Nici școala nu mai este așa cum o știam... Mai ales în #RefugiulPerfect 44

26 aprilie 2020
Nici școala nu mai este așa cum o știam...  Mai ales în #RefugiulPerfect 44

Totul se schimbă!

Nici școala nu mai este așa cum o știam...

Mai ales în #RefugiulPerfect 44

                                                                 Un text de Ioana Vîlcu

 

 

ANUNȚ

 

   Suntem bucuroși să vă anunțăm că începând de săptămâna viitoare se pot face înscrieri pentru clasa întâi la Școala 129 din cartierul Firewood, Berkeley. Cunoscută în împrejurimi cu numele de Școala-n Dungă, vă rugăm să nu folosiți acest apelativ pe cererea de înscriere, altfel nu aveți nicio șansă ca fiul/fiica dumneavoastră să fie acceptat/ă în minunata noastră școală. Și, vai, ce superbiciune de școală avem! Înaltă de treizeci de etaje, cu câte o singură clasă pe etaj – în ciuda a ceea ce spune constructorul, asta nu s-a întâmplat din greșeală, așa am vrut să arate clădirea de la bun început! Cât despre zvonul că nu ar exista etajul nouăsprezece, vă rog să-l contactați pe elevul nostru Calvin, care personal i-a înmânat un bilet doamnei Zarves, profesoara de la etajul nouăsprezece. Vă rog să nu vă luați după zvonuri nefondate!

 

   Dacă doriți să vă înscrieți copiii la prestigioasa noastră Școală-n Dungă Școală 129, cererile se depun la secretariatul școlii. Concurența este acerbă, așa că vă sfătuim să depuneți cererile cât mai curând! Doamna Jewls este învățătoarea care va prelua clasa întâi de anul acesta. Cu peste puțini ani de experiență, este mai speriată de copiii noi decât sunt copiii de ea, dar asta doar la început – într-o săptămână, două se obișnuiesc unii cu alții, mai ales învățătoarea cu ei. Doamna Jewls se pricepe de minune să-i facă pe copii să numere și să citească, și nici nu o deranjează dacă tragi un pui de somn la orele ei. Este un cadru didactic dedicat elevilor ei și nevoilor lor particulare și, atâta timp cât elevii nu sunt transformați în mere sau nu cad pe geam (alte și alte zvonuri, să nu le dați crezare), ajung toți să termine școala primară cu rezultate uimitoare! În plus, clasa doamnei Jewls este la etajul treizeci al școlii, așa că elevii dânsei fac și mai mult sport decât ceilalți!

 

    Perioada de înscriere durează o zi, așa că grăbiți-vă să ajungeți la secretariat înaintea celorlalți părinți! Concurența este acerbă, uneori chiar de -4 copii/loc. Orice ezitare, cât de mică, vă poate costa locul de la minunata noastră școală!

 

   Sperăm că fiul/fiica dumneavoastră va avea privilegiul de a învăța alături de noi!

 

Directorul Școlii-n Dungă Școlii 129,

Domnul Kidswatter

 

Recomandări (345) Interviuri (115) Noutăți (83) Călătoriile micului om (7) Titluri în focus (326) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Avanpremieră: „Evrika! Experimente științifice pentru copii” + 3 experimente distractive
Avanpremieră: „Evrika! Experimente științifice pentru copii” + 3 experimente distractive 25 aprilie 2024
În cartea Evrika! Experimente științifice pentru copii veți găsi 105 proiecte distractive care îi vor surprinde, încânta și învăța lucruri noi pe copi...
Mai multe
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #8. Povestitoare: Daniela Ulieriu
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #8. Povestitoare: Daniela Ulieriu de Ema Cojocaru 23 aprilie 2024
Cu Daniela Ulieriu încheiem ancheta de primăvară la care au participat scriitorii români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Cred că nu puteam...
Mai multe
Regulament oficial - concurs de Ziua internațională a cărții 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs de Ziua internațională a cărții ” 23-25 aprilie 2024 Dacă ai putea să te teleportezi c...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART