Școala pentru Bine și Rău - avanpremieră

24 aprilie 2019
Școala pentru Bine și Rău - avanpremieră

Sophie este cea mai frumoasă fată din Gavaldon și abia așteaptă să fie răpită de Directorul Școlii pentru Bine și Rău unde sigur va cunoaște un prinț și va avea parte de una dintre cele mai frumoase povești din câte au existat vreodată. Sophie nu este doar frumoasă, ci foarte bună, exact așa cum trebuie să fie o prințesă adevărată. Dă de mâncare săracilor, pregătește mese sărace în proteine pentru a-și păstra tatăl sănătos, ba chiar e prietenă cu Agatha, o fată ciudată și singuratică care locuiește în cimitir.

 

În seara în care Directorul urmează să răpească un copil pentru Școala Bună și unul pentru Școala Rea, Sophie este pregătită. Însă Agatha, care crede în prietenia Sophiei, nu vrea să o lase și încearcă să o salveze. Ajunse amândouă pe tărâmul Pădurii Nesfârșite, vor avea parte de o primă surpriză îngrozitoare: urâta și neplăcuta Agatha este în Școala Binelui printre prințese, iar frumoasa Sophie printre nespălații și respingătorii elevi din Școala Răului. Agatha va face tot ce-i stă în putere ca să-i demonstreze Directorului că a greșit și că locul lor este în Gavaldon, însă va vrea Sophie să renunțe la visul său de a fi prințesă, de a fi luată în brațe și iubită de un prinț și de a avea propria poveste?

 

Se spune că oamenii răi sunt răi din naștere, iar cei buni sunt buni din naștere. Așa se crede în Școala pentru Bine și Rău unde eroi și răufăcători criminali de poveste se cresc și educă. Însă cine a făcut această regulă și cine are de câștigat din așa ceva? Cine poate să spună că o prietenie adevărată nu poate să treacă peste toate aceste opreliști? Ce înseamnă Bine și ce înseamnă Rău și cine poate să decidă asta?  

 

O poveste întunecată, plină de neprevăzut, cu răsturnări de situație care te fac să icnești și să tremuri cu ochii cât cepele. Vei tremura alături de Agatha și Sophie, vei simți fiori de gheață pe șira spinării și fluturi în stomac. Te va prinde soarele cu această carte în mână, vei merge cu ea la masă, vei citi mergând spre școală (ai grijă la semafoare și la traversat strada!), vei plânge, vei râde, o vei termina, după care o vei lua de la capăt și număra zilele până când următorul volum o să apară. Pentru că, dragă cititorule, nu vei fi deloc lăsat în liniște și pace de sfârșitul acestei cărți care se va juca cu mintea și inima ta exact așa cum se joacă un pisic răutăcios și neastâmpărat cu un biet șoricel pe care tocmai l-a încolțit!  

 

    Un text de Răzvan Zamfirescu

 

 

 

 

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART