Transport gratuit pentru comenzi >150 RON
Pam Muñoz Ryan
Pam Muñoz Ryan

Pam Muñoz Ryan s-a născut pe 25 decembrie 1951 și a crescut în Bakersfield, California. Este o autoare americană de origine mexicană.

După ce a absolvit Universitatea de Stat din San Diego, a lucrat întâi ca profesoară, apoi a făcut un masterat, interesată să pre­dea literatură pentru copii. Însă când și-a terminat studiile dru­mul ei s-a îndreptat spre profesia de scriitor.

Prima ei carte a fost publicată în 1994 și se numește One Hun­dred Is a Family. Printre cele mai cunoscute cărți ale acesteia se numără romanele Echo (pentru care a primit Newbery Honor și Premiul Kirkus), The Dreamer, Becoming Naomi León, Riding Freedom, When Marian Sang. Până în prezent a scris peste pa­truzeci de cărți pentru copii care au fost recompensate, printre altele, cu NEA’s Human and Civil Rights Award, cu Premiul Virginia Hamilton pentru literatură multiculturală și cu Pre­miul Willa Catcher. De asemenea, a primit de două ori Medalia Pura Belpré și în 2018 a fost nominalizată, din partea Statelor Unite ale Americii, la Premiul Hans Christian Andersen.

Romanul Trandafirii din Mexic a fost adaptat pentru teatru și piesa s-a jucat în mai multe orașe din Statele Unite.

 

Pam Muñoz Ryan locuiește cu soțul ei și cei patru copii lângă San Diego. Când nu scrie, îi place să citească, să călătorească și să se plimbe pe plajă. Are un beagle pe nume Wally.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
NOU
Trandafirii din Mexic de Pam Muñoz Ryan
5 (235)
38,60 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2025
ISBN: 9786060866497,9786303217031
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 200
NOU
4.81 (21)
34,66 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2025
ISBN: 9786303210957,9786303217024
Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 264
NOU
68,57 RON 93 93 RON 93 93 RON

Adaugă în Coș

Bestseller, Recomandată
Pagini: 464
122,39 RON 167 66 RON 167 66 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
Recomandată
4.5 (12)
44,44 RON 44 44 RON
Publicată în: July 2021
ISBN: 9786060862543
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 240
Pictează vântul de Pam Muñoz Ryan
5 (129)
49,49 RON 49 49 RON
Publicată în: March 2019
ISBN: 9786067885248
Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 208
Logo
Contactează-ne la