Profil de scriitoare. Povești cu mărțișoare: Raluca Poenaru

11 martie 2019
Profil de scriitoare. Povești cu mărțișoare: Raluca Poenaru

Luna aceasta, ne-am propus să aflăm mai multe despre scriitoarele de la noi, printr-o serie de scurte interviuri. Am vrut să ne povestească din amintirile lor cu mărțișoare, să ne dezvăluie ce cărți pregătesc primăvara aceasta și ce recomandări de la Editura Arthur au pentru cititorii noștri.

Iată ce ne-a povestit Raluca Poenaru:

 

Ce amintire cu mărțișor aveți din copilărie? Ne puteți povesti?

 

În vremea monotonă a copilăriei mele, 1 martie era un fel de Crăciun al primăverii. Pentru care mă pregăteam serios, cu câteva săptămâni înainte.

 

Mai întâi făceam rost de un carton. De unde? De la Alimentară. (Alimentara era supermarketul comunist, dacă nu știați). Numai că nici acolo nu se găseau cine știe câte cartoane. Așa că-mi făceam de lucru prin zonă, până când apărea mașina cu marfă. Până când veneau cutiile cu creveți expandați. Un fel de chipsuri dubioase care miroseau a pește. Atunci mă repezeam la depozit și-i rugam pe cei de acolo să-mi dea și mie o cutie goală. Eram mică și slabă. Și convingătoare. Primeam cutia.

 

Fugeam acasă și tăiam din ea un dreptunghi mare cam cât un Abecedar. Cartonul era maro. Nu se potrivea cu primăvara! Lipeam pe el niște hârtie albă de împachetat (din asta aveam mereu acasă). Apoi trăgeam niște linii, cam 20... Pe fiecare linie scriam numele unei colege. Sub nume, înfigeam cu un bold mărțișorul pe care voiam să i-l dau. Eram cam 20 de fete în clasă. Fiecare fată dădea câte un mărțișor fiecărei fete din clasă. Fiecare fată primea câte un mărțișor de la fiecare fată din clasă.

 

Unele fete primeau mărțișor și de la unii băieți. Numai unele... Și numai de la unii. Așa că, timp de câteva săptămâni, aranjam cartonul cu mărțișoarele fetelor... mutam zilnic mărțișoarele de la o fată la alta, în funcție de evoluția zilnică a prieteniilor... și mă gândeam dacă o să primesc mărțișor de la...

 

Îl știți pe băiatul ăla cu ochii verzi? Ăla care era cel mai bun la matematică și la sport, care era funny și cool și dădea mărțișoare numai fetelor cu părul lung sau habar n-am după ce alt criteriu? Îl știți, da? Ei bine, prin clasa a doua, cred, băiatul ăsta cu ochii verzi mi-a dat și mie un mărțișor! Mică și slabă, am încremenit lipită de banca pe care stăteam. Dar pe dinăuntru, am zburat până sus la cer! Ca rața! Că mărțișorul de la el era o rață de ceramică! Cu șnur răsucit, alb cu roșu!

 

De atunci, pentru mine, toate rațele poartă primăvara un șnur de mărțișor la gât. După atâția ani, am pierdut șnurul. Dar rața încă o mai am.

 

     

 

Primăvara asta vă inspiră să scrieți? Aveți o nouă idee de carte pentru copii?

 

În primăvara asta o să scriu al doilea volum din „Pericol”. O să fie ziua de naștere a puștiului și o să prindă ocazia nesperată de a-și organiza singur petrecerea! Singur, adică fără ajutorul adulților! Că prietenii sunt mereu în jurul lui și-l susțin în toate împrejurările. Împrejurări care nu sunt întotdeauna cele mai... obișnuite. De la crearea accidentală a unei „opere de artă modernă”, până la urmărirea unui potențial mafiot, de la înscrierea într-un program de asamblare de obiecte din materiale reciclabile, până la observarea forțată a naturii de la o apropiere mai mult decât riscantă, toate acțiunile lui Pericol sunt incredibil de... periculoase. Dar și amuzante, simpatice și, până la urmă, bine intenționate.

 

 

 

 

Ce scriitoare/ilustratoare publicată la Editura Arthur ați recomanda unui copil de până la 7 ani? Dar unui copil între 7 și 14 ani?

 

Pentru ambele categorii de vârstă, aș recomanda-o pe Astrid Lindgren, deși ea nu mai are nevoie de nici o recomandare... Cărțile și personajele ei reprezintă esența copilăriei. Sunt vii, colorate, sincere. Sunt năucitoare. Pippi - cel mai celebru personaj al ei – ne arată lumea exact așa cum se vede ea prin ochii unui copil: simplă și distractivă! Copiii nu au nevoie de înmulțiri și împărțiri, nici de alte calcule complicate... Copiii au nevoie să se joace! Pippi refuză să accepte reguli și norme sociale care i se par lipsite de sens. Nu înțelege rostul unei creme împotriva pistruilor, când pistruii sunt atât de frumoși! Nu înțelege de ce cumpără lumea hainele de pe un manechin și nu manechinul însuși! Nu înțelege multe dintre convențiile oamenilor. După cum nu înțelege nici răutatea lor. Iar oamenii răi care au de-a face cu ea, vor regreta toată viața lor că au întâlnit-o.

 

 

RALUCA POENARU - PROFIL DE SCRIITOARE

 

Am studiat limbi străine la Universitatea Bucureşti, am început Finanţe-Bănci la ASE (facultate pe care n-am terminat-o niciodată), lucrez în IT şi am vrut dintotdeauna să scriu o carte. Deci, constanţa nu e punctul meu forte. Cum nici seriozitatea nu se numără printre calităţile mele, cea mai potrivită carte pe care o puteam scrie e o carte pentru copii. La birou, nu rezist mai mult de jumătate de oră într-o şedinţă, dar pot să mă joc cu copiii ore în şir! Cred că, pe undeva, la mine nu s-a făcut integral trecerea de la copilărie şi adolescenţă, la maturitate. Mie îmi place aşa... Cred că şi copiilor mei le place. Nu cred că sunt multe mame care să constate cu uimire că nu au absolut nimic de mâncare prin frigider şi să le ofere copiilor, la cină, o îngheţată...

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART