Patru Băieți Răi extrem de buni - despre seria-fenomen a lui Aaron Blabey

„Ce mă bucur că ați întrebat. E un loc, chiar spre capătul străzii mele, de unde poți lua idei marțea dimineață în jur de ora 9:45. În funcție de vreme, autobuzul vine la timp sau întârzie. Totuși, mă cam enervează când întârzie. Sunt un om ocupat, înțelegi, nu?” Cam așa răspunde Aaron Blabey la întrebarea „De unde-ți vin ideile?”, în secțiunea de întrebări și răspunsuri de pe site-ul său. Sincer, și eu am avut curiozitatea asta după ce i-am citit cărțile traduse până acum la noi. De unde, frate, atâtea idei faine?! Cum au aterizat în capul lui Băieții Răi? Cum de s-a pricopsit cu Unicornul Thelma și unde l-a găsit pe Mopsul Porc? El zice că la capătul străzii. Eu nu știu ce să cred. Așa că vă invit să descoperim împreună cum se coace o serie grozavă, de la idee la ditamai succesul internațional, incluzând un film de animație realizat de DreamWorks. Vorbim așadar de Băieții Răi, seria-fenomen a lui Aaron Blabey. Care, apropo, rimează cu baby.

Sursa foto: theguardian.com

Aaron Blabey s-a născut în 1974 în Australia, într-un orășel aflat la vreo 150 km distanță de capitala Melbourne. Am scris „orășel”, gândindu-mă că o fi vreun Onești al Australiei. Când colo, se pare că are peste o sută de mii de locuitori, deci cam de aproape trei ori cât Oneștiul (nu, referința la orașul moldovenesc nu e întâmplătoare; fix acolo m-am născut). Și-n plus are și o importantă exploatare minieră. Știu, detalii, detalii. Dar chiar sunt curioasă în ce mediu a crescut un tip care, atunci când s-a decis să devină scriitor  full-time de literatură pentru copii, a vândut undeva la treizeci de milioane de exemplare. De cărți. În engleză și în muuuulte alte limbi în care acestea au fost traduse. Trebuie să fi fost ceva în aerul, în apa sau în solul ăla aurifer. Sau poate doar a citit o grămadă de cărți. Și a scris foarte mult, cum el însuși sugerează atunci când încearcă să dea niște sfaturi pentru tinerii scriitori: „Scrie cu toată inima. Scrie lucruri care te fac fericit. Scrie despre chestiile pe care ți-ar fi plăcut ȚIE să le citești când erai copil. De fapt, gândește-te la ce-ți plăcea atunci. Doar scrie, scrie, scrie. Și apoi fii destul de curajos să arăți și altora ce ai scris.”

Așadar, inspirația nu pare să fie nici în aer, nici în apă, nici măcar la vreun capăt de stradă, ci în exercițiu. Până să se dedice scrisului, Aaron Blabey a fost actor, după care a renunțat la actorie și s-a concentrat pe pictură, organizând șase expoziții; ba a lucrat și într-o agenție de publicitate și a predat câțiva ani la o facultate de design din Sydney. Dar prin 2006 a intrat pe drumul care-l va consacra la nivel internațional. A scris, ilustrat și publicat primele cărți pentru copii; cele mai multe cu destul de mult succes. Seria cu care a dat lovitura a fost Mopsul Porc (tradusă la Editura Vlad și Cartea cu Genius), o odă închinată celui mai egoist mops din lume, care-i face zile fripte șoricarului Trevor. După aventura canină, Blabey a inventat-o pe Thelma, un ponei care-și dorește să fie superstar. Seria Unicornul Thelma (tradusă tot la Editura Vlad și Cartea cu Genius) a fost adaptată de Netflix într-un musical animat. 

După ce i-a cucerit pe copiii mai mici cu cărțile sale ilustrate, a venit momentul ca Aaron Blabey să intre în bibliotecile și inimile cititorilor mai mari (moment prea cheesy, știu). Doamnelor și domnilor, faceți loc pentru Băieții Răi. Debutată în 2015, Băieții Răi este o serie de romane grafice care a făcut din Blabey un fel de Thelma – adică un superstar al literaturii pentru copii contemporane. Traduse de Roxana și Alex Tocilescu, primele cinci volume au apărut în colecția miniGrafic a Editurii Grafic. Ar fi recomandate pentru copiii de la șapte ani în sus, dar, din propria experiență, merg de minune și la cinci ani și jumătate – cât are puștiul meu împreună cu care le-am citit. Mă rog. Citit și recitit și recitit și tot așa. La un moment dat îmi spunea replici malefice din primele volume, deci cam de-atâtea ori le-am citit. 

Care-i treaba cu Băieții Răi? Păi, la un moment dat, domnul Lup are o revelație pe care ține să o împărtășească și cu noi, cititorii primei cărți, care ne cam temem un pic de el, că știm ce-i poate blana – „Bun, hai să-ți zic ceva, prietene: doar pentru că am dinți mari și ascuțiți și gheare tăioase ca lama… și uneori îmi place să mă îmbrac ca o bătrânică, nu înseamnă că sunt un băiat rău.” Nu ar trebui să ne sperie nici cazierul pe care Poliția Metropolitană i l-a făcut: „dărâmă case suflând peste ele”, „uzurpă identitatea bătrânelor”, „fură rochii de noapte și papuci”. Și nici observația „Periculos. Țineți-vă departe”. Se vede că Poliția nu a avut acces și la traducerea Caprei cu trei iezi a lui Ion Creangă, că sigur concluzia ar fi fost muuuult mai fermă. 
 

Ei, dar cu toate aceste tinichele atârnate de coadă, Dl Lup vrea o schimbare. Nu mai vrea să fie Băiatul Rău. Vrea să le arate tuturor că este „un tip fantastic. Ba chiar drăguț” și că este doar „greșit înțeles”. Nu vrea să facă asta de unul singur, ca să spună cineva că o fi vreo pasă trecătoare. Nu. I-a strâns de partea lui (și a binelui) pe bunii lui prieteni: Dl Șarpe („o adevărată dulceață”), Dl Piranha (un veritabil locuitor al Amazonului, care-și colorează discursul cu minunate vorbe de duh în spaniolă) și Dl Rechin (pe care reputația îl precede: „Exagerat de periculos. Fugi! Înoată! Nici nu mai citi asta! Șterge-o de-aici!”). Împreună formează Clubul Băieților Buni. Sau cel puțin încearcă. Dl Lup își pune tot sufletul în asta: „Nu v-ați săturat să fiți tipii cei răi? Nu v-ați săturat de țipete? Nu v-ați săturat de frică?” Și se face că nu aude răspunsurile la întrebările lui motivaționale: „Nu neapărat”, „Câtuși de puțin”. Și nici nu se descurajează când prima simulare dă greș cu totul: „Să zicem că găsim o pisică care nu se poate da jos din copac. Ce facem?”. „O mâncăm?”, vine răspunsul Dlui Rechin. Dar Dl Lup nu se lasă: „Nu! O salvăm!”

Până la urmă cei trei prieteni intră în jocul Lupului și-i dau o șansă în încercarea lui de a-i transforma în niște eroi. În apostoli ai faptelor bune. Așa că se urcă toți în mașina de 200 de cai putere și pornesc în căutarea problemelor. Ca să le rezolve, ați înțeles. După ce-și fac mâna cu o pisică urcată în copac (care erau șansele?!), intră în prima lor misiune pe bune: „Operațiunea Adăpostul de Câini”. Ce vor să facă și cum vor trece de cei douăzeci de paznici, o singură intrare, o singură ieșire, gratii de fier și sârmă ghimpată, vă las să descoperiți singuri în Băieții Răi. Episodul 1. Cert este că cei patru prieteni au dat de gustul faptelor bune și acesta este doar începutul.
 

În volumul al doilea, Misiune improbabilă, cei patru eroi (cred că le putem spune așa chiar dacă au doar câteva fapte bune la activ, nu?) vor să le ofere o viață mai bună celor 10.000 de găini de la ferma „Valea Soarelui”. Nici de această dată nu va fi ușor, dar binele cere sacrificii și Dl Lup, Dl Rechin, Dl Piranha și, mai ales, Dl Șarpe sunt gata de orice. De ce mai ales Dl Șarpe? Pentru că adoră găinile. Pur și simplu și-ar putea petrece întreaga viață înful… pardon, salvând găini. Ceea ce și face. De la un punct încolo. În această aventură, cei patru eroi (m-am hotărât că le putem spune așa) se bizuie pe ajutorul prețios al lui Piciorușe – o tarantula isteață și foarte simpatică (asta dacă nu-l întrebați pe Dl Rechin, care pare să aibă o problemă cu ochii lui mulți și cu picioarele-i păroase). Piciorușe îi poate ajuta să pătrundă în ferma de maximă siguranță, unde fiecare pas greșit poate declanșa alarmele fatale. Cu puțin noroc, o deghizare pe cinste și un alt sacrificiu, operațiunea pare să fie un succes. Doar că nu știu că s-au pus cu „un băiat cu adevărat rău”.

Dar vor afla cu vârf și îndesat în volumul al treilea, Ghemotocul contraatacă, în care Porcușorul de Guineea își pune în aplicare răzbunarea. Abia acum vor vedea cu adevărat dacă le stă în fire să fie eroi. Dacă ne luăm după declarațiile unora dintre găinile salvate și intervievate de reporterița Tiffany Pufoșilă, e clar că sunt pe calea cea bună: „M-au inspirat să-mi urmez visurile. Nu-i voi uita niciodată”, spune Fiona, bucătăreasă-vedetă. Iar Diane, judecătoare la Curtea Supremă, pune punctul de i: „Trebuie să avem grijă să nu-i judecăm pe ceilalți doar după cum arată. Uneori, cele mai înfricoșătoare creaturi pot fi cele mai blânde și mai bune dintre toate”. Dar abia Porcușorul de Guineea le va testa abilitățile.

Și nu se va opri la o singură provocare. În volumul al patrulea, Atacul pisizombilor, le dă lecții despre ce înseamnă să fii băiat rău. Prin comparație, cazierele celor patru prieteni par caietele de caligrafie ale unei premiante. Căci Dr Rupert Marmeladă, Porcușorul de Guineea, dezlănțuie iadul: atacul pisizombilor. Ați citit bine: pisicuțe zombi. Aceeași Tiffany Pufoșilă se află în mijlocul acțiunii: „Pisizombii sunt blănoși și super drăguți, dar absolut letali.” Ba chiar oferă și câteva ponturi pentru a supraviețui apocalipsei pisizombilor. Aveți grijă să nu le ratați! Nu aș vrea să fiu în pielea Lupului, a Șarpelui, a Rechinului sau a Dlui Piranha. 

Nici ultima misiune tradusă în românește până acum, Gaz intergalactic, nu iese din stilul celorlalte volume, fiind o aventură „atât-de-haioasă-că-faci-pe-tine-de-râs”. De data aceasta, lucrurile depășesc lumea asta. Și la propriu, și la figurat. Pământul a fost invadat de „cățeluși zombi, ponei zombi, delfini zombi, iepurași zombi și, da, și mai multe pisicuțe zombi”.  Trebuie salvat, însă doar o călătorie în spațiu ar putea face asta. Și doar cei patru prieteni se încumetă la așa ceva, căci ei știu unde se ascunde Dr Marmeladă cu Raza Drăgu-zilla, arma lui devastatoare: pe Lună! Soluția vine de la Agenta Vulpe, membră în Liga Internațională a Eroilor. Și implică o rachetă. Pe care Băieții Răi nu o au. Niște costume de astronaut, o tonă de burritos cu fasole (și efectele secundare aferente) și niște trădări mai târziu, situația pare stabilă. Dar Rupert Marmeladă nu cedează cu una, cu două. Noroc că Dl Lup și gașca lui sunt profesioniști. În devenire.
 

Alături de cărțile lui Aaron Blabey se stă cu sufletul la gură, se dau ochii peste cap, se exclamă „ahaa!” o dată la câteva pagini și, mai ales, se râde mult. Nu ai cum să nu râzi când vezi patru fioroși încercând să treacă de partea cealaltă a baricadei. Și mai amuzant este că le și iese. Tocmai de aceea, Băieții Răi ai scriitorului australian sunt cu adevărat niște foarte buni băieți răi. Întrebat care dintre personajele pe care le-a creat este preferatul lui, Blabey răspunde: „Porcul Mops mi-a schimbat viața, așa că trebuie să-l pomenesc (salut, Porc, care-i treaba?), dar preferatul meu este Dl Șarpe din Băieții Răi. E un tip complicat, se chinuie în viață mai mult decât ceilalți. Chiar îl iubesc.” 

Personajul vostru preferat care este?