Obiecte și accesorii din cărți
Popularitatea unei cărți sau a unei serii poate stârni adevărate trenduri vestimentare, cu obiecte emblematice care nu se demodează niciodată în rândul fanilor. Personajele celebre au deja colecțiile lor de haine și accesorii, însă uneori putem găsi chiar la noi în dulap – sau prin magazinele cu lucruri vintage – obiecte ce par desprinse din cărțile noastre preferate. Iar dacă obiectele astea nu există încă, ci fac parte din domeniul imaginarului, până una‑alta putem încerca să le confecționăm chiar noi. Să nu subestimăm niciodată creativitatea unui fan înflăcărat. :)
Ochelari
Toată lumea recunoaște ochelarii cu rame rotunde ai lui Harry Potter, care în anii 1960 au fost făcuți celebri de John Lennon. Însă înainte de Harry erau considerați mai degrabă un accesoriu pentru tocilari și fanii Beatles. Acum fac parte din trendul geek‑chic și apar pe nasuri celebre precum cel al gemenelor Olsen, Lady Gaga sau Johnny Depp. Modelul s‑a vândut mai ceva ca pâinea caldă în perioada de maximă popularitate a ecranizărilor.
În toate cele șapte volume ale seriei și cele opt filme, Harry Potter poartă aceeași pereche de ochelari cu ramă de metal și lentile rotunde. Desigur, ne putem întreba de ce Harry nu și‑a îmbunătățit singur vederea prin magie în loc să‑și complice existența cu niște ochelari pe care Hermione e nevoită să‑i repare – și nu o dată – cu incantația Oculus Reparo. A fost dorința lui J.K. Rowling de a crea un erou ochelarist, pentru că și autoarea a purtat ochelari în copilărie și era sătulă de cărțile în care ochelarii erau asociați automat cu un personaj inteligent și tocilar.
Pălărie
Am putea rămâne în universul Harry Potter pentru a vorbi despre Pălăria de Selecție, care alege pentru fiecare elev casa potrivită de la Hogwarts, însă ne îndreptăm atenția spre o altă pălărie cu puteri magice: pălăria vrăjitorului din cartea cu același nume de Tove Jansson.
După o îndelungată hibernare, în Valea Mominilor a sosit primăvara, iar Momi, Puftabac și Smiorc fac o călătorie pe cel mai înalt vârf de munte pentru a se dezmorți. Acolo găsesc un obiect neobișnuit: o pălărie neagră care la prima vedere pare inofensivă, dar se dovedește că are puterea de a transforma tot ce ajunge în interiorul ei. În curând, casa mominilor e întoarsă cu susul în jos de tot felul de schimbări imprevizibile. Dacă vă place în mod deosebit acest accesoriu vestimentar, mai avem cărți cu pălării: Cotoi cu pălărioi de Dr. Seuss, despre o altă casă întoarsă cu susul în jos de un personaj care știe o mulţime de jocuri și nu ține seama de vreo regulă; Hörbe cu Pălăria cea Mare de Otfried Preussler, despre un pitic care nu se lipsea de pălărie nici când se ducea la culcare, pentru că observase că îl ferea de visele urâte; Vreau pălăria înapoi! de Jon Klassen, despre un urs care a rămas fără pălăria lui roșie, țuguiată și o vrea cu tot dinadinsul înapoi.
Chiloți
Ne scuzați, dar abordăm un subiect mai frivol prilejuit de cartea Aventurile Căpitanului Underpants de Dav Pilkey. Totul în spirit umoristic, bineînțeles. Căpitanul Underpants (Chiloțilă, în traducere liberă) este un supererou imaginat de George și Harold, doi prieteni pasionați de benzi desenate și colegi în clasa a patra, cu faimă de mari poznași.
Superputerea eroului lor este una ieșită din comun: în lupta cu răufăcătorii, se folosește de Puterea Elasticului... perechilor de chiloți pe care îi are la îndemână. Povestea se complică atunci când Căpitanul Underpants iese din paginile benzii desenate și prinde viață, iar identitatea lui este atât de secretă, încât nici el nu mai știe cine este. Îl poți vedea în acțiune răsfoind repede‑repede paginile, pentru că este o carte cu răsf‑o‑ramă!
Colier
Fără îndoială, în cărți găsim o sumedenie de coliere, dar ne‑am oprit la cel din Ursul și privighetoarea de Katherine Arden – o poveste fantastică care se petrece în nordul sălbatic al Rusiei, pe vremea când oamenii comunicau lesne cu spiritele. Vasea, eroina cărții, are un talent deosebit în acest sens – iar tatăl ei primește la un moment dat un colier de la un bărbat misterios, cu îndemnul de a‑l oferi fiicei sale. „Steaua din jurul bijuteriei albastre strălucea, perfectă ca un fulg de zăpadă, și piatra era rece ca gheața la atingere“. Însă doica fetei își dă seama că e un talismat cu puteri magice, care ar putea să o aducă pe Vasea sub influența Împăratului iernii, și îl ține ascuns până când fata se maturizează.
Cravată
Nu vom vorbi despre o cravată obișnuită de costum, ci de cravata roșie cu tricolor care făcea parte din ținuta de pionier purtată de toți cei care au fost copii în anii 1980. Un obiect emblematic pe care în zilele noastre îl mai poți găsi doar într‑o colecție de muzeu sau dosit într‑un fund de sertar din dulapul unui nostalgic.
„Sunt Ada și am aproape 8 ani. Azi e cea mai importantă zi din viața mea: ziua în care voi deveni pionier și voi primi cravata roșie cu tricolor! De‑acum încolo o să am cămașă albă cu epoleți și fustă bleumarin, plisată, cu centură împodobită cu stema țării“, scrie Adina Rosetti. Mai multe detalii picante din viața de școlar în perioada comunistă găsiți în volumul Întâiul meu cuvânt de pionier, unde ilustrațiile îi aparțin lui Dan Ungureanu.
„Îmi imaginez o cravată roșie care mă înfășoară cu totul, ca o mătase. Imaginea roșului pur mă liniștește.“
Mănușă
Aici avem două variante ale aceleiași povești, un basm popular ucrainean care are în centru o mănușă pierdută. În varianta adaptată și ilustrată de Jan Brett, un copil este cel care își scapă mănușa albă în zăpadă, fără să‑și dea seama ce s‑a întâmplat. În timp ce el își caută mănușa peste tot, înăuntrul ei se strecoară rând pe rând animalele din pădure.
În varianta originală a basmului – tipărită într‑o formă inedită, de mănușă cu un singur deget –, un moșneag e cel care își pierde mănușa iarna în pădure, iar aceasta devine casă calduroasă pentru un șoricel, o broscuță, apoi un iepuraș.
Citește mai multe pe #artstagram. Revista online pentru cititori haihui.