15 cărți recomandate de copii: #13. Prietenii copilăriei mele

Recomandările tinerilor din taberele de creație „Locuiește în poveste!”

David a participat în tabăra de creație din 2022. Textul cu care a câștigat concursul „Locuiește în poveste!", ediția a X-a, se intitulează „Lada de zestre” și a apărut în antologia „Jocuri și jucării. Juniorii” din colecția Cărțile mele. 

Citește recenzia pe care ne-a trimis-o pentru „Prietenii copilăriei mele”.

          Romanul „Prietenii copilăriei mele”, publicat în anul 1961, cu titlul original “Where the Red Fern Grows”, este cel mai cunoscut volum al autorului american Wilson Rawls (1913-1984).

         Cu o sensibilitate aparte, romanul înfățișează o poveste plină de învațăminte, petrecută in Statele Unite in timpul Marii Recesiuni din anii ‘30 ai secolului trecut, povestea lui Billy Coleman, un puști de 12 ani. Acesta are un vis, acela de a avea doi ogari pentru vânătoare. Pentru îndeplinirea dorinței sale trudește din greu timp de doi ani și strânge toți bănuții pe care îi câstigă, făcând cele mai năstrușnice și dificile munci. Dupa ce reușește să câștige toți cei patruzeci de dolari necesari, îl roagă pe bunicul lui să-i comande câinii mult doriți, Little Ann si Old Dan, pe care reușește să-i dreseze, astfel încat să devină adevarați câini de vînatoare și campioni ai unei competiții regionale de vănătoare de ratoni.

        Este o poveste emoționantă despre ambiție, perseveranță, devotament și iubire; despre atașament, sacrificiu și onoare. Este un îndemn să iubim și să respectăm familia și micii prieteni blănoși care pot fi oricând exemple de devotament și sacrificiu, care te lasă pe gânduri și te fac să privești cu emoție sentimentul de nedescris ce se poate înfiripa între un copil și câinii lui.

        Vă recomand să cititi această carte pentru a vă bucura de o lectură plină de aventuri, de a trăi alături de Billy drumul dintre copilărie, adolescență si maturitate.

                Fragment pag 102-103

               - M-am gândit si eu la asta, tată, dar am o înțelegere cu câinii mei. Le-am zis că, dacă încolțesc un raton într-un copac, o să mă ocup eu de restul. Din câte se vede, ei și-au îndeplinit partea lor din învoială.Acum e rândul meu să-mi fac treaba și o să mă țin de cuvânt tată.O să-l dobor la pamânt. Nu mă interesează dacă o să-mi ia un an.

                Tata a râs și mi-a spus:

               -Nu cred c-o să dureze atât de mult, dar tot o să-ți ia ceva.Îți spun eu cum facem.Ia tu catârul și du-te să manânci. O să tai eu la copac până te întorci.

               -Nu tată, i-am zis. Nu vreau ajutor. Vreau să-l tai singur. Vezi tu, dacă mă ajută cineva, nu aș simți că m-am ținut de cuvânt.

                O expresie plina de uimire s-a așternut pe chipul tatei.

               -Dar, Billy, nu poți să stai aici fără să mănânci și să dormi. Și, în plus, ți-ar lua cel puțin două zile să tai copacul. Asta-i muncă grea.

               - Te rog, tată, am insistat eu. Nu mă face să renunț, trebuie să pun mâna pe ratonul ăla.Dacă nu, câinii mei nu o sa mai aibă niciodata încredere în mine.

               - Tata nu știa ce să mai zică. S-a scărpinat în cap, s-a uitat la câini și apoi la mine. A început să se plimbe prin jurul copacului. L-am așteptat să ia o hotărâre. În cele din urmă a spus:

               -Bine atunci. Dacă așa vrei tu, sunt de acord, chiar dacă este doar o înțelegere între tine și câinii tăi.Dacă un om nu se ține de cuvânt, omul ăla nu valorează nici doi bani.Acum trebuie să mă întorc și să-i spun mamei că ești bine.Dar e de la sine înțeles că nu poți avea spor la o astfel de muncă pe stomacul gol, așa că o s-o trimit pe soră-ta mai mare cu un coș de mâncare.

Mă numesc David Ionescu sunt elev al Școlii Germane Hermann Oberth. În primele clase am fost atras de muzică. Ulterior am descoperit și alte pasiuni, cum sunt desenul și pictura, sportul și călătoriile. Pasiunea de a scrie și a citi, a venit mai târziu, încurajat fiind de domnul profesorul de limba romana Toma Dumitru. Nu pot spune care este sursa ideilor, dar pe măsură ce scriu, mâna mea devine terminalul unei inspirații divine. Îmi face o mare plăcere să joc tenis și simt că apa este o a doua natură a mea. Înotul mă relaxează și îmi dă o stare de bine de nedescris. În apă mă simt cu adevărat liber. Practic karate, stilul Wado-Ryu, de la vârstă de șase ani. De atunci sunt campion național atât la kata, cât și la kumite, iar din 2019 sunt campion european la kumite (lupta directă între doi adversari). Sunt recunoscator mentorului meu, Sensei Nobuyuki Nukina, fost campion al Japoniei, care m-a învățat încă din prima zi că aceasta disciplina nu este un sport, ci un stil de viață.