Interviu cu David Gruev și Andreea Chele despre „Lara Capibara”
Misteriosul scriitor David Gruev și ilustratoarea Andreea Chele fac iarăși echipă pentru o nouă poveste năstrușnică cu perechi de personaje improbabile (aici avem, printre altele, o capibara și niște crocodili), cu aventură, umor și idei despre viață strecurate printre rânduri și întâmplări. Protagonista cărții Lara Capibara este, ați ghicit, o mică capibara pe nume Lara, care adoră să facă selfie-uri și își dorește să devină celebră, iar pentru a-și atinge visul intră în tot felul de situații riscante și dă dovadă de un curaj nebunesc. Am vrut să aflăm mai multe detalii despre carte înainte ca voi să o căutați la standul Editurii Arthur de la Târgul de carte Gaudeamus, astfel că le-am pus câteva întrebări lui David Gruev și Andreei Chele.
David Gruev, Andreea Chele, iată că ne întâlnim iarăși cu ocazia unei noi cărți pentru copii. Despre ce este vorba în Lara Capibara, pe scurt?
Salutare și la bună revedere. În Lara Capibara e vorba despre o capibară, Lara, care – dincolo de faptul că rimează – vrea să trăiască periculos. Se apropie periculos de mult de crocodili, apoi ajunge periculos de aproape de visele ei, dar în cele din urmă sfârșește în pușcărie, unde se descoperă pe sine și e la fel de periculos, poate chiar mai periculos decât celelalte lucruri, cine știe.
David Gruev, cum de ți-ai ales drept protagonistă o capibara, cea mai mare rozătoare din lume și rudă cu porcușorul de Guineea? A avut vreo influență popularitatea acestor animale pe rețelele de socializare? Sau pur și simplu o găsești adorabilă?
Capibarele sunt simpatice când mănâncă mandarine. Ăsta a fost principalul meu motiv, dacă ar fi să fiu sincer. Și când dorm sunt simpatice, dar Lara nu prea doarme. Decât o dată, în pușcărie. Și atunci din păcate visează urât.
Este foarte haios numele „Troaca cu imagini”, m-am distrat copios când am ajuns la partea asta. Crezi că ne petrecem prea mult timp pe rețelele de socializare? Și dăm o prea mare importanță aparențelor și părerii celorlalți?
Absolut că ne petrecem prea mult timp pe rețelele de socializare. Rețelele de socializare au distrus internetul. Și mai cred și că i-au transformat pe oameni în regizori ai propriilor vieți, pe care acum le expun pentru alții ca și cum ar fi niște produse în vitrină. Dacă ar dispărea rețelele de socializare, nu s-ar pierde nimic. Ar fi mai puțin narcisism pe lume.
Și în acest volum abordezi tema prieteniei între creaturi foarte diferite, care de această dată se pot apropia grație unei situații neașteptate: crocodilii au renunțat să mai mănânce carne și au devenit vegani, motiv pentru care sunt persecutați politic de hienele-polițiști. Cum ți-a venit ideea asta?
Ce e frumos la cărțile pentru copii este că poți să creezi o poveste din ceva neașteptat. În poveștile pentru oameni mari, dacă ar apărea crocodili vegani și pisici vorbitoare, toată lumea s-ar indigna și ar spune „Dar stai puțin, că nu se poate! E scandalos!” etc. Copiilor le vine mai ușor să creadă că și lucrurile diferite se pot întâlni între ele și nu doar pe furiș. Ideea mi-a venit însă cum îmi vin toate: în vis. Sau când îmi beam cafeaua? Adevărul e că nu mai știu.
Andreea Chele, ai o scenă preferată din Lara Capibara? Și a fost ceva mai dificil de ilustrat, care ți-a dat bătăi de cap?
M-am distrat tare cu scena în care oițele pușcăriașe scuipă semințe de pepeni. Chiar am avut mai multe schițe pentru ilustrație, ideea animăluțelor care mănâncă pe furiș legume e cel puțin haioasă și o sursă zdravănă de umor. Nu am simțit că a fost ceva dificil de ilustrat, poate doar vreo scenă la care să lucrez ceva mai multe ore, cum sunt cele cu multe personaje. Cred că ilustrația cu hienele n-a vrut să apară din prima, îmi amintesc că am refăcut de multe ori direcția de haos a animalelor legii.
Cu ce idee sau imagine ai rămas după ce-ai citit cartea asta în care Lara Capibara trece prin atâtea peripeții?
Câteva idei: este întotdeauna indicat să verifici setările telefonului înainte de a face o poză, ființele mici trebuie să își măsoare cuvintele când vorbesc cu ființe mari pe care nu le cunosc, iar curajul te poate trece peste multe obstacole, inclusiv un zid foarte înalt în spatele căruia nu știi cine ești sau cine ai putea deveni.
David Gruev, cu ce-ai vrea să rămână micii cititori după lectura cărții? Dar cititorii adulți, care vor gusta fără îndoială latura filozofică a poveștii tale, alegoriile și referințele sociale și politice?
Aș vrea să rămână cu sentimentul că rețelele de socializare fac mai mult rău decât bine, pentru că îi transformă pe oameni în regizori ai propriilor lor vieți și apoi oamenii încep să se gândească „cum să trăiesc ca să arăt mai bine” și nu „cum să trăiesc ca să fiu mai bun”. Dacă și părinții copiilor ar înțelege din povestea asta același lucru, ar fi un mare, mare, câștig.
