10 noutăți young adult de neratat la Bookfest 2024

de Simona Stoica29 mai 2024
10 noutăți young adult de neratat la Bookfest 2024

De câteva ori pe an, cititorii intră în panică. Sparg pușculițe. Golesc carduri. Se împrumută de la prieteni. Își vizitează bunicii, mătușile și unchii. Nu-și supără (deloc) părinții. Și întocmesc liste. Multe, multe liste. Se pot scrie nenumărate eseuri despre comportamentul cititorilor în „ajun” de Bookfest și Gaudeamus – de fapt, dacă stai câteva zile la un salon de carte, ai putea să strângi destule materiale pentru o lucrare de disertație atipică și, evident, deosebit de captivantă. Mai ales dacă iei câteva interviuri într-o zi de sâmbătă, pe la prânz, când sute de persoane participă la evenimente, se revăd după jumătate de an și pleacă de la standuri cu teancuri (peste teancuri) de cărți. Multe cu autograf, firește.

Între 29 mai și 2 iunie, la Salonul Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilionul B2), magia o să scape – din nou – de sub control la standul Grupului Editorial ART!

Și, pentru că ne plac surprizele și multe titluri abia au sosit din tipografie (nimic nu se compară cu mirosul de cerneală), v-am pregătit o listă cu recomandări literare:
 

  1. Toată furia mea de Sabaa Tahir (14+)

Autoarea a frânt numeroase inimi cu seria Elias și spioana Cărturarilor, însă nimeni și nimic nu o să vă pregătească pentru avalanșa de emoții pe care o va stârni Toată furia mea în sufletele voastre. Un dram de disperare, câteva picături de amărăciune, un val de durere și, bineînțeles, o scânteie de furie întețită atât de situația actuală în lume, cât și de un adevăr greu de acceptat: e atât de ușor să rănești și să distrugi viața cuiva. 

Însă, așa cum ne-a obișnuit, Sabaa Tahir ne oferă și un licăr de speranță. Romanul, care ar trebui să se regăsească în programa școlară, este ca o scrisoare de dragoste, un îndemn să fim mai buni, mai înțelegători și să nu permitem ca ura și furia să ne călăuzească pe un drum greșit.



 

  1. Lumea demonilor (Hoții de fum #2) de Sally Green (14+)

Intrigi politice, războaie și trădări. În continuarea romanului Hoții de fum, mizele cresc și alianțele amenință să se schimbe în moduri nebănuite, pe măsură ce personajele iau decizii care promit un deznodământ captivant și tulburător al trilogiei. 

Considerată lacomă și mult prea ambițioasă pentru că-și dorește să domnească și să conducă armata, Catherine devine tot mai puternică, își pune dușmanii la punct și-și asumă încontinuu riscuri, spre nemulțumirea lui Ambrose, care insistă să o protejeze și nu-i înțelege motivația (e de înțeles, încă e bulversat după evenimentele din primul roman). Pe de altă parte, Tash și-a schimbat complet îndeletnicirea și descoperă un secret important, Edyon asigură o notă de umor și se plânge puțin cam mult (dar îl iertăm), iar March... hai să spunem că alegerile lui vor stârni câteva reacții pătimașe sau controversate din partea cititorilor.

Bonus: un capitol este scris din perspectiva lui Tszayn!
 

  1. O speranță mai mare de Ilse Aichinger (16+)

Autoarea avea doar 26 de ani când a scris romanul în 1947, la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Din moment ce persecuția evreilor și orice aluzie cu privire la Holocaust au fost considerate subiecte tabu în primii ani postbelici, la acea vreme nu a existat prea mult interes pentru carte. În schimb, mulți au vrut să citească despre experiențele dureroase ale soldaților germani care se întorceau de pe front.

La 11 ani, Ellen vrea să fie unul dintre copiii care nu mai au voie să se dea în carusel sau să meargă la școlile publice, unde învață doar cei care au bunicii „potriviți”. Singurul loc în care acești copii îndrăznesc să se joace este cimitirul, însă nici măcar acolo nu sunt în siguranță, pentru că adulții nu-i scapă din ochi. Treptat, amenințările zilnice și frica pun în umbră prieteniile dintre copii, iar gândurile nevinovate ale lui Ellen, care-și dorește să aparțină unui grup, îi vor cutremura pe cititori, care cunosc mult prea bine semnificația unei stele galbene înfipte în piept. 

 

  1. Reguli pentru a fi o fată de Candance Bushnell și Katie Cotugno (14+)

După ce-l denunță pe cel mai îndrăgit profesor din liceu pentru comportament inadecvat, Marina trăiește pe propria piele urmările sexismului. Majoritatea elevilor o hărțuiesc sau nu o cred, cea mai „bună” prietenă îi întoarce (într-un mod deloc subtil) spatele, iar singura persoană pedepsită este chiar ea. 

Îndrumată de un alt profesor, tânăra pune bazele unui club de carte feminist, la care participă atât fete, cât și băieți, dornici să lupte pentru o societate mai justă și să nu-și mai cenzureze părerile, în timp ce descoperă la rândul lor că au prejudecăți și că au greșit (involuntar sau nu) față de cei din jur. 
 

  1. Trezirea (Monstrul #1) de Marjorie Liu (16+)

Ilustrații ireal de superbe, o lume cu nuanțe steampunk și elemente subtile de horror, prejudecăți nimicitoare, magie descătușată, o dorință arzătoare de răzbunare și o luptă cu sine desfășurată în amurg de război. Maika Jumătate-Lup o să-i călăuzească pe cititori într-o poveste întunecată și imprevizibilă, în timp ce le împărtășește frânturi din trecut și așteaptă ca aceștia să descopere ce ascunde și de ce este... monstruoasă. Sau nu.

P.S.: Dacă vă plac pisicile, o să aveți parte de câteva surprize.
 


 

  1. Cuvinte luptătoare de Kimberly Brubaker (16+)

După ce mama lor este arestată, două fete ajung să locuiască în plasament, apoi sunt date în grija unei asistente maternale. Della (10 ani) are un vocabular colorat, știe cum să-i pună la punct pe hărțuitori și le ține piept adulților, iar Suki (16 ani) este o fire mai practică și-și dorește stabilitate, cu toate că nu înțelege pe deplin ce presupune, de fapt, viața de adult.

Dinamica dintre surori reprezintă „inima” romanului – legătura dintre ele este minunat reliefată de autoare, care îmbină armonios momentele emoționante și scenele triste cu certurile aprinse și reproșurile ținute cu greu în frâu.
 

  1. Sincer îndrăgostit de David Yoon (14+)

Pentru Frank, dragostea este cât se poate de complicată: părinții lui sunt imigranți coreeni tradiționaliști, care nu au prea multe cuvinte frumoase de spus la adresa altor rase. I-au renegat sora pentru că a îndrăznit să iasă cu un bărbat de culoare, prin urmare cum o să reacționeze când fiul lor le va împărtăși că s-a îndrăgostit de o fată albă? Evident, s-au dus toate planurile lor legate de o căsătorie aranjată, dar oare cum ar putea Frank să-i convingă să vorbească deschis cu el, să facă schimb de gânduri, impresii și sentimente?

Explorând neînțelegerile și relațiile complexe dintr-o familie aflată în impas, David Yoon (da-da-da, soțul Nicolei Yoon, una dintre cele mai îndrăgite autoare Youngart) apelează la un trope adorat de adolescenți (fake dating) pentru a țese o poveste despre dragoste, prietenie și înțelegere menită să topească inimi și să vindece rănile lăsate de prejudecăți.
 


 

  1. Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle (14+, reeditare în ediție paperback)

Un roman pe alocuri dificil de elucidat, apreciat pentru atmosfera enigmatică, dezbătut intens în seria Noii cititori (Scena 9) și bogat în frânturi de ficțiune istorică. După primele capitole, un lucru e cert: nu este un YA obișnuit cu zâne și nici pe departe o lectură ușoară, ci o provocare pentru imaginație și un puzzle care împletește trei perspective pentru a-l pune (puțin) în dificultate pe cititor. 

Iar finalul... ei bine, în niciun caz nu vrem să vă stricăm surpriza.
 

  1. Eleanor & Park de Rainbow Rowell (14+, reeditare în ediție paperback)

Un lucru e sigur: la mai bine de un deceniu de la publicarea romanului, Eleanor & Park continuă să-i vrăjească pe cititori și să-i emoționeze până la lacrimi. Descrisă de majoritatea cititorilor drept o lectură sensibilă, pură și minunat de duioasă, presărată cu momente sfâșietoare, autoarea reușește să surprindă cu naturalețe problemele și temerile celor doi adolescenți, ale căror vieți sunt cât se poate de diferite, dar se îmbină ca două piese rătăcite de puzzle.

Dragostea lui Eleanor și Park pentru benzi desenate și muzica anilor ’80 smulg nenumărate zâmbete, în timp ce temele abordate de Rainbow Rowell (hărțuire, abuz domestic, abuz asupra copilului, body shaming) ilustrează o lume adesea crudă și violentă, în care răutatea nu are limite. 
 


 

  1. Scott Pilgrim vs restul lumii (Scott Pilgrim #2), de Bryan Lee O'Malley (16+)

După o mică victorie, Scott Pilgrim simte că are lumea la picioare. Are două prietene cât se poate de diferite, mustrările de conștiință întârzie să-l bântuie, scapă (deocamdată) nepedepsit din situații la limită și se pregătește să-l înfrunte pe următorul iubit malefic al Ramonei Flowers, convins că toate lucrurile se vor rezolva de la sine. Însă când trăiești în minciună, înșeli și refuzi cu încăpățânare să te maturizezi, nu poți scăpa mereu cu basma curată. 

Cu o doză mai mare de nebunie și excentricitate, umor din belșug și momente în care Scott va pune răbdarea tuturor la încercare, Bryan Lee O'Malley extinde universul seriei cu foste la fel de înverșunate, planuri de răzbunare, abilități ninja și câteva lupte impresionante, care vor stârni și hohote de râs. Aveți grijă pe cine pariați!
 

Sabaa Tahir
Autor
Sabaa Tahir
Sabaa Tahir s-a născut la Londra, dar a copilărit în Deşertul Mojave, unde părinţii ei aveau un motel. După ce a absolvit UCLA (University of Californ...
mai multe
Sally Green
Autor
Sally Green
SALLY GREEN este o autoare britanică de cărți dedicate tinerilor. De profesie contabil, Green a început să scrie cărți în 2010. Romanul ei de debut, J...
mai multe
Ilse Aichinger
Autor
Ilse Aichinger
ILSE AICHINGER (1921–2016) este o prozatoare și poetă austriacă. Mama ei, evreică, este doctoriță, iar tatăl, german catolic, e profesor; el îmbracă u...
mai multe
Candace Bushnell
Autor
Candace Bushnell
Candace Bushnell (n. 1958) este o autoare americană, jurnalistă și producătoare de televiziune. Rubrica din ziarul The New York Observer la care a scr...
mai multe
 Marjorie Liu
Autor
Marjorie Liu
MARJORIE LIU este avocată și autoarea a peste șaptesprezece romane aflate în topurile de bestselleruri New York Times. Printre albumele de bandă desen...
mai multe
Kimberly Brubaker Bradley
Autor
Kimberly Brubaker Bradley
Kimberly Brubaker Bradley este o scriitoare americană născută în Fort Wayne, Indiana, în 1967. A studiat la Smith College din Northampton, Massachusse...
mai multe
David Yoon
Autor
David Yoon
David Yoon este scriitor și designer. Locuiește cu soția lui, Nicola Yoon, în Los Angeles, California, unde-și petrec zilele vorbind despre povești și...
mai multe
Timothée de Fombelle
Autor
Timothée de Fombelle
Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam,...
mai multe
Rainbow Rowell
Autor
Rainbow Rowell
Rainbow Rowell (n. 1973) este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei d...
mai multe
Bryan Lee O'Malley
Autor
Bryan Lee O'Malley
Bryan Lee O'Malley e un desenator canadian care locuieşte în Los Angeles. Seria Scott Pilgrim (şase volume) a fost bestseller New York Times, finalist...
mai multe
Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART