Interviul lunii - Raluca Poenaru

Seria interviurilor cu autori români realizate de Laura Frunză continuă cu Raluca Poenaru, autoarea cărții Pericol.

Laura Frunză: Pericol a trebuit să se înscrie la vreo trei competiții ca să aibă o șansă la tabăra gratuită. Tu cum ai ajuns să îți înscrii romanul de debut la Trofeul Arthur și să mai și câștigi?

Raluca Poenaru: Pericol nu este primul text pe care îl scriu și Trofeul Arthur nu este primul concurs la care particip. Deci am făcut exact ca Pericol: am atacat pe mai multe planuri! Am scris mai multe texte (povestiri, scenarii de film etc.) și am participat la mai multe concursuri. Trofeul Arthur a fost prima competiție la care am câștigat primul loc.

L.F: Spune-ne trei lecții pe care copiii le pot lua acasă din această carte. Dar adulții?

R.P: Copiii ar trebui să-și piardă cât mai târziu sau să nu-și piardă deloc umorul, imaginația și bucuria de a se juca. Și adulții tot la fel!

L.F: Romanul e scris la persoana I. Cât de greu sau de ușor ți-a fost să te pui în pielea unui băiat năzdrăvan de 10 ani?

R.P: Nu mi-a fost greu deloc! Mi-ar fi fost mai greu să mă pun în pielea unei doamne respectabile cu doi copii...

L.F: Crezi că e o carte ”pentru băieți” sau o carte pe care o poate citi oricine?

R.P: E o carte pentru toată lumea: și pentru fete și pentru băieți. Și cred că e funny și pentru adulți. Că și adulții mai au nevoie uneori să se simtă copii...

L.F: Cam cât de mult te-ai jucat Zombies and Plants până ai scris fragmentul acela detaliat despre joc?

R.P: Deloc. L-am întrebat pe unul dintre băieții mei ce joc joacă și mi l-a povestit puțin. Iar eu am fost atât de atentă încât n-am înțeles nimic! Jocul nu e cum l-am descris eu în carte! Nu jucătorii se luptă între ei cu plante cu puteri fantastice (cum am scris eu), ci niște zombie-mutanți atacă plantele iar jucătorii trebuie să le apere...

L.F: Pericol detestă ieșirile în aer liber organizate de părinți, gen pescuit cu tata și camping cu mama. Copilului Raluca Poenaru îi plăceau astfel de activități? Dar copiilor tăi? Știu că ai doi băieți. Ce vârste au?

R.P: Mie mi-au plăcut întotdeauna ieșirile. Și în aer liber și în aer mai puțin liber. Și-mi plac și acum la fel de tare. Băiatului meu de 12 ani, însă, îi displac profund. Celui de 7 ani îi plac la nebunie. Încă.

L.F: Care a fost feedbackul copiilor tăi când au citit cartea?

R.P: Le-a plăcut foarte mult. Au râs. L-au imitat pe Pericol. L-au desenat pe Pericol! M-au corectat. M-au susținut. M-au ajutat.

 O carte pentru copii trebuie să fie sinceră. Și să fie de partea lor, a copiilor. 

L.F: Din punctul tău de vedere, ce trebuie să conțină o carte pentru copii ca să aibă succes la publicul țintă?

R.P: După părerea mea, o carte pentru copii nu trebuie să fie moralizatoare. Nu trebuie să conțină sfaturi, nici ascunse, nici declarate. Nu trebuie să fie „educativă”. Întotdeauna se găsește câte cineva care-i învață ceva pe copii: cum să se poarte, cum să nu se poarte, cum să fie, cum să nu fie. Sunt sigură că au oroare de asta. Sunt sătui de exemple și recomandări. O carte pentru copii trebuie să fie sinceră. Și să fie de partea lor, a copiilor. Ei trebuie să se regăsească în personajele din carte, să-și dorească să facă parte din poveste. Să-și continue povestea în imaginație, să o completeze, să o schimbe. Și mai cred că o carte pentru copii trebuie să fie funny. Măcar puțin de tot. Copiii sunt veseli. De-abia așteaptă să râdă de orice.