Singurul supererou adevărat. Seria „Invincibil” de Pascal Jousselin

Pregătiți-vă să fiți uimiți! Să descoperiți o serie de benzi desenate cum rar ați întâlnit și să faceți cunoștință cu un supererou adevărat (de fapt, singurul supererou adevărat de benzi desenate). Cititori mici și mari, vi-l prezint pe Invincibil! Singurul supererou care merge la piață, plantează copaci și se joacă cu limitele spațiului și timpului. Adică efectiv nu ține cont de ele.

Invincibil, eroul cu bluză galbenă cu pătrățele, pelerină neagră (cam scurtă, dacă mă întrebați pe mine), mască neagră și ghete tot negre, este protagonistul seriei de benzi desenate cu același nume realizate de artistul francez Pascal Jousselin. Traduse de Mihaela Dobrescu, primele două volume au apărut la Editura Grafic în colecția miniGrafic.
 

Dacă nu am ști că are superputeri, am bănui că Invincibil este un individ ca oricare altul; poate cu niște pasiuni și hobby-uri mai ciudate, de vreme ce poartă costumația asta în timp ce-și scoate sucul de portocale din frigider. Doar că aflăm imediat că bărbatul este spaima răufăcătorilor. Nu-și termină bine de turnat suc în pahar, că și vede, în chenarul de pe rândul următor, cum o mamă cu băiețelul ei sunt încolțiți de niște hoți de buzunare. Lasă totul baltă și, țuști!, sare în căsuța de jos, direct peste cel mai masiv dintre infractori și-l face una cu pământul. Bineînțeles că amicul acestuia ripostează și scoate pistolul cu bile, pe care-l îndreaptă spre eroul apărut de nicăieri. Noroc că Invincibil din viitor are prezență de spirit și-i înhață pistolul, cu care nu doar că-l dezarmează pe răufăcătorul cu nas mare din prezent, dar îi trage și-o bilă de vede stele verzi. Iar apoi, bam!, distruge și pistolul, ca să-și ia de-o grijă. Sigur că pistolul din viitor. Cu pistolul din trecut. Cum face toate astea? Ați uitat? Invincibil e singurul supererou adevărat de benzi desenate.

Știm cu toții că o bandă desenată este formată din chenare secvențiale, în care povestea se dezvoltă și personajele evoluează de la unul la altul, fiind subordonate logicii temporale și spațiale. Ei bine, superputerea lui Invincibil este chiar aceasta: să anuleze aceste limite și să se miște în timp și-n spațiu, când înainte, când înapoi prin căsuțe, după cum o cere situația care trebuie rezolvată. Acum să nu credeți că e totul chiar așa, la voia întâmplării. Nicidecum! N-ar putea, de exemplu, să treacă dintr-o pagină în alta dacă ele nu sunt apropiate, adică dacă trebuie dată pagina. În niciun caz! Însă e adevărat că recurge și la șiretlicuri dacă e musai; cum ar fi o pagină îndoită. Dar nu vă zic mai mult, ca să nu vă stric surpriza.

În plus, uneori nu-și calculează bine salturile și mai aterizează în chenare greșite; la un moment dat chiar și-a lăsat o notă în viitor, ca să fie mai atent:

„Notă pentru data viitoare: de îmbunătățit coordonarea. Azi am luat-o înainte cu două casete.”
 

Cum orice erou are nevoie de un antierou, încă din primul volum al seriei, Dreptate și legume proaspete, ne este prezentat Savantul Nebun, care inventează tot felul de mașinării în încercarea de a cuceri orașul și căruia Invincibil îi tot pune bețe în roate. Doctorul nu e singurul inamic. Glumețul face și el ravagii prin oraș și le dă bătăi de cap polițiștilor. Noroc cu Invincibil. Mai greu a fost cu ursul polar, care era să-i vină de hac. Salvarea supereroului a fost amicul lui, polițistul Jean-Pierre, care-a citit și răscitit pasajul ăla despre Arctica.

Apropo de prieteni, Invincibil îl mentorează pe Two-d Boy, adică Tudi, un tânăr supererou care poate anula perspectiva și jongla cu obiectele aflate la distanță. Fiind la început, Tudi chiar are chiloții peste pantaloni și-o pelerină de mai mare râsul, dar face treabă bună când e vorba, de exemplu, să oprească laserul letal al Savantului (doar cartea în sine se alege cu o mică „rană”); deși mai are de lucrat la felul cum povestește:

„― Scuze, domnu’, era un țicnit c-o mașinărie care voia s-arunce totu’-n aer!
― ?! Un tip micuț, nervos, cu ochelari negri?!
― Pregătește-te să dispari, oraș blestemat! [Ah, stați, replica asta nu era de aici; m-am luat și eu după Tudi.]
― A, clar, era savantul nebun. Ce bine-l imiți! [Ha, și Invincibil s-a lăsat păcălit. Of!]
― Mda, mă ocup imediat de el.
― Nu-i nevoie, domnu’, l-am rezolvat eu!
― ?!
― Întâi, am sărit pe el la fix ca să-i deviez tirul! Dup-aia, jap! I-am făcut praf mașinăria!
― Bravo, Tudi! Și ce invenție diabolică mai avea de data asta?
― Ăăă... un fel de bazooka mare, cât să radă tot.
― Doar atât? Ești sigur?!
― Păi... acum că-mi ziceți, e-adevărat că s-au întâmplat chestii cam ciudate după aceea...”

În galeria personajelor cu superputeri a lui Pascal Jousselin intră și Chromaline, pe care o cunoaștem în volumul al doilea al seriei, Supererou local. Invincibil, Jean-Pierre și Tudi o întâlnesc în America, unde încearcă să ajute armata să scape de un inamic prea puternic. Asta pentru că toți supereroii americani au o problemă sau alta. Vreți o porție de intertextualitate sarcastică? Aici găsiți!
 

Nu pot vorbi despre superputeri fără s-o amintesc pe mama președintelui american, pe care cei trei prieteni o întâlnesc întâmplător prin Franța și care le și propune călătoria în State. Cu tricoul în dungi și bereta regulamentare, doamna trece rapid de la postura de turist străin la mamă și dovedește nu doar că i-a dat fiului o educație bună, dar că știe să-și mențină autoritatea și când acesta ajunge cel mai puternic om din lume. De fapt, al doilea cel mai puternic:

„― Păi, da, eu știe. Beef avut foarte bun idee: fata va fi superarmă la țara noastră. [Deși vorbitul corect în engleză nu e printre aptitudinile lui.]
― Ce?
― Hopaaa, dar de când te porți tu așa, ca un golan?! Dacă tânăra nu vrea, nu vrea, și gata!
― ?! Dar, mami...
― Să nu te-aud! Se poate așa ceva?! Nu supărăm oamenii! Așa te-am învățat?
― Nu.
― Bun. Atunci îi promiți că de-acum o lași în pace!”

Cum cred că se înțelege deja, umorul este la el acasă în cărțile lui Jousselin. Oriunde te duci, oricum o întorci, dai peste o situație haioasă, un personaj amuzant sau comic de limbaj și ironii din astea fine de te fac să zâmbești superior în colțul gurii. Sigur că toată construcția, cu călătorii în timp și-n spațiu printre casetele benzii desenate necesită o foarte bună organizare, coordonare și-un talent special, mai ales la logică și, aș zice, matematică. Iar artistul francez le dovedește din plin. Într-un interviu din 2017, întrebat cum i-a reuși această tehnică, Jousselin spune:

„Scenariile pentru Invincibil nu sunt, într-adevăr, ușor de scris. Iar direcțiile diferite de lectură sunt uneori complicat de organizat. Dar ce mă interesează foarte tare este să le integrez într-o manieră logică în cadrul clasic al aventurilor franco-belgiene.”

Așadar, dacă vreți să vă distrați și să râdeți în timp ce citiți niște benzi desenate cu un supererou, Invincibil este o foarte bună alegere. La noi în familie, eroul cu bluză galbenă a fost adus de Tudor (hi, hi, Tudi, cum îi spunem noi uneori – nu știu ce superputere și-o dezvolta, dar clar o să am grijă să aibă o pelerină mai de Doamne-ajută!). Și-a ales primul volum pe când ne uitam prin standul Planeta Arthur din Mall Veranda și l-a tot citit pe repeat seri la rând (faptul că a apărut și-un Tudi ficțional l-a dat pe spate, se-nțelege). Până m-am dezmeticit eu care-i treaba cu casetele sărite și mersul din viitor în trecut și invers, el deja anticipa cum va rezolva supereroul cazul, prinzându-i șpilul. Are cineva o superputere de mamă mai perspicace?