame: „Ce minunăţie!“
La fel, dacă le spuneţi: „Dovada că micul prinţ a existat este că era fermecător, că râdea și că voia o oaie. Când vrei o oaie e o dovadă că exiști“, o să dea din umeri și-o să spună că astea-s copilării. Însă dacă le spuneţi: „Planeta de pe care venea este asteroidul B 612“, atunci vor fi încredinţaţi că-i așa și-o să vă lase în pace cu întrebările lor. Așa sunt ei. Nu trebuie să le-o iei în nume de rău. Copiii trebuie să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari.
Dar, firește, nouă, care înţelegem viaţa, nu ne pasă de numere! Mi-ar fi plăcut să încep povestea asta la fel ca basmele. Mi-ar fi plăcut să spun:
„A fost odată ca niciodată un mic prinţ care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten...“ Pentru cei care înţeleg viaţa, asta ar fi părut mult mai adevărat.
Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ţi uiţi un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. Şi aș putea de veni ca oamenii mari cărora nu le mai pasă decât de cifre. Așa că și din cauza asta mi-am cumpărat o cutie cu acuarele și creioane. E groaznic să te reapuci de de senat, la vârsta mea, dacă n-ai avut alte tentative decât pe cea cu un șarpe boa închis și pe cea cu un șarpe boa deschis, la vârsta de șase ani!
