Rostogol, purcelul care se împrietenește ușor cu cititorii

26 septembrie 2018
Rostogol, purcelul care se împrietenește ușor cu cititorii

Rostogol și vulcanii noroioși este al treilea volum al seriei cu purcelul Rostogol, poate cel mai comic personaj din literatura pentru copii care se scrie acum la noi. Dacă în volumul al doilea îl urmăream pe Rostogol în calitatea lui de paznic de pepeni, însoțit de aceiași buni amici necuvântători, bursucul Ulric, bărzoiul Zdrell sau vulpoiul Socott, aici Rostogol își vede împlinit visul de creator: e acceptat la o tabără de poezie la vulcanii noroioși.

Perspectiva rostogolirii în mocirlă îi aprinde imaginația poetică, dar colegii de tabără pe care îi întîlnește îl provoacă să iasă din fixația pentru băile cu nămol. De fapt, tabăra de la vulcanii noroioși e o mică menajerie ilariantă, iar protagoniștii ei, poeți în devenire, par din aceeași familie cu sensibilul Rostogol. Ariciul Păducel, cârtița Șobo și veverița Mili, fiecare cu propria sensibilitate și formulă poetică, se vor dovedi camarazi de încredere, pofticioși, amuzanți și delicați, ca Rostogol însuși. Cei care au citit primele două cărți cu Rostogol, vor jubila odată ajunși la cea de-a treia, la fel de comică, dar nu cu pepeni, ci cu noroi, cu o vânătoare de comori și... cu poeți. Cei care nu-l cunosc pe Rostogol, au acum o frumoasă șansă să o facă, în calitate de prim poet copitat.

Și nu vă temeți, puteți citi cărțile independent de ordine, Rostogol e autonom și se împrietenește ușor cu cititorii. Are el un truc imbatabil: îi face să râdă de la primele rânduri. De data asta îl ajută și rața Grațian, mare organizatoare de tabără, critic literar și jurat agasat de nenumărate corvezi administrative.

                                                                                                                                    Un text de Eliza Ștefan

 

                                                                                    


Lavinia Braniște, Rostogol și vulcanii noroioși (Editura Arthur, 2018)

Cu ilustrații de Andrei Măceșanu

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART